Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Ultima dedicație, primul parfum..."20094 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
41 rezultate
Ultima Generație - Primul Val

Ultima Generație - Primul Val

ColecțieCarte3 texte

Antologia cuprinde 83 de autori de poezie. A văzut lumina tiparului pe 20.11.2005 la editura “Muzeul Literaturii Române”, cu o prefaţă semnată de criticul Lucian Chişu.

de Radu Herinean

Alexandru MisiugaAM

Alexandru Misiuga

AutorClasic

Supranumit și tartorul soacrelor datorită epigramelor dedicate acestora, Alexandru Misiuga este un simbol al bistrițenilor, reușind să facă multe lucruri pentru aceștia. Din lumea fără de dor, baronul va veghea peste urbe. Va fi mereu cu noi, iar istoria locală îl va înscrie în cartea ei de aur. A făcut atât de multe pentru noi: a construit mituri, a făcut hoteluri, a imortalizat pe marii noștri scriitori în piețele centrale. Personal, mi-a fost ca un maestro, care mi-a dat multe povețe în cei aproape 10 ani de presă. Soarta face ca în aceste zile o boală să mă țină în casă. Nu voi putea fi alături de baron pe ultimul drum, însă voi fi alături de el prin rugăciuni. Mi-ar plăcea să-l întâlnesc pe baron, într-un bust, undeva în central istoric. Așa va rămâne pentru generațiile viitoare ca pildă a omului care a luminat pentru oameni. Până în ultima clipă. Vineri, de la ora 13.00, la Capela de pe Tarpiului bistritenii se intalnesc pentru ultima data cu baronul. Se duc patriarhii...

5 poezii, 0 proze

VM

Virgil Maxim

AutorClasic

Virgil Maxim (4 dec. 1922, după unele surse 1923-1997) Elevul Virgil Maxim reprezintă unul dintre numeroșii foști deținuți politici care au lăsat urmă de aur în conștiința colegilor de detenție și în închipuirea celor care au auzit doar de el, fără să-i cunoască direct. Numele câtorva dintre aceștia sunt: dr. Traian Trifan, Traian Marian, studenții Valeriu Gafencu, Ion Ianolide și viitorul ieromonah Arsenie, pe atunci: Anghel Papacioc, tineri total dedicați vieții creștine Maxim Virgil s-a născut în anul 1922. Ca elev al Școlii Normale din Buzău, a fost arestat în ultima clasă, și condamnat, în 1942, la 25 ani muncă silnică, pentru apartenența la Frățiile de Cruce. Amnestiat prin Decretul din 23 august 1944, a fost ținut în continuare, timp de 20 ani, într-o detenție ilegală. Smuls din penitenciarul destinat elevilor – Târgșor –, socotit un element ‘periculos’, este aruncat în brațele reeducatorilor din Gherla, unde suferă chinuri indescriptibile. Totuși a supraviețuit torturilor și a...

2 poezii, 0 proze

R

Razvan

AutorAtelier

Ma numesc Ivanescu Razvan Claudiu si locuiesc in Arad. Poate prima intrebare este de ce? De ce imi place poezie. Razspunsul este simplu. Pentru ca asa e firesc. E firesc pentru ca e omenesc sa ai o inclinatie catre frumos, catre cult si catre perfectiune. Prima poezie am scris-o cam prin clasa a VIII si este o poezie dedicata mentorului meu Nicolae Labis, a caru viata a fost rapita de un mister, iar de ultima mea poezie nu va pot spune cand va fi. Probabil niciodata. Va multumesc.

2 poezii, 0 proze

Cirstea NicolaeCN

Cirstea Nicolae

AutorAtelier

Am scris toată viața, dar a trebuit să mi se nască prunca pentru a da piept cu cititorii... În anii ultimi de liceu profesorul de română, Pencioiu - Dumnezeu să-l răsplătească în veșnicie - îmi profila o carieră în ale literelor, că scriam bine, zicea el. Profesorul Diniș, habar n-am de mai trăiește ori nu, dar de bine tot îi urez, c-o fi aici ori dincolo, că, jur, cu mare și curajoasă deschidere m-a îndemnat să mă uit mai înapoi nițel, să-i aflu pe Hegel și Schopenhauer, pe anticii greci, pe gânditorii moderni francezi, și-mi dădea cărți îngălbenirte de vreme, broșuri de buzunar editate de edituri ce nu mai existau sub comuniști și asta fiindcă, zicea el, filosofia de-o preda la clasă era hârtie igienică. Roșie! Să fim bine înțeleși... Dar, după liceu a venit armata, facultatea și, offff, eu m-am făcut economist, casnicia și-apoi prunca. Obligații, frumoase obligații cărora ardeleanul din mine s-a dedicat cu pasiune. Scrisul a rămas într-un perpetuu plan secund. Că am mai scris câte...

38 poezii, 0 proze

Ioan Gr. PeriețeanuIP

Ioan Gr. Periețeanu

AutorClasic

Ioan Gr. Periețeanu (n. 4 martie 1879, București - d. ?) a fost un poet, avocat și om politic român din perioada interbelică. Studii Născut în București, Periețeanu a urmat liceul Matei Basarab, pe care l-a absolvit în anul 1897. Ca student în cadrul Facultății de Drept, fondează Societatea Studenților în Drept al cărei vicepreședinte a fost. În aceasta perioadă face parte din comitetul de redacție al Gazetei Juridice, publicație care, însă, a avut un ultim număr în 1 ianuarie 1901. În acea perioadă s-au organizat celebrele discuții contradictorii asupra unor probleme juridice importante, sub forma de tribunale studențești. Absolvă Facultatea juridică din București în 1902, cu teza: Excesele, cruzimile și injuriile grave în materie de divorț. După o scurtă perioadă în care a lucrat în postul de comisar-șef în Poliția Capitalei, I. Gr. Periețeanu s-a dedicat carierei de avocat, devenind celebru pentru pledoariile sale de excepție. Carieră Și-a dus un aport decisiv în soluționarea...

1 poezii, 0 proze

sava mirceaSM

sava mircea

AutorAtelier

SPERANTA MOARE ULTIMA. "PARCA NICIODATA NU AM AVUT VARSTA" Email sacalunegru@yahoo.com

12 poezii, 0 proze

A

Anne-Mary

AutorAtelier

nu sunt nici prima nici ultima care gandeste pe pamant

10 poezii, 0 proze

AS

Alexandra Serban

AutorAtelier

iMI PLACE ENORM SA SCRIU.iN ULTIMA VREME MI-AM PARASIT ACEASTA APTITUDINE FIIDCA AM AJUNS LA CONCLUZIA CA MA REFUGIAM IN SCRIS SI NU IMI TRAIAM VIATA.rEZULTATUL?! NEGATIV-NU MAI TRAIAM NICI IN VIATA DE ZI CU ZI NICI IN LUMEA REALA;VREAU SA RENASC

125 poezii, 0 proze

Andu MoldovanAM

Andu Moldovan

AutorAtelier

Publicat în prima antologie poezie.ro 'ultima generație, primul val' sau dacă vreți ok 'prima generație, ultimul val' la Editura MLR sub îndrumarea lui Bogdan Geană, fie-i absența luminată. Membru poezie.ro din 2003 textele mele vechi nu se mai află în pagină fiind în prezent încadrate într-una dintre categoriile "șterse cu mâna mea" sau "refuzate permanent" de colectivul editorial și pe bună dreptate, istoria și apucăturile ei. Participant destul de activ la Cenaclul Deko la fel ca și la precedentele (bune și ele chiar dacă diferite) din Club A, Backstage, Casa Eliad. Participant oarecum activ la Cenaclul Virtualia din Iași desfășurat cu efortul de apreciat al poetei Alina Manole. contact: bobadil63@yahoo.com

30 poezii, 0 proze

FA

Foale Alina

AutorAtelier

Motto : “Traieste fiecare zi ca si cum ar fi ultima, si invata in fiecare zi ca si cum ar fi prima.” (Gandhi) Cine sunt? Pe numele meu real Alina Foale, pseudonimul Orianda Jumatate romanca, un sfert unguroaica si un sfert nemtoaica :) O fire optimista si o minte deschisa Incotro ma indrept? Provocari profesionale Continua dezvoltare pe toate planurile Implinire personala si profesionala

17 poezii, 0 proze

Ultima dedicație, primul parfum...

de Iulia Elize

În general, sunt bine... E ca și cum aș mânca cu tine un pic de pește de mare sau brânză Almette cu pătrujel Exact zdrobit la 3 milimetri Ca și cum aș bea un suc pe plajă în Republica Dominicană Cu...

PoezieAtelier

Viața ca un răzor cu flori

de CRETU IOAN

Viața ca un răzor cu flori A trecut multă vreme de cînd frumoasele țigănci - fuste colorate, rumeni obraji, panglici prinse alături de salbe - dansau în piețele unde creștinii le priveau, uneori, cu...

ProzăAtelier

a vorbi despre tine

de Eugenia Reiter

Dați-mi voie astăzi, acum, să fiu patetică, emoționată, să înșir vorbe și să contabilizez urările, să aduc mulțumirile mele tuturor, să mă expun pentru câteva clipe vouă, să fiu așa cum nu sunt de...

Atelier

Trei scrisori duioase către Alexandra

de Victor Potra

Motto „Existența unei boli impune un tratament” (Victor Potra) Pentru că suntem în domeniul delicat al memorialisticii, iar contextul istoric este deosebit de important – dă aroma de ființare vie a...

Atelier

ulise

de Cristian Oravitan

o citesc dar nu inteleg nimic; „ai murit inca din primul capitol”, scrie in dedicatia din prefata. pe la mijlocul volumului personajul eu ma intalnesc (la poalele muntelui, unde altundeva?) cu...

PoezieAtelier

Hipnoza, mit și realitate (1)

de Vlad Solomon

În ultima vreme, mijloacele de comunicație din Israel readuc în actualitate un subiect deja abordat în trecut, dar care pare a trezi mult interes în rândul publicului larg -utilizarea hipnozei ca...

EseuAtelier

Un periodic de nișă, Magazinul Funerar

de Camelian Propinatiu

Primul număr din Magazinul Funerar, revista profesioniștilor din domeniu, lansat joi 19 mai 2011 la Centrul de presă ROMEXPO, cumva ca avanpremieră Bookfestului, surprinde prin calitatea promisă de...

Atelier

ne facem bagajul

de Liviu Nanu

Din prima clipă în care dăm nas în nas cu viața începem să împachetăm tot felul de lucruri. Mai întâi fotografia neclară a unui sfârc violaceu mușcat cu primii dinți. Fața mirată și plânsă a mamei...

PoezieAtelier

Mircea Vintila si Mircea Baniciu deschid seria de concerte “Seara cu folk” la Hard Rock Cafe Bucuresti

de Lavinia Udrea

“Seara cu folk”, cea mai noua serie de concerte marca Hard Rock Cafe Bucuresti, va aduce in fata publicului, incepand din 30 aprilie, cele mai mari nume ale muzicii folk romanesti. “Duelul...

Atelier