Poezie
poeme de iubire
candva
1 min lectură·
Mediu
Câte-mi doresc să mai revină,
S-ascult copil, sălbatic glas de cuc,
Să mai adorm în iarba din grădină
Crescută-n umbra crengilor de nuc.
Pe ochiul stâng o rază jucăușă
Din soarele ce azi a-mbătrânit,
Să-mi dea un semn că s-a deschis o ușă
Și cineva din ceruri m-a privit.
Câte s-au prefăcut de-atunci în scrum
Sau în mormite fără cimitir,
Spre mine-n mine nu mai este drum,
Decât o ploaie rece și delir.
Îngălbenite gânduri prin uitare
Mai bat la poarta vechiului trecut,
Apoi se pierd în trista depărtare
Ce-n ridurile frunții mi-a crescut.
Pe trepte la altare nu mai urcă
Nici-un străin sosit pentru uitare,
Neputincios mă simt când se încurcă
O flacără din stinse felinare.
Tot ce-mi doresc acum să mai revină
Rămâne ca un vis neliniștit,
Sub verdele sălbatic din grădină
Unde cândva, copil, m-am rătăcit.
012.250
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- x
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 139
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 24
- Actualizat
Cum sa citezi
x. “poeme de iubire.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/x-0032834/poezie/13901729/poeme-de-iubireComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Nostalgice amintiri, care aduc dureri tardive...Intoarcerea la lumea copilariei nu mai este posibila: \"spre mine-n mine nu mai este drum...\"
0
