Poezie

poeme de iubire

vant necredincios

1 min lectură·31 august 2009

Mediu

De ce treci vântule nepăsător și rece

Deasupra pomilor ce frunza și-au pierdut,

Și nu te-oprești ca fruntea-mi să se plece

S-așterni pe ea al zărilor sărut?

De ce te pierzi în părul meu și nu rămâi

Să-mi împletești la loc șuvițele răzlețe,

Ca nemurirea-n gândul vechilor statui

Ce vor în gene reci să te răsfețe?

Nu te grăbi s-aduci și marea lângă țărm,

Sunt sute de corăbii veșnic călătoare,

Așterne-te prin depărtarea mea s-adorm

Visând cum mă sărută valul pe picioare.

Păstrează-mi până dincolo de clipă

Catargele rămase fără pânze,

Mai pot zbura cu-o singură aripă

Când tu străbați pădurea fără frunze.

Te văd pe tine nevăzut cum vii

Din toate părțile mirat ca o părere

Și îmi doresc de mână să mă ții

Ca pe-un amurg în alte emisfere.

Grăbit ești vânt necredincios și rătăcit,

Þi-o spun în gând să nu-mi răpești cuvântul.

Cândva vei regreta că te-ai oprit

Și te-am strivit sub pași de-a plâns pământul.

001.269

x. “poeme de iubire.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/x-0032834/poezie/13904305/poeme-de-iubire

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.