Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Înflorind în taina nopții"6510 rezultate

0.04 secundeMeilisearch
40 rezultate
bota lucianBL

bota lucian

AutorAtelier

publicatii in pagini aiudene participant la colocviile literare din Aiud convocate de Centrul Cultural ``Liviu Rebreanu`` Te-am ginit te-m ginit stand intr-un con de umbra , sub soarele inlemnit , ramanand un suflet inverzind crescut in lacrimi de roua ramuri inflorind hranite cu petic de cer cazut peste pamant

6 poezii, 0 proze

Nincu MirceaNM

Nincu Mircea

AutorAtelier

Născut într-o parte dintr-unul din talere balanței am crezut mereu că locul meu e în cer. Că acolo, ca o floare pe ram, înflorind îmi voi păstra echilibrul.

1376 poezii, 0 proze

KālidāsaK

Kālidāsa

AutorClasic

Kālidāsa a fost un poet și dramaturg hindu, care a înflorit aproximativ în secolul V al erei noastre. Puțin se cunoaște despre el; poemele lui sugerează că era un brahman. Multe opere sunt tradițional atribuite lui, dar unii cercetători au identificat ca șase nu sunt ale lui ci numai una. Drama în sanscrită The Recognition of Shakuntal este cea mai faimoasă din creația lui, calificată ca maximă expresie în toată literatura hindu din toate timpurile, Kalidasa este considerat cel mai mare scriitor din India.

0 poezii, 0 proze

Elena SchiporES

Elena Schipor

AutorAtelier

Lumea-i doar o piatra in care eu am reusit sa prind radacini. "..Singuratatea era cenusie si apasatoare.Sufletul tremura, o falfaire de eter in nemarginire. Timpul alerga alaturi, apa tulbure in care se ineaca toate schimbarile..."("Adam si Eva", Liviu Rebreanu) "Cand dreptatea e indoielnica, eu plec cumpana de partea milei"("Don Quijote", Cervantes) "...Suflete inflorite ieri si vestejite astazi, asemeni florilor cazute in strada, pe care la manjesc toate noroaiele, asteptand sa le zdrobeasca o roata."("Mizerabilii", Victor Hugo) "Acta non verba", "Ad augusta per angusta", "A l'oeuvre on connait l'artisan"(La Fontaine), "Dubito ergo cogito.Cogito ergo sum"(Rene Descartes), "Carpe diem"(Horatiu), "A qui bon tant d'amis? Un seul suffit quand il nous aime."(Florian), "Amicus Plato sed magis amica veritas"(Ammonius Saccas). "Vointa n-a fost de ajutor niciodata si nimanui: din tot ce facem, cel mai discutabil e lucrul la care am tinut mai mult, cel pentru care ne-am impus cele mai multe...

50 poezii, 0 proze

Lelia MossoraLM

Lelia Mossora

AutorAtelier

Maria Diana POPESCU: LELIA MOSSORA - Penița înmuiată în relief și siguranță Lelia Mossora își continuă lucrul la cuvinte într-un mod pe cît de neașteptat pe atît de natural și de frumos întemeiat. Colina recentelor construcții lirice, împodobită cu temple și sculpturi, rămîne în picioare ca însuși sufletul poetei îndantelat de singurătate și de ruine, implorînd prin neputinciosul strigăt al lui Goethe: “O, mai oprește-ți pasul, secundă care treci" însetată de cunoaștere și de iubire pură, însetată de acel fior care umple Ființa, pînă la ceea ce s-ar numi “persecuția adorației”: „Îți mușc din carne flori de sânge/ și gura mea e cânt de lavă”. Frumoasă strategie pentru poetă! Începe cu o declarație de dragoste, pășește pe vîrfuri, se repéde în carnea iubirii, își aruncă la fel ca pe un catalog pe catedră proclamația, apoi se micșoreză pînă la starea de ecou, așteptîndu-ne să-i ascultăm acordurile lirice. E un spectacol rar truda zilnică a poetei de a transforma în podoabe fragile, în...

16 poezii, 0 proze

KC

Khaceatur Checeareți

AutorClasic

A făcut parte din ordinul monahal al mănăstirii Checearuik, în provincia Țaghadzor (Vale înflorită). A fost apărător al tradițiilor naționale în perioada incursiunilor mongole.

1 poezii, 0 proze

O

Oreste

AutorClasic

Oreste (n. Oreste Georgescu în 1891 — d. 7 ianuarie 1918) a fost un poet asociat cu gruparea simbolistă a lui Macedonski. Datorită participării la cenaclul acestuia, era etichetat chiar \"poet nou\", dar, așa cum a remarcat un critic peste doar câteva decenii, stilul său caracterizat printr-un sentimentalism dulceag este azi mai degrabă învechită. Același critic a remarcat însă ultimul volum antum \"Cireșul înflorit\", constând exclusiv din poezii de dragoste cu accente uneori inedite. Simplitatea formei conduce uneori la fericite accidente de lapidaritate bine-venită. Opere * În umbra iubirii, București, 1909; * Poezii, Socec, București, 1911; * Himera, București, 1914; * Cireșul înflorit, Tipografia George Ionescu, București, 1916.

2 poezii, 0 proze

MF

Maftei Florentin

AutorAtelier

Evadare (tablou blitz spre un îndemn) Astăzi vremea însorită și al vremurilor caier M-au pornit, din cremenire, dând tribut un fel de vaier După luni de amorțire și noian de supărări, Teamă aspră de prigoană și pericol de-amendări! Cea mai de ales ocoală e spre râul ce îl știu; Scurt îmi asuprii căluțul, bicla-n rol de bidiviu, Înspre *Hatia Domnească, unde stiu eu o răstoacă De era cuibar de pește, lăng-a mănastirii toacă. Ierburile ce-mi lipsiră din timpuri de ghiocel Îs noian de albastrele, cimbrul si-n tufiș acel Fir măcriș cu frunza acră, lăstărișul din zăvoi Ține mura-n înflorire, ne asteaptă, cred, pe noi. Greieri în concert-orchestră masacrând tăcerea luncii, Cucul, numărând strigarea, îmi menește restul muncii, Iar o cucă mai blajină, din aval, un straniu capăt Mă avertizează cinic c-am trecut spre-al vietii scapăt. O înjur si-i strig: „cucoaie, nu mai arde-n glas furii, **Probozenii, or blesteme, că vei răguși-n Florii! Și, oricât, zeloasă cioară, tu încerci ca să mă sperii...

20 poezii, 0 proze

Alexandru RobotAR

Alexandru Robot

AutorClasic

Al. Robot sau Alexandru Robot (n. Alter Rotmann pe 15 ianuarie 1916, București - d. cca. 1941, probabil în apropiere de Odessa) a fost un poet român afirmat pe scena literară din Basarabia. Lirica sa împrumută elemente din simbolism, expresionism și ermetismul lui Ion Barbu. Singurele sale plachete de versuri, publicate la o vârstă fragedă, au stârnit câteva reacții oarecum simpatetice din partea criticilor, fiind introdus de G. Călinescu în Istoria sa a literaturii române... În ultimii ani, s-a reprofilat pe realismul socialist (având deja vederi de stânga). I-a influențat mai târziu pe neomoderniștii (de ex. Aureliu Busuioc) și postmoderniștii (de ex. Emilian Galaicu-Păun) basarabeni. Ediții publicate * Apocalips terestru, Editura Cronicarul, 1932, cu un portret al autorului de I. Anestin * Somnul singurătății, 1936 * Music-hall (roman) Manuscrise * Îmblânzitorul de cuvinte * Plecările și popasurile poetului * A înflorit Moldova Ediții postume * (ediție de Simion Cibotaru din anii...

5 poezii, 0 proze

DA

Draga Aurelia

AutorAtelier

nascuta inflorita aproape decedata oricum dupa ce totul va trece va incepe adevarata biografie

1 poezii, 0 proze

Înflorind în taina nopții

de Petrea Marian Iulian

Poeme de demult *** Înflorind în taina nopții Cândva, cristale din stele Cădeau… Pe-atunci, zânele bune, În visele mele, Dansau… Undeva, norii acopereau lumina, Cu mantaua lor, de blană Și deodată,...

Atelier

MerGând - Poem lui Adam Puslojic trăitor de viață din 11 martie

de florian stoian -silișteanu

Merg după dumneata ca după Isus înflorind în om Iată frate mai mare al nostru Adam nașule cum patria asta nu mai taie arbori ci numai pe fiecare dintre ei crustează numele tău de valah Cresc apele și...

PoezieAtelier

A și 1 (Hristea S. și matematicianul)

de kuttesch rudolph

de ce pui la-ndoială, matematicianule, cântecul de lebădă al câmpului albastru, toamna? întrebă Poetul; dar tu, Poetule, de ce-l opui pe „A” lui „1” în fiecare anotimp al versului tău? opune-l...

PoezieAtelier

Doua flori

de Mihai Chilaru

In gradina cu flori multe Doua imi fura ademeniri. Una-mi infloreste in pretutindeni. Alta-mi da miros in anonim. Vina nu port De tumultul stelelor albastre Coborate in gradini. Doua-mi stralucesc...

PoezieAtelier

Ploaie de primăvară

de Nincu Mircea

Ropot chel de boabe goale care pică susurând Înflorind rochii de iele peste câmpuri fluturând, Pedalând din aripi trece... Biciclete, motocicluri... Risipindu-se în verb. Rădăcini din alte timpuri....

PoezieAtelier

Pandurii tristetii

de Boris Druță

În clipa încecării În clipa grea a încercării Ai apărut în calea mea Drept crizantemă a salvării În toamna tristă ce-ncepea. Cu zîmbet dulce de fecioară Plutei spre visul meu vrăjit Spre-o taină care...

PoezieAtelier

Orasul luminii

de CANTACUZU

ORAȘUL LUMINII Prin galantar dai de-al nopții banchet, In orașul celor care s-au amorezat; Parisul nocturn,în zarea fumurie, Parisul modern, în secole înaintate... Cu gondola prin Veneția sufletelor...

PoezieAtelier

Esti frumoasa...

de Catalin MORARU

Ești mai frumoasă decat o umbră dintr-un deșert torid ce își așteaptă trecătorii să îi binecuvânteze cu apa izvorului din oază... Ești mai frumoasă decât un cântec de dragoste cuprins de...

PoezieAtelier

\"Dar de nuntă\"

de florin caragiu

Semnal Anunț apariția volumului de poezie „Dar de nuntă“ la editura Reîntregirea – editura Episcopiei de Alba-Iulia. Cum spune și dedicația de pe carte, acest volum se adresează mirilor și mireselor,...

ArticolAtelier

Student la ABSURD

de Sergiu Burlescu

I Catedra neantului în amfiteatrul unde ecourile poartă mantii de fum, profesorul își scutură craniul de cretă. mă invită să scriu pe tablă un zero absolut, care doarme amorțit până nu va fi șters de...

PoezieAtelier