Poezie
Copacul
1 min lectură·
Mediu
în timp ce udam florile-de-nu-mă-uita,
m-am oprit să contemplu copacul
cu câte un apus
agățat pe fiecare creangă.
cui îi trebuie verdeață? - văd bolta de săruturi.
se leagănă în dans ca de cicade
ale noastre lacrimi și zâmbete țipate.
doar foșnet.
și mi-amintesc de ziua
când a ta silueta neagră a zburat din copac
ca un zmeu de hârtie rătăcit pentru o clipă,
clipită de doi ochi bolnavi
de naivitate.
00958
0