Mă uitai pe Olt în jos...

Foaie verde măr zemos

Mă uitai pe Olt în jos,

Văzui frunza primenită

Şi pe maica necăjită.

Plânge, plânge şi suspină

Că se simte prea străină

Ca frunza de mărăcină,

Ca salcia din gărdină.

Dar salcia nu-i străină,

Are trunchi şi rădăcină.

Primavara face frunză,

Arşiţa să n-o pătrunză.

Umbra ei e răcoroasă

Şi se leagănă duioasă

În grădina de acasă –

Casa mea, vatră frumoasă.

Sună codru-n dimineaţă,

Imnul lui de dor de viață.

Cântă lunca înverzită,

Pentru iarba încolțită.

Pe poteca din grădină

Brazda doineşte-n surdină.

Şi atuncia când doineşte

Timpul în mers se oprește.

Fă măicuţă pâine-n vatră

Că-ţi vine copila acasă.

Unde este e străină

Şi nu prinde rădăcină.

publicată de revista - constelaţii diamantine - nr. 12 (124) / 2020 (decembrie)

Am fost atrasă întotdeauna de tradiţiile şi obiceiurile olteneşti

(olteancă fiind) în care am găsit o multitudine de nunaţe pe care nu le poţi scrie, ci trăindu-le ca pe o mântuire a neamului.

Doina este prilejul prin care omul comunică cu sufletul, reuşind să-l scoată din încercuirea suferinţei; doina este în eternitatea lui a doua natură, după Dumnezeu.