Înflorind în taina nopții

Poeme de demult *** Înflorind în taina nopții Cândva, cristale din stele Cădeau… Pe-atunci, zânele bune, În visele mele, Dansau… Undeva, norii acopereau lumina, Cu mantaua lor, de blană Și deodată, luna S-arăta că-i plină Când iși puse a sa mână Pe-o vioară… În razele sale Cântat-a notele Pe stelele Strălucitoare… Sub desfătarea lor, Un trandafir, Își desfăcea, încetișor, Petală cu petală, Un suspin, Înflorind, în taina nopții… Vântul, sufla, lin, Apoi, din ce în ce mai tare, Ca un zbir… Nimeni și nimic Nu-i sta în cale, Decât trandafirul, Cândva boboc, De-acum, cam mare… Dar… ce păcat!! Preț de-o clipă Înflorit-a-n veselia razelor de lună plină Iar ființa sa, deși sublimă, Veștejitus-a-n agonia clipelor, Când vântul pregătea furtună... Cândva, bobocul, verde, în grădină, Căuta-n tot locul să și-arate regeasca-i haină Iar acum, la bătrânețe, Petalele-și scutură, De tristețe… Că va pleca... Cândva... cristale din stele, Cădeau.. O dată cu petalele Ce-n suflarea vântului, Precum zânele, Fericite, Dansau... ©Th3Mirr0r