Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Eseuri

Hipnoza, mit și realitate (1)

publicat în Jurnalul Săptămânii - 18.12.2008 - Tel Aviv, Israel

6 min lectură·
Mediu
În ultima vreme, mijloacele de comunicație din Israel readuc în actualitate un subiect deja abordat în trecut, dar care pare a trezi mult interes în rândul publicului larg -utilizarea hipnozei ca mijloc de tratament în diferitele domenii medicale. Noul val a pornit de la o intervenție chirurgicală (hernie ombilicală) care s-a efectuat la spitalul \"Shiba-Tel Hashomer\", fără anestezie generală, pacientul fiind operat în stare hipnotică, în colaborare cu Dr. Moris Kleinhauz, psihiatru de renume, promotorul hipnozei în Israel. Născut în Chile, din părinți evrei de origine română și poloneză, Moris Kleinhauz emigrează în 1952 în Israel și se specializează în psihiatrie, devenind șef de secție la Spitalul Beer Yaakov și conducând, încă din anii \'70, până nu demult, clinica de psihofiziologie orală, în cadrul departamentului de științe comportamentale al Facultății de Stomatologie a Universității Tel-Aviv. În decursul anilor a introdus în tainele hipnozei mii de medici și psihologi, predând numeroase cursuri de perfecționare post-universitară. Fiind unul dintre discipolii și colaboratorii săi, deoarece reportajele din presă s-au axat mai mult pe senzațional decât pe utilizările curente, voi încerca, în rândurile de mai jos să aduc puțină lumină asupra hipnozei, demitizând noțiunea, clarificând anumiți termeni, unii dintre ei folosiți în mod eronat, în speranța că cititorii o vor redimensiona la ceea ce reprezintă în realitate - un mijloc de tratament auxiliar al medicinii tradiționale, fără conotații mistice sau fenomene para-normale. Deși denumirea (introdusă de medicul scoțian James Braid, în secolul XIX) provine de la Hypnos (somn), hipnoza nu implică lipsa de veghe, fiind o stare intermediară între somn și trezire, iar definirea ei, de-a lungul anilor, a fost dificilă și deseori confuză. Dacă o acceptăm ca pe o stare de conștiință (sau conștiență) în care pot fi relevate și manipulate fenomene potențiale prin proceduri sugestive, aceste cuvinte nu explică nici pe departe complexitatea ei, necesită alte lămuriri, asupra factorilor care induc schimbări emoționale, cognitive, comportamentale, fiziologice, care însoțesc procesul hipnotic. De altfel, fenomenele hipnotice apar în viața de zi cu zi, e suficient să ne gândim la automatismul reacțiilor unui șofer, sau la mobilizarea maselor, prin discursuri politice, sau la ceremoniile religioase. Pentru că hipnoza este, în primul rând, răspunsul ideatic, manifestarea somatică a gândirii. De exemplu, dacă ne închipuim că avem în gură suc de lămâie, vom simți gustul acru (reacție ideo-senzitivă), sau vom avea o hipersalivație (răspuns ideo-motor). Așadar reacționăm la stimuli, apoi la gânduri și imagini, în mod involuntar și imediat. Sugestie și comunicație Elementul principal al procesului hipnotic este sugestia, transmiterea unei idei ocolind critica intelectuală, prin comunicație (verbală sau non verbală), inducând schimbări ale reacțiilor la stimuli. Acest proces este un mod de comunicare între medic și pacient, o interacție în decursul căreia atenția pacientului este concentrată asupra vocii hipnotizatorului, a imaginilor sugerate de el, sugestiile creând un nou cadru de gândire, cu schimbări comportamentale implicite, necesare în diagnosticare și tratament. Dacă hipnoza este comunicație, calitatea ei depinde de relația interpersonală medic-pacient, de raportul dintre ei, de încredere și colaborare, de sugestibilitatea pacientului, de experiența și capacitatea medicului de a reîncadra și modifica ideile preconcepute despre hipnoză, termen corelat în mod eronat cu pierderea controlului, sau legat de trucuri de estradă și circ. În acest scop, deja de la prima vizită, medicul trebuie să dedice timp și răbdare stabilirii unui \"contract de tratament\", prin care clarifică pacientului că hipnoza va sluji doar în scop medical, îi acordă controlul total al situației, folosește un limbaj eufemistic, căutând să creeze o atmosferă relaxantă. Pregătirea pacientului pentru hipnoză este faza cea mai importantă, medicul trebuie să îl acompanieze pe pacient în însușirea tehnicilor de relaxare fizică și mentală, în imaginația dirijată, prin folosirea inițială a unor sugestii simple, familiare, ascultându-i rezervele, evitând orice situație conflictuală, luând în considerație universul asociativ al pacientului. Următoarele ședințe vor fi dedicate tratamentului prin hipnoză, în mod treptat, în funcție de ritmul în care progresează pacientul. Procesul hipnotic constituie un complex format din relaxare, sugestii, disocieri, modificări de percepție, memorie, comportament, care diferă în funcție de profunzimea hipnozei. Și totuși nu există nici o relație directă între această profunzime și reușita tratamentului, acesta din urmă putând fi încununat de succes chiar în cazul unei hipnoze ușoare, superficiale. Întotdeauna ședința de hipnoză trebuie să se încheie cu așa-numita de-hipnotizare, ieșirea pacientului din starea hipnotică, neutralizarea sugestiilor inutile și negative și reorientarea sa în realitatea încojurătoare. În multe cazuri se recomandă învățarea tehnicilor de autohipnoză prin autosugestie, incluzând exerciții la domiciliu, pentru a facilita tratamentul și a evita dependența de medic. Dura lex, sed lex În Israel, spre deosebire de multe alte țări, există o lege care interzice hipnoza de circ, sau de estradă, permițând folosirea ei doar în scop terapeutic, de către medici și psihologi care au urmat cursuri de perfecționare și au susținut un examen de acreditare din partea Ministerului Sănătății. Legea a fost promovată de Dr. Moris Kleinhauz încă din 1968, pentru a pregăti personal calificat, a cunoaște indicațiile și contraindicațiile, a evita șarlataniile sau utilizarea hipnozei în scopuri dăunătoare societății. Din păcate, această lege, foarte restrictivă, se întoarce ca un bumerang, chiar împotriva medicilor și psihologilor care au dedicat timp și dragoste acestui domeniu fascinant. Numeroși ghicitori, magicieni, instructori în diferite domenii, conducători de secte religioase, impostori, folosesc tehnicile hipnotice (sub diferite denumiri) în scopuri \"mistice\", profitând de naivitatea oamenilor simpli, cu tendință spre dependență, pentru a le \"spăla creierul\", a stoarce bani și a acumula putere. Aceste persoane nu sunt supuse restricțiilor legii, deoarece folosesc altă terminologie, iar în cazul unui proces, sau al unei reclamații, pot invoca argumentul că nu se ocupă de hipnoză, ci de yoga, de meditație transcedentală, de tratament prin religie, NLP, sophrologie, în alt domeniu, nu medical, ci \"alternativ\". Nu voi intra în detaliile legii, dar cred că o liberalizare a ei ar fi binevenită și ar evita ambiguitățile de pe urma cărora suferă în primul rând specialiștii și, implicit, populația, care ar găsi în acest mijloc de tratament un enorm beneficiu. În rândurile de mai sus nu am precizat utilizările hipnozei în aproape toate domeniile medicinii, de la oncologie la dermatologie, în ginecologie, în boli psihosomatice, autoimune, în tratamentul stressului, al fobiilor, în stomatologie, pentru încetarea fumatului, în obezitate, în sport, etc... Despre acestea vă voi povesti în partea a doua a articolului. *** Dr. Vlad Solomon este medic stomatolog, acreditat din partea Ministerului Sănătății din Israel în practicarea, cercetarea științifică și predarea hipnozei medicale.
096.543
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Eseuri
Cuvinte
1.059
Citire
6 min
Actualizat

Cum sa citezi

Vlad Solomon. “Hipnoza, mit și realitate (1).” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vlad-solomon/eseu/1816161/hipnoza-mit-si-realitate-1

Comentarii (9)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@oros-marcOMoros marc
când mă gândesc la hipnoză, îmi sare gândul la un fel de manipulare combinată cu subiectivism.
asta deoarece nimeni și nimic nu poate garanta o stare benefică totală în urma unui, sau mai multe tratamente cu hipnoză, deoarece dacă rezultatele primei ședințe nu sunt satisfăcătoare, vor urma alte ședințe car vor influența comportamentul subiectului, într-un fel sau altul, involuntar.
acest eseu este ca o reclamă luminoasă pe o stradă întunecată dint-un oraș gol.
mai ales că se vorbește despre o țară care are probleme mult mai grave decât implementarea unei legislații ce ar favoriza doar o anumită categorie de oameni.
cât despre naivitatea oamenilor...
0
@vlad-solomonVSVlad Solomon
Citeva precizari:
- Hipnoza a fost si este folosita in multe tari, printre care si Romania, deschizatorul de drumuri ( in Ro) a fost Vladimir Gheorghiu.
- Hipnoza, impreuna cu stiintele comportamentale, confera mai mult control ( ex. in durere) si nu se poate face nimic fara voia si acceptul pacientului.
- Scopul este tratamentul medical sau psihologic si, ca orice tratament, poate reusi sau nu. In tarile occidentale, in Israel si, de citiva ani si in Romania, este folosita din ce in ce mai mult, in scopuri benefice. Medicina nu este, desigur, o polita de asigurare.
- Israelul este o tara normala ( si dezvoltata medical), in ciuda razboaielor, asadar se promulga legi si pentru protectia mediului, si pentru apararea pisicilor, si \" Legea hipnozei\".
- Partea a doua a articolului, pe care o voi posta in curind, sper sa clarifice unele dintre utilizari. Am cautat sa fiu cit mai putin stiintific, in speranta e a fi inteles. Sau doar pentru a gusta din ceva care, aprofundat, poate duce la rezultate spectaculare.
Multumesc pentru popas.

0
@oros-marcOMoros marc
\'\'pentru apararea pisicilor, si \" Legea hipnozei\".\'\' :)
să nu fie cu supărare dar...
să fim serioși.
aduceți argumente pentru utilizarea hipnozei la nivel de, monopol?
spuneți că pacientul decide ce și cum...
păi hai să vedem, dacă dv îmi spuneți numai lucruri bune despre o stare pe care eu personal nu am mai întâlnit-o,dar cu certitudine ajută și merită aplicată aproape la orice problemă, se poate numi cumva... manipulare?
chair așa de bună e tehnica hipnozei încât nu s-au întâlnit eșecuri în utilizarea ei?
nu cred, și ar fi corect să se menționeze posibilele probleme ce pot apărea în urma tratamentului sub hipnoză.
cum ar fi de exemplu, tulburările de personalitate?
ori și asta se tratează cu o altă hipnoză?
într-o asemenea situație, credibilitatea succesului la care aspirați, trebuie să se datoreze corectitudinii prezentării și părții mai puțin încununată de succes. Așa cum unii din noi prezentăm alergii la unele tratamente medicinale, și hipnoza poate provoca anumite reacții adverse, și cu această recunoaștere poate că reacțiile nu ar fi așa...
omul se ferește când ceva nou este prezentat sub o lumină mult prea favorabilă...
ori ne excită cumva aventura pe vre-un Titanic?
0
@oros-marcOMoros marc
apropo...
nu am folosit vre-un cuvânt, sau vreo frază care să afecteze imaginea țării, detaliile privind acest aspect nu mă interesează.
\'\'Israelul este o tara normala ( si dezvoltata medical)\'\' , această frază nu mi se cuvine adresată, pentru că nu am susținut contrariul sub nici o formă.
0
@vlad-solomonVSVlad Solomon
\"mai ales că se vorbește despre o țară care are probleme mult mai grave decât implementarea unei legislații ce ar favoriza doar o anumită categorie de oameni.\"

..spui tu, in primul comentariu. Nu ma intereseaza \"imaginea tarii\", ti-am clarificat doar ca exista o lege a hipnozei in Israel, asa cum exista legea pentru protectia animalelor, sau alte mii de legi. Deci e ceva normal. Despre lege amintesc in articol si o consider prea restrictiva. Nu trebuie sa argumentez fiecare fraza, cind prezint un aspect mai putin popularizat, ar transforma articolul intr-o insiruire plictisitoare, cu puncte si sub-puncte.

Scopul articolului este sa demitizeze o notiune pe care multa lume o interpreteaza in mod eronat, ca pe o pierdere de control. Asadar eu vin sa prezint hipnoza ca mijloc de tratament. In partea a doua a articolului, daca vei fi indeajuns de curios sa astepti citeva zile ( l-am impartit in doua, sa nu fie prea lung sau plictisitor), vei vedea si citeva domenii de utilizare.
Despre riscuri si contraindicatii nu e cazul sa scriu intr-un eseu care doreste sa aduca aspectul pozitiv, al utilizarii in medicina. Dimpotriva, mi-a luat mult timp sa exclud cit am putut elementele prea \" stiintifice\", pentru a fi pe intelesul tuturor.
In rest, reciteste cu atentie prima parte si citeste-o si pe a doua, cind o voi posta.
Articolul nu e o carte de studiu, nici nu trebuie sa fie asa, dar daca te intereseaza subiectul, pot sa te trimit la literatura de specialitate. Contraindicatiile sint cunoscute de personalului calificat, care are obligatia sa puna pacientul in tema, in functie de strategia de tratament. Eu incerc sa accentuez beneficiile, nu pentru a-mi crea mie credibilitate, doar nu am inventat roata. Daca insa nu incerc sa reincadrez hipnoza, indepartind unele idei preconcepute, ratez exact obiectivul acestui modest eseu. Ma opresc aici.
0
@oros-marcOMoros marc
da, am exagerat puțin.
asta pentru că m-a supărat modul de expunere a subiectului, ce pare că vrea a se vinde printr-o reclamă alcătuită din câteva exemple.

iar literatură de specialitate chiar am studiat puțin.
sunt familiarizat cu acest domeniu, problema e că se simte forțarea a ceva ce necesită mai mult timp pentru o încadrare socială pozitivă.
mă opresc și eu aici.
0
@vlad-solomonVSVlad Solomon
... pentru ca e o alta mincare de peste. Daca crezi ca Agonia e altceva decit un site literar-artistic, cred ca te inseli. Articolul meu NU e o comunicare stiintifica, ci o dorinta de a populariza si redefini o notiune ( medical si psihologic). Vrei sa discutam stiintific, esti de profesie, putem sa continuam pe privat. Poti spune ca eseul meu nu isi atinge scopul, sau e prost scris, si asta dupa ce citesti si a doua parte. Desigur, vei trebui sa argumentezi de ce \'pentru publicul larg\', eseul e deficitar. Nu pentru medici sau psihologi, pentru ca nu lor li se adreseaza. Poate ca e nevoie de timp, de multi oameni care sa scrie, pina cind publicul va putea recepta altfel decit mistic-estrada notiunea de hipnoza. Dar de ce reclama, nu inteleg. Am avut dubii daca sa postez ceva pe tema stiintifica (popularizata), pe Agonia. Numarul de accesari pina acum, desi l-am plasat la Eseuri, si nu la Articole, precum si reactia ta, ma fac sa cred ca nu am gresit, aducind acest subiect pe tapet. Multumesc pentru ecou.
0
@noemi-kronstadtNKnoemi kronstadt
evident ca articolul nu este si nici nu si-a propus sa fie unul de bibliografie obligatorie pentru obtinerea licentei de hipnoterapeut si nici nu se pretinde un push decisiv pentru optiunea in cauza.e un articol onest de popularizare pentru uzul persoanelor alfabetizate decent, nu prospect la xanax , iar acuzele de manipulare voalata si reclama camuflata fals inocent mi se par nu exagerate, ci pur si simplu ridicole.la urma urmei, de la charcot incoace, a fost timp suficient sa ne convingem ca creierul e un teritoriu fascinant in sine, fara excipiens de voodoo psychic mumbo-jumbo .ceea ce d-l oros, familiar al domeniului, presupun ca stie .ori, logic, un familiar al domeniului n-ar reprosa unui articol de popularizare exact scopul acestuia, adica introducerea in problema si prezentarea aplicatiilor confirmate clinic.evident ca exista riscuri, inclusiv acela ca terapia sa nu aiba succes, dar si aspirina, si apa de ploaie, si mersul pe jos pot fi riscante, chiar letale.

si nici nu-l vad pe dr.solomon manipulandu-ne subtil spre cabinetul dumnealui ca sa ne spele creierul cu freza si bormasina ci, cel mult, sa ne susure subliminal in timp ce ne albeste incisivii ca fumatul si naivitatea dauneaza grav sanatatii.
0
@vlad-solomonVSVlad Solomon
... decit sa-ti dau dreptate. M-a amuzat umorul comentariului. Chiar daca sint fumator.
Iti multumesc pentru vizita.
0