Foale Alina

De sus din cerul înstelat Privește blând un împărat Are privirea tristă tare Nu-i chip să afle alinare. Iar pe obrazul său divin Din ochii săi de lacrimi plini O lacrimă încet coboară Și o

Furia și deznădejdea Au provocat războiul Crunt Prin care mi-am ucis sufletul Aveam totul Azi nici măcar visul nu-mi mai aparține, Speranța Zace și ea undeva Aruncată pe trotuarul

Pământul și eterul Sunt astăzi una Piatra până acum Încătușată Și-a împlinit zborul Iar norii Sunt praful De pe tălpile fine ale copiilor Zburdând Natura se îmbrățișează Cu cerul

Privea de sus Frica de necunoscut îl cuprinse și … Aproape că nu deslușea nimic Câteva punctulețe roz ce păreau că se mișcă! Fără voia sa se rupse atunci de acel tot, și … Împreună cu

Te-am ucis pentru că uitasem că iubeam Tu, mi te-ai dăruit întreg Nu ai păstrat nimic pentru tine… Voiai să fi al meu așa cum murisem și eu pentru el Acum, te privesc într-un doliu mut Iar

Mama l-a parasit in spital. Cata cruzime! Priveste adesea in gol, dureros isi asterne capul pe pernele tari si doarme mult, gandindu-se ca poate, cand se va trezi mama va fi din nou langa el.

Când ruga eu spre Cer îndrept Cu ochii minții clar zăresc, Îngerii blânzi venind spre mine… E atât de liniște și bine! Iar când privesc icoana sfântă Cu Pruncul și cu Maica Sfântă Aud din Cer

Din nou Măicuță Sfântă vin La Fața-ți Blândă să mă-nchin Te rog din nou, îngenuncheată, Mă iartă Maică înc-odată. Căci, iată Maică, m-am gândit Pe Fiul Sfânt l-am necăjit Orbită de păcatul

Mă cufund într-o realitate Inexistentă Cobor adânc în pământul rece Întunericul lui mă cuprinde Tremur Sfârșitul găsit în adânc Continua undeva deasupra-mi… Pentru mine noaptea a

Azi am reușit și eu să vin La ieslea-ți sfântă să mă-nchin Și să-ți slujesc doar ție, prunc divin. Și-n Betleem cetate am ajuns După un drum obositor și lung La tine, prunc Iisus nespus de

Iisuse, al meu mântuitor Întreaga viață-ți sunt dator Să te cinstesc, să te iubesc Zece porunci să le păzesc. Să nu poftesc ce nu-i al meu M-ai învățat Iisus mereu Iar să nu mint, să nu

Mă-ntreb de ce minciuna are primul loc în top Și numai cei frumoși la chip au dreptu-n joc ? E oare frumusețea mai de preț decât iubirea ? E clar că nu !... Dar ce-i cu omenirea ? De ce se pune

Mă chinuie un dor nebun De noi, de serile când parcă Nimic afară de noi doi Nu exista pe lumea toată ! Îți amintești ? Căci n-am să uit Odată ți-am cerut dovezi Că ții cu adevărat la

Atunci când am nevoie de tine Când am nevoie de dragostea ta Ajunge doar să-mi închid ochii Și simt în jur iubirea ta! Iar când tânjesc după iubire În primi zori sau în amurg Înalț o rugă

O simt indiferentă arzându-mi trupul Despicând fiecare încheietură ce ne-a legat Strâns … unul lângă celălalt … Aleargă nebună prin visul meu și Dezbină …. Gânduri ce se rătăcesc printre

Sunt tristă, și ochii-mi sunt de lacrimi plini Mi-e greu să cred, dar oamenii-s tot mai haini Plâng pentru ei, și simt că-i fără de folos Lipsiți de suflet, ei nu mai cred azi în Hristos. Sunt

Mi-e dor cumplit dar în zadar Tu nu mai ești acum al meu Eu nu mai sunt acum a ta Și nici măcar iubirea vie Ce ne-nvelea-n iubirea ei … Și ne lăsa călătorind … să adormim Cuprinși de doru-I, și