Am înviat
De mult n-am mai simțit nimic Și sângele nu-mi mai fierbea prin vene, Eram confuz, eram pitic Și totul se mișca in jurul meu alene. Cu mari lăcate ferecasem A sufletului poartă,
Coaja de pâine
Ai venit ca o ploaie de vară Ai venit să-mi tulburi liniștea Ai mei mă dăduseră afară Și tata striga:-Să te duci după ea! În mână țineam o coajă de pâine Și nu știam ce să fac cu ea,
Recviem pentru un suflet trist
Bat clopote în miez de noapte Un ochi privește blând de sus, Un suflet rătăcește poate Și nu-și găsește calea spre apus. Acum privește calm de sus, Spre cei ce lacrimi le inundă fața.
Respirație artificială
Să fim mai buni, să fim mai drepți, Așa ne-ndeamnă cineva. Să nu ne strălucească stelele pe epoleți Și chipul să nu ni-l dăltuim pe o pafta. Să nu furăm, să nu mințim, Ne spune cartea
Dragoste rebelă
Motto: Prima dragoste nu se uită niciodată. ( la această poezie și-a adus aportul și Victoria Chitoveanu pentru care îi mulțumesc ) Era târziu și era seară Când lumea în case se aduna
Prietenului meu
Când mă gândesc cum ne jucam Și ne târam prin iarbă Cum ne certam și ne-mpăcam Și acum am fire albe-n barbă. Păcat. Mare păcat Că nu sunt și la tine Pentru că te-ai evaporat Acolo
Capăt de drum
Am obosit să mai respir Un aer poluat de rele și minciună, Am obosit să mai adun Firimiturile ce-mi cad din mână. Am obosit ca să mai sper Să fie totul bine, Am obosit să mă tot uit
Resemnare
O stranie lumină mă-nconjoară, Un fulger mă stăpunge ancestral, Un nimb încet din cer coboară Și se așează pe fundal. E un fundal de scenă goală Pe care-ncerc să urc acum. -Hei ! Să
Vinovatul fără vină
Un amalgam de strigăte în noapte. Încerc să realizez ce mi se-ntîmplă. Aud chiar voci și urlete și șoapte Și-un vis ciudat acuma somnul mi-l alungă. O ceață densă îmi cuprinde trupul
Speranță
Aș vrea să fiu pe marginea unei prăpastii Să vreau să cad și să nu pot, Să-mi scot într-una de sub unghii așchii Ce s-au înfipt tot agățându-mă de un ciot. Aș vrea să mă agăț de tot ce-mi
Ochii triști
Cine poate oare să-mi dezmierde Sufletu-mi acuma rătăcit Și să mă tortureze fără să îmi lase semne Sau să mă ducă acolo-n infinit ? Cine să-mi ceară să nu mai fiu acela Cu inima
