Jurnal
Scrisori pe Plaja cu suflet
(caută farul albastru)
2 min lectură·
Mediu
Cu Adevărul pe faţă. De la cel mai mic până la cel mare. Un Adevăr mic este acesta: “a fi iubitor de tablouri nu e la îndemâna oricui”. Tot un adevăr mic este şi acesta:
i-am spus Căutătorului de apa
în Scrisorile pe plaja cu suflet
caută farul albastru
şi spune-mi cum l-ai găsit
Îi scriam, pe vremea-n care în photobucket puneam fotografiile la păstrare-n arhiva personală, Profesorului Livius Ciocârlie. Tare greu trebuie să vă fie, să trăiţi acum în Bucureşti, departe de Parcul Rozelor şi de tot spaţiul acela, al Eroilor, care a făcut şi încă mai face Istorie… Iată, un ecou, ca piuitul puiului din ou, câteva ciocănituri, să spargă puiul coaja, să se nască:
“Am crescut în ambianța timișorean barocă dintre Piața Unirii și cartierul Fabric, cu nostalgia unui baroc mai autentic. Altfel, mă simt de la Mehadia, dintr-o burghezie sătească nu foarte înstărită, cu prelungiri la oraș, pe la 1900. M-aș fi simțit acasă mai la nord și mai la vest, într-un mediu germanic ori scandinav. Gândirea mea e la fel de comună, de puțin subtilă, de solidă ca și lumea din care mă trag. Cum îmi văd viitorul. Nu-l văd nicicum. Am să pot publica, n-am să pot? Am să scap de serviciu, n-am să scap? Mă pot târî până la sfârșit în servituți penibile, pot să nu fiu în stare de nimic. Am să fiu deprimat și neliniștit.
Pragul e un văr pierdut de tânăr. Până la el, știam că ne-am născut pentru a fi cândva fericiți, onorați și fizic nemuritori. Acum știu că ne-am născut ca să murim. Prin urmare, chestiunea e simplă. Nu-ţi trebuie nu ştiu ce imaginaţie, ce «idei şi sentimente». Totul e să găseşti cuvintele care ţi se cuvin. Că unele cutremură, iar altele abia plac, sau nici măcar atât, e problema lor. Nu ai ce le face, astea ţi s-au dat.”
https://www.libris.ro/matusi-fabuloase-si-alte-istorioare-bucurestene-vre978-973-645-603-9.html
Constanţa, Luni, 7 decembrie, 2020
001.235
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ioan-Mircea Popovici
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 318
- Citire
- 2 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Ioan-Mircea Popovici. “Scrisori pe Plaja cu suflet.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioan-mircea-popovici/jurnal/14151549/scrisori-pe-plaja-cu-sufletComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
