Cum am devenit evreu (4)
De-a lungul celor 40 de ani, de când am devenit cetățean israelian, mi-am pus de multe ori întrebări legate de identitate. Acest gen de dileme nu mă caracterizează numai pe mine, ci pe toți
Cum am devenit israelian (3)
Părăseam România în plină iarnă, un ger cumplit, iar aeroportul Băneasa era acoperit de zăpadă. Am trecut destul de repede formalitățile vamale. Fiecare dintre noi avea dreptul să scoată din România
Cum am devenit jidan (2)
De-a lungul adolescenței am trecut prin trei licee. Într-a X -a am ajuns la Liceul Lazăr, în clasa specială de matematică, unde fuseseră adunați elevi din câteva școli bucureștene. Acolo am întâlnit
Cum am devenit jidan (1)
Nu cred că pot să indic cu precizie momentul. Þin minte vag perioada de la grădiniță, aveam câțiva colegi evrei. Nu înțelegeam exact ce înseamnă a fi evreu, auzeam uneori acest cuvânt, pronunțat de
Hipnoza, mit și realitate (2)
Stressul Săptămâna trecută am încercat să clarific câteva aspecte legate de noțiunea de hipnoză, ca mijloc de tratament auxiliar. Stare intermediară între somn și trezire, hipnoza implică în
Hipnoza, mit și realitate (1)
În ultima vreme, mijloacele de comunicație din Israel readuc în actualitate un subiect deja abordat în trecut, dar care pare a trezi mult interes în rândul publicului larg -utilizarea hipnozei ca
