Poezie

Sonet 181

CCLX

1 min lectură·7 martie 2009

Mediu

Eu, ce-am urcat Iubirea, crezând că-n vârf așteaptă

Un Rai pustiu sau moartea, cuminte ca un sfânt,

Am cunoscut vertijul pe cea din urmă treaptă,

Când mi-am întors, din nouri, privirea spre pământ.

În urma mea cuvântul, mai greu decât o stâncă,

Crescut în loc de aripi, pe omoplații goi,

S-a prăbușit din slavă-n prăpastia adâncă,

Târându-ne prin neguri și viscol pe-amândoi.

Când m-am trezit la poale, scrutând nemărginirea,

Cu sufletul asemeni cu îngerii, ușor,

Am implorat osânda de a urca Iubirea

Precum Sisif – zadarnic, de alte mii de ori,

Căci fără tine-alături, mă aștepta o viață

Nevrednică în Iadul de carne și de gheață.

6.III.2009

001.603

Cristian Vasiliu. “Sonet 181.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristian-vasiliu/poezie/1826473/sonet-181

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.