Alexandra Serban

Patruzeci si patru din paisprezece si doi. Nouazeci si unu din patruzeci si trei. Cinzeci Apoi sase Un ciob insticlit. Paisprezece’n patru Si’un colt de cer Acoperit cu cenusa Sortii. Sase

Pasii din mintea mea scartaie a ploaie si a sticla topita.Poate asa intru in visele mele cazute de la inaltimea momentului cand te-am intalnit....cine stie?! Nu m-ai mai vazut de 7 zile, si degetele

Fiindca dincolo de intamplarile ce se ascund la umbra literelor din cuvinte nu te am decat pe tine; Fiindca dincolo de somnul picurat pe perna din genele mele si din tot tumultul nefiresc uneori ori

Mi-ar fi atat de limpede sa ma trezesc uneori intr-o dimineata de vara undeva la mare, departe de toti, numai cu tine; si vantul sa tulbure linistea facand fladuri la perdeaua alba care ajunge pana

Si cand stam Si cand plangem Si cand ne tinem stransi Tot ne rugam – prin cuvinte de iubire unu’n’traltul sa traim Si cand ne bem cafelele Cand ne umplem viata cu viciile noastre afumate Si

Incredere Undeva te-am gasit cu frunte pe soare Norii zambeau prin raze in parul meu Nu vroiam sa te aflu Si totusi veneam, veneai….te gasisem si totu-mi parea colorat de imens. Strans in

Soarele nu mai are rabdare sa te iubeasca Norii fug cand ma vad in calea lor Ploile nu mai sunt ude si nu ne mai cata Vantul este sterp Lumina e dulce Dar cuvintele nu mai au sens Fiindca

O singura privire as fi preferat Sa nu arunci O singura intalnire Ca sa nu ne fi intalnit Macar asa as fi stiut dinainte Cum stau lucrurile Si nu ma zapaceam asteptandu-te Atate saptamani

Cand nu mai stii ce sa faci zici sa inchizi ochii Ca apoi mintea sa te rostogoleasca in lumi Cu lumini albe Sa mi te aduca rasucindu-te in mii de bule de apa Sa ma lase sa dansez cu tine

Pamantul nu imi mai atinge talpile iar ochii mei sunt cuprinsi de ape.Sunt atatea curcubee si sunt atatea flori albe ce se rotesc in jurul meu. Mi-a fost greu sa iti spun ca voi pleca asa devreme

Nu nu ma mai lasa sa te caut Nu nu ma mai lasa sa astept sa fac primul pas Si nu nu ma mai lasa Sa fiu singura prin viata cuiva Nu nu ma mai lasa fara sa gresesc In doi Si nu ma mai lasa sa

Nu nu ma mai lasa sa te caut Nu nu ma mai lasa sa astept sa fac primul pas Si nu nu ma mai lasa Sa fiu singura prin viata cuiva Nu nu ma mai lasa fara sa gresesc In doi Si nu ma mai lasa sa

Liniile s-au curbat Stiu si eu..o fi vreun dat Ca mereu cand te iubesc Torsiuni s-apara des Frunze, beciuri si arici Libelule, licurici Zambete prinse-n obraz Sarutari cu gust de praz Nopti

Nu mai stiu ca pamantul pe care calc plange sarutandu-mi aerul de pe glezne. Nu mai stiu tremurul frunzelor cand ochii mei ating cu privirea nervurile palpitande Nu mai stiu de fapt cum e cu

Soarele nu mai are rabdare sa te iubeasca Norii fug cand ma vad in calea lor Ploile nu mai sunt ude si nu ne mai cata Vantul este sterp Lumina e dulce Dar cuvintele nu mai au sens Fiindca

Si cand stam Si cand plangem Si cand ne tinem stransi Tot ne rugam – prin cuvinte de iubire unu’n’traltul sa traim Si cand ne bem cafelele Cand ne umplem viata cu viciile noastre afumate Si

Sa-mi saruti buricele degetelor e o ofranda adusa iubirii in care traim; mainile mele te cauta acum mai avide decat ti-ai fi putut vreodata inchipui

Te-am injunghiat cu lumina mea Fiindca intr-o zi mi-ai biciuit iubirea naiva Tipatul pasarilor cu aripi frante E caracteristica dragostei mele ce te digera

Cand oamenii fac zgomot Lumina de soare sare in univers Pe o panza cineva agata sentimente puternice Gandurilor fragile lasandu-le spatii colorate In formele noilor portelanuri create. Sa

Undeva , in geamatul luminii din ochii tai, parul iti rasfrangea muzica lui blonda Imi dadeam seama ca te sarut doar din cauza ca mi-era frica de tacerea lasata grea peste noi

Incredere Undeva te-am gasit cu fruntea pe soare Norii zambeau prin raze in parul meu Nu vroiam sa te aflu Si totusi veneam, veneai….te gasisem si totu-mi parea colorat de imens. Strans in

Culori atipite tanjesc. Incremenirea unei maini saruta chipuri invizibile, in noapte tacerea paleste peste capetele plecate cu soapte pacatoase\'n urechi. La urmatoarea dimineata Plec.

Diminetile au lumina in ele si caldura sta lipita cu degete rasfirate de geam. Astept sa ma invite in oras iar zilele numarate-n numaratoare inversa plesnesc ude in neastamparul sufletului ce l-am