sava mircea

De mult n-am mai simțit nimic Și sângele nu-mi mai fierbea prin vene, Eram confuz, eram pitic Și totul se mișca in jurul meu alene. Cu mari lăcate ferecasem A sufletului poartă,

Bat clopote în miez de noapte Un ochi privește blând de sus, Un suflet rătăcește poate Și nu-și găsește calea spre apus. Acum privește calm de sus, Spre cei ce lacrimi le inundă fața.

Să fim mai buni, să fim mai drepți, Așa ne-ndeamnă cineva. Să nu ne strălucească stelele pe epoleți Și chipul să nu ni-l dăltuim pe o pafta. Să nu furăm, să nu mințim, Ne spune cartea

Când mă gândesc cum ne jucam Și ne târam prin iarbă Cum ne certam și ne-mpăcam Și acum am fire albe-n barbă. Păcat. Mare păcat Că nu sunt și la tine Pentru că te-ai evaporat Acolo

Am obosit să mai respir Un aer poluat de rele și minciună, Am obosit să mai adun Firimiturile ce-mi cad din mână. Am obosit ca să mai sper Să fie totul bine, Am obosit să mă tot uit

O stranie lumină mă-nconjoară, Un fulger mă stăpunge ancestral, Un nimb încet din cer coboară Și se așează pe fundal. E un fundal de scenă goală Pe care-ncerc să urc acum. -Hei ! Să

Un amalgam de strigăte în noapte. Încerc să realizez ce mi se-ntîmplă. Aud chiar voci și urlete și șoapte Și-un vis ciudat acuma somnul mi-l alungă. O ceață densă îmi cuprinde trupul

Aș vrea să fiu pe marginea unei prăpastii Să vreau să cad și să nu pot, Să-mi scot într-una de sub unghii așchii Ce s-au înfipt tot agățându-mă de un ciot. Aș vrea să mă agăț de tot ce-mi