x

Și sufletul de multe ori cedează Când întâmplările se prăvălesc în noi, Când ne închid prăpăstii ce ne depărtează

De ce treci vântule nepăsător și rece Deasupra pomilor ce frunza și-au pierdut, Și nu te-oprești ca fruntea-mi să se plece

Aici s-a întrerupt tăcerea și parcă timpul a vorbit De nestatornicia clipei și chipul ei îmbătrânit, Cu fruntea oglindind păcate și ridul ca un evantai Þinut în mână de domnițe în fața porților

Generație tânără cu raiați și cercei în ureche, Nu ceda când se-ntâmplă să te-abați din drum, Nu privi-napoi, nu citi

Ai fost mai mult decât un vis pierdut, Ne-am rătăcit cândva prin el neștiutori Și-n palmă dulci fiori în taină au crescut,

Oricât de mult ne-am strădui, greșim, Cineva plânge dincolo de gând, A întâlnit o umbră de-ndoială Și-n palmă,

Aș vrea să dormi doar pentru mine, o noapte-n părul tău să stau ascuns, să simți mireasma zilei care vine

Dacă va fi să pleci vreodată din lumea mea întâmplător, Să-mi spui c-o viață înainte de-a trece pragul la final, Când nu mai pot privi în urmă cum visele se sting și mor

Nu mă întreabă nimeni când alerg Desculț prin propria-mi câmpie, Și vreau ca genele cu flori să-mi șterg Cum

Ai fost cu mine-n vis o noapte Și-mi pare rău că m-am trezit Când depărtarea dintre șoapte, Doar pentru tine astăzi

La tine-n păr foșnesc aceleași ramuri Și-aceleași umbre rătăcesc prin gând, Cercei de stele-ți înfloresc la geamuri

Pământul meu, sufletul meu, dor și alean, maci înfloriți în lan de grâu prin Bărăgan, te port între gene o lacrimă sfântă,

Orizonturi ard în flăcări, Munții stâncile-și fărâmă Când în ochii lor o lume Geana-n lacrimă o-ngână.

Revin pe-același coridor mucegăit, spre tine, Pașii răsună ca un ecou părăsit. Dintr-o durere cineva privește la mine,

Un simplu om cu sincere păcate Nu regăsește drumul rătăcit, În spate-i fum și-n față nedreptate Și lângă el o

Cu-aceiași ochi privim peste planetă, Cu-același suflet plângem când o doare, Aceleași mâini ne mângâie copiii