Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

gone with the wind

(Povestea mea)

3 min lectură·
Mediu
1. Chiar aşa Gândurile au strâns rândurile Întotdeauna ai fost propriul tău maestru Şi propiul tău ucenic Pagini de da şi de nu S-au adunat în inima ta Colna ta de joacă A devenit colnă de pictură Care acum este atelier cu decoruri Cu personaje-oameni-păsări-peşti-obiecte-poveşti,... Aceasta a fost ora lui Pi Oră în care clipele transparente Au lăsat să se vadă prin ele Fiecare a văzut ce-a putut După cum şi cât a crezut Gândurile au strâns rândurile Pornite pe recuperări De albastre zări Cu dialoguri, cu monologuri Şi cu mărturisiri de iubiri Din cele mai neaşteptate motive Cu amintiri colorate de aşteptări Pe portativul mustăţilor lui Picasso S-a aşezat motivul acestui acum Cu cântecul în desfăşurare Într-o nostalgie de viitor Ca un covor zburător 2. Doar azi, după Sfântul Ştefan, ai aflat că Prietenii tăi aşteaptă o poveste Chiar aşa, tot ce-ai postat tu pe facebook Se consideră povestea ta Toţi aşeptăm câte ceva Tu ziceai să fac să fie Viaţa ca o poezie Cu povestea în pictură Ca o alifie pe arsură 3. Îmi spunea într-o zi Minunica, librăreasa mea de suflet. Tare greu trebuie să vă fie, să trăiţi în Consanţa, departe de Parcul Rozelor şi de tot spaţiul acela, al Eroilor, care a făcut şi încă mai face Istorie… Trec de la Minunica la mama paginilor cu suflet. Din ce mi-a trimis, îmi lipsesc paginile 6, 8, 9, 13, 17, 18, 19. Fix 7 pagini. 4. Numărul magic ne urmăreşte. Paginile duble nu pot fi citite. Literele sunt prea mici. Mergem mai departe pagină cu pagină. Sărim la întâlnirea cu Molly şi mai târziu vedem unde revenim şi de unde reluăm,... 5. Jocurile cu focurile şi cu amintirile au acoperit zilele lui decembrie Începute-n septembrie. Stau să socotesc şi să-mi aduc aminte Care pe care, cine cu cine, pe cine au fost puse accentele greşit Cum se face că lucrurile au luat o aşa întorsătură De n-au mai încăput într-o singură trăsură Ce alifie să punem pe arsură ca Rana Revoluţiei să treacă 6. Numărul magic ne urmăreşte Peninsula Tomisului tot creşte Fotograful Stradelei Vântului a ajuns la Peninsula Gândului Personajele s-au risipit, s-au pierdut de idealuri S-au corcit, s-au stricat, s-au trădat unele pe altele Oamenii de nădejde şi de ispravă sunt tot mai rari Vedem noi, ar spune, înţelept, prietenul Ismat Beg din Islamabad. Vedem, vedem, ar spune din biblioteca lui, prietenul Mocanu Pompiliu, omul cheie din Institutul de Matematică al Academiei Române,... 7. De aici începe un motiv cu cântec Despre ce şi despre cine Azi e rău şi mâine-i bine La prânz ne bucurăm cu un mânz Şi ne hrănim Cu un pahar cu vin Şi cu poezie pe pâine La cină, ce mai rămâne Şi iarăşi, ce mai rămâne Lăsăm pe mâine Deschidem o paranteză Şi o lăsăm deschisă Vorba aceea Prietenii ştiu de ce http://corneliu-baba.org/Pages/06/pavel_susara.html Constanţa, Luni, 28 ianuarie, 2020 (Prietenii tăi aşteaptă o poveste)
021.566
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
485
Citire
3 min
Actualizat

Cum sa citezi

Ioan-Mircea Popovici. “gone with the wind.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioan-mircea-popovici/jurnal/14152153/gone-with-the-wind

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@razvan-rachieriuRRrazvan rachieriu
Să „lăsăm pe mâine” ce este stresant azi și să deschidem o „paranteză” în viitor pentru a pune în ea echivocul, fortuitul, necunoscutul și neașteptatul, pe care viziunea de amploare le transformă în antitezele lor.
0
Din haos apăru el
culegătorul de soici şi chiştoace
nea Mişu Bulgaru care usucă paharu
prieten la cataramă cu Ionică Tătaru
de la numărul 7 de pe Stradela Vântului

De aici tăcerile au început să vorbească
Sfânta Vineri şi Maica Domnului făceau parte din echipaje
Prezenţa lor se simţea în inimile curate
0