Poezie
Prietenului meu
împușcat în decembrie \'\'89
1 min lectură·
Mediu
Când mă gândesc cum ne jucam
Și ne târam prin iarbă
Cum ne certam și ne-mpăcam
Și acum am fire albe-n barbă.
Păcat. Mare păcat
Că nu sunt și la tine
Pentru că te-ai evaporat
Acolo unde e mai bine.
Și acum ești dus.
Te-ai stins brutal în miez de noapte,
Un clopot bate-n dungă acolo sus
Întruna bate.
Aș vrea atunci să fi văzut
Prieteni vechi și rude,
Cum au venit la tine la mormânt
Cu lacrimi să ți-l ude.
Știu c-ai fi vrut să mai rămâi
Să-ți vezi fiica cum crește,
Știu c-ai fi vrut ca să îmi spui
Cât de frumoasă este.
Și dacă mă privești acum de sus
De acolo dintre stele,
Să știi că mă îndrept și eu către apus.
Apusul tinereții mele.
Tu veșnic tânăr ai rămas
Acolo pe redute,
Dar ce păcat că nu poți să dai glas
Iubirilor pierdute.
Chiar dacă ai fost carne de tun
Chiar dacă încă nu e bine,
Tu să mă ierți prieten bun
Că nu-s acum cu tine.
023586
0
EL