Poezie
Sonet 182
CCLXI
1 min lectură·
Mediu
Pe când eram mai tânăr, îți ticluiam răvașe
Cu pana primăverii, pe àripe de flutur;
Și mai apoi aiurea, cu focul, prin orașe
Călcând în urma toamnei, pe frunze ce se scutur.
În fiecare noapte dormeam pe-un pat de gânduri,
De parcă-aveam ascunsă o floare în stomac
Și-n dimineți ploioase, le adunam în rânduri,
Pe filele căzute din sufletu-mi – copac.
De-extazul meu perpetuu tu nu știai nimică,
Dar a venit o iarna cu pofte și prăpăd
Și am uitat de frunze și fluturi vii, de frică…
Iar calea de iubire, prin mine, n-o mai văd.
Alți vestitori de-acuma din partea mea s-aștepți:
Șoparla îndoielii și mărul crud, în piept.
15.III.2009
001942
0