"Sonet 18" – 10709 rezultate
0.01 secundeMeilisearch
MCMihai Codreanu
Mihai Codreanu (n. 25 iulie 1876, Iași - d. 23 octombrie 1957, Iași) a fost un poet român, membru corespondent al Academiei Române (1942). A fost director la Teatrul Național din Iași (1919-1923); profesor și rector (1933-1939) al Conservatorului de Artă Dramatică din Iași; director la revista "Însemnări ieșene". Debutează în lumea literară cu versuri în "Lumea ilustrată" (1891). Volumele sale de poezii sunt: "Diafane" (1901), "Din când în când" (1903), "Statui" (1914), "Cântecul deșertăciunii" (1921), "Turnul din fildeș" (1929), "Statui. Sonete și evadări din sonet" (1939). Este cel mai prolific sonetist român.
24 poezii, 0 proze
JSJules Supervielle
Jules Supervielle (1884-1960) Poète, romancier et dramaturge français, auteur d\'une poésie très personnelle, hantée par l\'angoisse de l\'absence et le sens du mystère. Né à Montevideo, en Uruguay, issu d\'une famille de grande bourgeoisie, orphelin huit mois après sa naissance, il fut élevé par son oncle et sa tante, et partagea sa vie entre la France et l\'Amérique du Sud. Il se maria en 1904, et fut père de six enfants. Tandis que ses premiers poèmes sont d\'une facture assez traditionnelle (Brumes du passé, 1900 ; Comme des voiliers, 1910), la fréquentation de Jules Laforgue le poussa à cultiver l\'humour (Poèmes de l\'humour triste, 1919). Il se libéra de toute influence à partir de Débarcadères (1922), le premier de ses recueils en vers libres, où se retrouve toutefois le goût pour les voyages qu\'il partageait avec Valéry Larbaud. Après un roman fantastique (L\'Homme de la pampa,...
22 poezii, 0 proze
Jules Supervielle
Jules Supervielle (1884-1960) Poète, romancier et dramaturge français, auteur d\'une poésie très personnelle, hantée par l\'angoisse de l\'absence et le sens du mystère. Né à Montevideo, en Uruguay, issu d\'une famille de grande bourgeoisie, orphelin huit mois après sa naissance, il fut élevé par son oncle et sa tante, et partagea sa vie entre la France et l\'Amérique du Sud. Il se maria en 1904, et fut père de six enfants. Tandis que ses premiers poèmes sont d\'une facture assez traditionnelle (Brumes du passé, 1900 ; Comme des voiliers, 1910), la fréquentation de Jules Laforgue le poussa à cultiver l\'humour (Poèmes de l\'humour triste, 1919). Il se libéra de toute influence à partir de Débarcadères (1922), le premier de ses recueils en vers libres, où se retrouve toutefois le goût pour les voyages qu\'il partageait avec Valéry Larbaud. Après un roman fantastique (L\'Homme de la pampa,...
1 poezii, 0 proze
JLJules Laforgue
1860 Naissance, le 16 août, de Jules Laforgue, à Montevideo (Uruguay). Son père, Charles Laforgue, travaille pour une banque française. Il est originaire de Tarbes. Sa mère, née Pauline Lacolley, vient du Havre. Jules est le second fils de la famille. 1866 Mme Laforgue et ses enfants quittent l'Uruguay et s'installent à Tarbes. Em 1867, Mme Laforgue retourne en Amérique du Sud, laissant deux de ses fils, Jules et Émile, aux soins d'un de ses cousins. Les années suivantes sont, pour Jules, occupées par des études médiocres au lycée de Tarbes. 1875 Les parents de Jules viennent s'installer définitivement en France. En 1876, la famille quitte Tarbes et vient habiter Paris. 1877 La mère de Jules Laforgue meurt d'une pneumonie. 1880 Laforgue fait la connaissance de Gustave Kahn, l'un des premiers adeptes du vers libre. C'est l'époque où Laforgue compose ses «poèmes philosophiques», dont quelques-uns sont repris ici dans la section des Premiers poèmes. 1881 Laforgue vit, plutôt mal, de...
7 poezii, 0 proze
RRRaymond Radiguet
Raymond Radiguet (18 juin 1903 à Saint-Maur - 12 décembre 1923 à Paris) est un écrivain français. Ainé de sept enfants, il est le fils du dessinateur Maurice Radiguet (1866-1941). Sa mère est Jeanne Marie Louise Tournier (1884-1958). Après l\'école communale, il passe l’examen des bourses et entre au lycée Charlemagne à Paris. Considéré comme un élève médiocre, il s’adonne entièrement à la lecture : les écrivains des XVIIe et XVIIIe siècles, notamment La Princesse de Clèves de Mme de Lafayette, puis Stendhal, Proust, et enfin les poètes : Verlaine, Mallarmé, Arthur Rimbaud, Lautréamont. En avril 1917, Raymond rencontre Alice, une jeune femme, voisine de ses parents à Saint-Maur. Elle vient de se marier avec Gaston, un soldat qui est au front. La liaison de Radiguet (14 ans) avec Alice alors que le mari de celle-ci est soldat dans les tranchées, sont autant d’éléments que l’on retrouvera dans Le Diable au corps. Cette liaison ne durera qu\'un an et à partir de 1918, il s’éloignera...
1 poezii, 0 proze
EBElizabeth Barret Browning
Naștere – 6 martie 1806 Kelloe, lângă Durham, Anglia Deces – 29 iunie 1861 (la 55 de ani) Florența, Italia Elizabeth Barrett Browning (n. 6 martie 1806 - d. 29 iunie 1861) a fost o poetă engleză. A scris versuri de o deosebită sensibilitate dedicate soțului ei, poetul Robert Browning. Opera 1847: Sonete din parte portughezei ("Sonnets from the Portuguese"); 1851: Ferestrele casei Guidi ("Casa Guidi Window"); 1860: Poeme înainte de Congres ("Poems Before Congress"); 1857: Aurora Leigh ("Aurora Leigh").
1 poezii, 0 proze
Alfred Moșoiu
Născut în 8 octombrie 1890, la Galați, Alfred Moșoiu urmează studiile liceale la "Sf. Sava" din București și cele universitare la Paris (științe juridice). Va tipări în capitala Franței și o plachetă de versuri (1912), în prelungirea unei activități poetice începute în țară, continuate la reîntoarcere în patrie (1915), mai ales în revista Flacăra, din al cărui grup face parte. Carieră, în special, de autor dramatic și publicist. Referent literar, vreme îndelungată, la Casa școalelor. Decedează în 1932. OPERE (poezii): Sonete, Buc., Minerva, 1910; O toamnă, Paris, Belle Edition, 1912; Sufletul grădinei, Buc., Casa școalelor, 1920; Antologie, făcută de Corneliu Moldovan, Buc., Casa școalelor, 1923; Poezii, Buc., Casa școalelor, 1927. COLABORÃRI: Gazeta Transilvaniei, Flacăra (1915-1916, 1921-1923); Luceafărul (1919); Sburătorul (1919); Citiți-mă (1921); Universul literar (1926) etc.
2 poezii, 0 proze
UFUgo Foscolo
Ugo Foscolo (1778-1827) Atât prin opera sa cât și prin viața sa - zbuciumată, aventuroasă, răvășită de pasiuni, de profunde neliniști și de aspirații eroice (...) - Ugo Foscolo este scriitorul cel mai profund angajat în viața epocii sale, în multitudinea de evenimente care la început de secol schimbă fața Europei și a Italiei. Și, totuși, privită din perspectiva timpului, opera lui îl situează mult mai aproape de înaintași și de urmași, de fervoarea preromantică a unui Alfieri sau de pesimismului lui Leopardi, și mult mai departe de contemporanii propriu-ziși, de un V. Monti sau de un I. Pindemonte, de pildă (...). (...) Odele și cele douăsprezece Sonete ale lui Foscolo, ca și romanul său autobiografic, răsfrâng din plin sensibilitatea pronunțat romantică a autorului lor. Dar torentul pasiunilor, frenezia simțurilor, datele imediate ale biografiei sale se transfigurează în Sonete, (...) și depășind reminiscențele literare, ajung să se rostească într-o formă reținută, discretă, într-un...
2 poezii, 0 proze
GAGheorghe Asachi
Gheorge Asachi (1788 - 1869) a fost un poet, prozator și dramaturg român care s-a născut la Herța, în nordul Moldovei (azi în Ucraina). Precursor al generației pașoptiste, Gheorghe Asachi a fost unul din întemeietorii nuvelei istorice la noi, a condus numeroase reviste literare, a recuperat de la Lemberg din Polonia, unde studiase în tinerețe, manuscrisul Țiganiadei, epopeea bufă a lui Ion Budai Deleanu. A fost îndrumător cultural în domenii diverse: teatru, școală, presă, activitate tipografică. Asachi a fost și unul din întemeietorii Academiei Mihăilene. A publicat prima gazetă româneasca din Moldova, Albina Românească (1829). A organizat primele reprezentații teatrale în limba română (1816) și Conservatorul filarmonic dramatic (1836). Traduce și adaptează piese de teatru străine. În poezie, abordează toate speciile: ode, elegii, sonete, imnuri, fabule, meditații, balade. Versifică legendele istorice Dochia și Traian, Ștefan cel Mare înaintea Cetății Neamț. A scris și nuvele...
15 poezii, 0 proze
OBOlavo Bilac
Olavo Bilac s-a nascut pe 16-XII-1865 in Rio de Janeiro, Brazilia si a murit pe 28-XII-1918. Este considerat cel mai mare poet care a scris vreodata in portugheza.Maestru desavarsit al modelarii versului, cu un metru si rime ideal alese, poemele sale sunt naturale, sentimentale si in ciuda constructiei riguroasa a versului nu dau impresia de artificialitate. Tema poetica favorita a lui Olavo a fost fara nici o indoiala stelele.Era fascinat de frumusetea cerului instelat caruia i-a dedicat foarte multe poeme.In sutele sale de poezii, majoritatea sonete, intalnim si alte motive poetice ca iubirea, Dumnezeu, erosul, timpul, eroii, mitologia greaca. Bilac, numit si \"Printul poetilor brazilieni\" este si autorul versurilor imnului national. Ultimele sale cuvinte au fost, conform unui ziar din acea vreme, \"Aduceti-mi o cafea, am de gand sa scriu\"...
10 poezii, 0 proze
Sonet 18
de Cristian Vasiliu
Sunt cuib de patimi. Pasărea de pradă, Stârnită de zăgazuri și ursite, Din zborul său cu salturi încâlcite Pe norii albi, în mine o să cadă În piruetă, fără să ezite Sau să arunce umbra de tăgadă, La...
Sonet 181
de Cristian Vasiliu
Eu, ce-am urcat Iubirea, crezând că-n vârf așteaptă Un Rai pustiu sau moartea, cuminte ca un sfânt, Am cunoscut vertijul pe cea din urmă treaptă, Când mi-am întors, din nouri, privirea spre pământ....
Sonet 182
de Cristian Vasiliu
Pe când eram mai tânăr, îți ticluiam răvașe Cu pana primăverii, pe àripe de flutur; Și mai apoi aiurea, cu focul, prin orașe Călcând în urma toamnei, pe frunze ce se scutur. În fiecare noapte dormeam...
Sonet 183
de Cristian Vasiliu
Deschide! Primăvara îți ciocăne în pleoape, Cu brațul ei de aer sfios și-nmiresmat, Ca să-ți alunge somnul și visul ce-l încape, Schimbându-ți cu lumina cocioaba în palat. Văd molia tristeții cum...
Sonet 184
de Cristian Vasiliu
Te sfâșii cu sărutul și îți zdrobesc făptura Cu-mbrățișări; în mine te-arunc ca într-un hău; Iubirea mea-i lumina ce vatămă pictura, Căci binele se schimbă sub patimă-n mai rău. Ești hrana unui viciu...
Sonet 185
de Cristian Vasiliu
De chinurile toamnei mi-e inima răscoaptă Și-mi trece-n sânge seva-i fierbinte ca un must; Prin rana de iubire din piept, cu mâna dreaptă Mi-o smulg și-apoi cu ură, din pulpa dulce-i gust. Nu-i rod...
Sonet 186
de Cristian Vasiliu
Întoarce-acum, domniță, privirea către pajul Bolnav de poezie, ce ți-a adus în dar Tăceri diamantine și a avut curajul De-a-și scrijeli iubirea în piatra de hotar. (Sunt treceri spre niciunde, mai...
Sonet 187
de Cristian Vasiliu
În ochii Lui nici biciul, nici hula și nici spinii, Nici treptele Golgotei cu paisprezece maci, N-au înecat cu rouă semințele luminii, Cum a făcut-o poate trădarea celor dragi... Și tu abjuri...
Sonet 188
de Cristian Vasiliu
În pieptul meu deșertul se-ntinde ca o plagă De foc și disperare, în spațiu și în timp; Îmi intră-n os nisipul și de o viață-ntreagă, Răzleț de caravana speranțelor, mă plimb. Când mă învinge duna și...
Sonet 189
de Cristian Vasiliu
Iubirea-i sărbătoare; iubirea nu-i osândă În beciul fericirii la nesfârșitul chin Al viselor; iubirea e veselă și blândă; Iubirea nu-și înmoie săgeata în venin; Iubirea nu-i o umbră ; Iubirea nu se...