Poezie

Sonet 184

CCLXIII

1 min lectură·24 martie 2009

Mediu

Te sfâșii cu sărutul și îți zdrobesc făptura

Cu-mbrățișări; în mine te-arunc ca într-un hău;

Iubirea mea-i lumina ce vatămă pictura,

Căci binele se schimbă sub patimă-n mai rău.

Ești hrana unui viciu ce ne-ar putea ucide:

Tu – victimă candidă, eu – un călău nebun.

Voi stinge-n mine-un soare și-n urmă voi închide

Singurătății ușa spre-a fi – plecat – mai bun;

Va fi eclipsă-n eden și-n noapte o să sângeri;

Dar îmblânzindu-mi firea, apoi, voi învăța

Iubirea pământească, iar tu pe cea de îngeri

Urcându-te pe bolta vieții ca o stea.

Vom ști să fim de-a pururi soți, frați, amanți și-amici

Și să purtăm alături de vis și lanțuri – bici.

24 III 2009

001.770

Cristian Vasiliu. “ Sonet 184.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristian-vasiliu/poezie/1828977/sonet-184

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.