Zburlea Ariana

Aud fluieratul acelei păsări de noapte. Aproape îmi vine să mă închin, ca mama, când spunea că odată ce vom auzi cucuveaua, ceva rău va trebui să se întâmple. Măcar miroase a tei. Primăvara e încă

printre reșouri umane stinse cerșetorii caută adăpost tinerii deschid geamurile și ninge peste paltoanele tuturor o vietnameză visează lângă mine mâncărurile mamei cu ciuperci fierte, frunze

Nina intenționa să meargă la magazin, să cumpere alimente. În acea zi nu a fost în stare pentru că, într-adevăr, muncise și casa era foarte curată. De la așternuturi, la covoare și pereți, totul

Aproape Crăciunul. Afară ninge ca în povești. Nina scrie și pictează mai mult. În rest, voința ei a dispărut. Rutina nu se mai respectă ca înainte. Casa arată, din nou, ca ruina unui cerșetor. A

poze alb negru /checked memes febrile și aparent profundo-politico-filozofice, cu iz adolescentin ușor gălbui /checked pro orice-i bunica anti alinturi intra(adânc)textuale în comentarii cu alți

în timp ce udam florile-de-nu-mă-uita, m-am oprit să contemplu copacul cu câte un apus agățat pe fiecare creangă. cui îi trebuie verdeață? - văd bolta de săruturi. se leagănă în dans ca de

Ziua de 18 septembrie aducea furtuna. Sunetele tuturor pașilor grăbiți din stradă se întețeau împreună cu ploaia, tot mai apăsător. Vuietul tunetelor răpea simțurile oamenilor adăpostiți,

Zorii zilei care urmau să se împrăștie și la fereastra Évorei n-au mai putut fi văzuți de ochii limpezi și triști ai acesteia. La sfînta oră a răsăritului ea încă dăinuia în lumea viselor, cu

tată e iar anul nou și iar plâng și dacă cineva mă întreabă de ce plâng eu chiar nu știu de ce ar fi prea ușor să zic, simplu, că în mine e un gol dar acolo ar fi trebuit să fie

frământ, buni, frământ. captivă-n tablou, pe masă cazi uneori peste aluat de parcă vrei să mă mângâi. hai, vino să mă ajuți la frământat. pune unt din lumina unei stele zahăr pudră din părul

Când era furtună, stătea la fereastră și se holba direct în lumina fulgerelor. Mama îl trăgea înapoi, urlând, amenințându-l că va orbi. El își smucea nervos umărul cât căușul palmei și continua să

s-a făcut noapte în dragul meu oraș de provincie care deschide drumul spre mare babele au intrat în casă, bârfesc sfinții din calendarul ortodox stelele dorm ca niște copii de pripas și-n

Citind ce mai scriu poetele tinere și foarte tinere, mă simt de parcă am îmbătrânit cu zece vieți. Nu trec două versuri și îmi apas pleoapele lung, uneori cu uimire (sentiment cu origine necunoscută)

ne-am întâlnit în șoapta orașului, deasupra unui tei ce adormea câinii vagabonzi peștii rămași înotau prin lapte, cineva frământa pereții caselor cu mâna plină de miere, iar ochii

e greu să pictezi tristețea așa cum o injecta picasso cu o seringă ruginită, în chipul tinerelor lui iubite - ca dintele fluturelui în petala trandafirului de göttingen - ca s-atingă

cimitirul e atât de plin de tine încă de la poartă parcă ți-au înmormântat inima de șapte ori în fiecare loc aș excava jumătate cu brațele goale să-l duc la eforie unde ai companie cele mai

prea târziu ai venit, iubite acum mă preocupă doar cartea țigara și luna prea târziu ți-ai scrijelit pe buze cu sânge de pelin tot ceea ce moartea a confiscat încă de la naștere prea târziu să-mi

Mama ne-a crescut singură - nu a fost vina ei. pe firul de lână alerga viața pe loc, ca primul fus din lume ascuns singuratic într-un muzeu. ea era un vas de lut încălzind cenușa unui singur

vrei să mergem la tuzla unde marea are o culoare frumoasă? am auzit că acolo macii trăiesc nepăsător până în august speriind pescărușii cu sângele lor poate fi un loc bun să încercăm să

mereu am avut pasiunea pentru creierele mari, grase pentru piepturile de sclavi ce se-mping în tălpile Poeziei intoxicându-se cu ploi musonice pentru buzele largi și libere pentru foamea și