fă-ți burta mare, tată

cimitirul e atât de plin de tine încă de la poartă parcă ți-au înmormântat inima de șapte ori în fiecare loc aș excava jumătate cu brațele goale să-l duc la eforie unde ai companie cele mai boeme lebede care se iubesc în cerul lichid, printre turiști și-ți toarnă toată spuma adâncurilor în pahare mă întreb dacă ai atins octava gravă din cer sau încă te mângâie dumnezeu pe cap că deși mi-ai trădat nevoia de tine din adolescență ai iubit viața mai mult decât bigoții hrănesc și câinii și sărmanii și colegele mele de muncă, pentru tine azi miroase a tămâie printre hârtii și proastele râd de mine sunt o zeiță a abundenței care plânge cu mâncarea ta preferată în gură am crescut stea luminoasă tremurând pe cer și noapte de noapte pare că mă duc spre sud că n-am suficient hidrogen am crescut un monstru în mine ca să îți înlocuiască energia masculină, fără de care am tot iubit oamenii nepotriviți cu atașamente mai ratate decât precizia unui fluture de noapte autist ce se-ndreaptă spre lumina falsă a unei reflexii pe perete am crescut-o și pe mama, că părea și ea un copil ce-și pierduse tatăl, dumnezeul, prietenul, odată cu mine și toate lacrimile am rămas pitică doar cu inocența din ochi pe care ar fi trebuit să o transformi acum, aici, în haită de lupi dar fii mândru de mine, nu te-am plâns niciodată, pana azi ți-am mirosit perna în somn până a dispărut parfumul până i s-au tocit fibrele de bumbac tu doar fă-ți burta mare, tată acolo în cer primește pe săturate ce-ți împart voi plăti și niște curve să se gândească la tine să nu duci vreo lipsă o voi trimite la mormânt și pe ilinca să găsească jurnalul în care visai despre ea, că ai iubit-o mai mult decât pe mama și cureaua ta lucioasă cu care mă amenințai am s-o agăț de cruce poate în vis o să-mi apari lăsând-o jos, în lacrimi și luându-mă în brațe așa cum niciodată n-ai făcut-o