niciodată flutur

Si nu-i o intoarcere in trecut, e mai degraba incercarea de strapungere a acestuia, (imaginea aceasta ma bantuie deja, foarte reusita), intr-un univers inchis \"nerevendicat de nimeni\", echilibristica peste prapastia oamenilor niciodata ingeri, transformarea care nu mai poate avea loc...
O alta poezie de-a ta pe care o iau cu mine.

eleganta a necesitatii metamorfozei, a starii de evadare din potentialitate, frumos exprimata de nodul gordian si de taierea celor mai profunde legaturi cu lumea, cuvinte, sange (o rupere de un eu temporal pe care o consideri posibila intr/un trecut - desigur lirism al lemnului parfumat initial ).
ultima strofa - un fel de ataraxie cotidiana, aparenta rezolvare sau, in orice caz, ambiguu redata de oamenii niciodata ingeri fata de care poetul nu se pozitioneaza cert (desi un iz de zbor a fost sugerat, mersul pe sarma functioneaza ca gravitatie).
placute idei

Lipsa semnelor de punctuatie se face simtita in text...cand vantul batea, roata morii se-nvartea. Pe unde mai pui ca rima...s-a pierdut pe undeva, asta daca a existat vreodata in plan. Se spune ca in ziua de azi, pozia s-a schimbat, rima alba fiind la tron. E adevarat, rima alba isi are si ea rostul. Insa atunci cand pentru unii, aceasta echivaleaza cu incapacitatea de a realiza acea linie melodica a fiecarei poezii, care de altfel aduce mult farmec, totul dispare-n neant.

pe mine nu m-a impresionat chiar defel tot ce e in afara acestor randuri:

\"îmi caut nodul gordian vinovat de naștere
mă despart de primele cuvinte
de sînge de prima zvîcnire
un anonim îmi face semne ca și cum m-ar cunoaște
ca și cum ar avea nevoie de mine
mă trezesc fără să știu cine este

mă simt vinovat și odihnit deopotrivă\".

mai cu seama ca am o poezie despre cineva \"niciodata inger\", cu acelasi titlu. nu, nu insinuez nimic, pur si simplu nu ma mai impresioneaza, sper ca ma intelegi... (daca ai timp si dorinta sa vezi textul meu: http://www.agonia.ro/index.php/poetry/59246/index.html)

Imi pare rau, Virgil, sunt de acord cu Silvia. Pana la \"imi caut nodul gordian\" am gasit o insirare de expresii - incercare de fixare a unui fundal oricum neclar. N-am inteles aproape niciodata poemele tale, e ceva in ele ca in mersul pe sarma, la un moment dat aluneci.

Poemele lui Virgil au o lume a lor, in care cine nu are cheia potrivita de la intrare pateste (ca si mine de altfel) nu intra, basta! Ma refer aici desigur, la majoritatea acestora. Cand nu e asa (exista si exceptii pe lumea asta in orice) adica atunci cand Virgil se da jos de pe piedestatul de marmura, scoate creionul dintre dinti (el nu-l mai foloseste decat la ros atunci cand e concentrat, credeti-ma :-) si scrie poezie adevarata, atunci se face lumina si in mintile si in sufletele noastre. Dar asta, cum spuneam, se intampla mai rar.
In acest poem gasesc aceeasi meditatie cu accente sarcastice asupra fiintei umane, o analiza \"de facto\", rasucita (ca un burghiu ca sa zic asa) asupra instantierilor trecute ale acesteia (in sens metafizic desigur) - meditatie parca desprinsa dintr-o prelegere scientologa, ca aceea la care am asistat acum vreo sapte ani (imi amintesc, eram in Cipru) si unde am invatat atatea lucruri bune despre mine cat sa ma tina toata viata.
Cat despre poezia lui Virgil Titarenco, mi-am propus sa scriu altadata, sa nu se supere autorul, de altfel un om foarte drag mie, dar asta n-are legatura cu textul, nu?
Bobadil.

\"mă înfășor în fibrele timpului
nerevendicat de nimeni\" pentru inca o sansa de zbor chiar daca ma incapatanez sa fiu pupa, amintire contorsionata de trecut, speriata de lumina, dormitand cofortabil in capcana prezentului, niciodata inger pentru ca e tot zbor iar ochii lipiti de miezul pamantului sunt mariti de spaima inaltimii, niciodata detasare...

Nu știu cum sînt alții, dar această sfredilire a trecutului este pentru mine mai totdeauna întoarcerea în coconul în care zace un alt strămoș virtual al unui prezent mereu schimbător, al unui prezent avid de întemeiere. Îmi amintesc pentru că nu pot fi absolut altul, trebuie mereu să-mi reinventez trecutul acolo unde îmi permite haosul germinativ. \"Mă simt vinovat și odihnit deopotrivă\" este de fapt conștiința renașterii după încă o moarte rituală. Asumarea ființei tale polimorfe și neobosite. A șirului de morți lăasți mereu în urmă ca să revii fără teamă pe sîrmă.

Lucian,
știi, uneori mă întreb dacă noi scriem poezie sau poezia ne scrie pe noi. mă fac vinovat de simbolistică de data aceasta și poate și de alte dăți. iar unele simboluri le poti simti mai puternic uneori decit realitatea. multumesc de caderea de stea

Bianca, dacă ar fi să se dea note ți-aș da zece pentru prima ta afirmație. probabil că ar fi trebuit să sugerez mai puternic ce spui tu acolo dar m-am luat cu alte imagini și stări

florin, cred că observi că n-am folosit termenul metamorfoză deși mă frămîntă așa cum spui \"evadarea din potențialitate\"
merci de trecere

Dragoș,
ești convins de ce scrii aici sau ești tu supărat pe ceva și simți nevoia să te refulezi pe unde poți? La urma urmei fiecare scrie cum poate iar eu n-am afirmat nicăieri că dețin rețeta scrierii de poezii. Am totuși impresia că mesajul ăsta e mai mult o vendettă venită din altă parte. Dar s-ar putea la fel de bine să mă și înșel.

silvia, nu înțeleg expresia \"mai cu seama ca am o poezie despre cineva \"niciodata inger\", cu acelasi titlu\". vrei să spui că dacă tu nu scriai ce ai scris te impresiona mai mult ce am scris eu? asta sună ca la testarea de parfumuri la Sephora, numai că acolo îți mai dă și farfurioara cu boabe de cafea prăjită ca să îți \"treacă\" mirosul precedent. draga mea, nu e concurs de impresii aici. Eu nu mă întrec cu tine. Eu cred că nu e un text prost, însă nu cred că am încercat să impresionez pe nimeni. Unii îl pot simți, alții nu.

Geta, mă bucur că ești în armonie sau acord cu Silvia. Faptul că \"nu mi-ai înțeles aproape niciodata poemele\" e o realitate cît se poate de posibilă. După cum e posibil să nu le fi înțeles mulți alți oameni. Dar nici nu cred că mi-am dorit vreodată să mă \"înțeleagă\" toată lumea. Nici nu cred că poezia e făcută să poată fi înțeleasă de toată lumea. Cred că ar fi cumplit de plictisitor și nici nu am mai putea vorbi despre poezie în adevăratul sens al cuvîntului. Ar fi un fel de produs uz casnic. Iar poezia nu e așa ceva. Am trecut cu vederea, așa cum observi, peste faptul că poezia nici nu e menită a fi neaparat înțeleasă ci poate mai degrabă simțită, percepută (asta în lipsa unui verb care să transmită mai exact ce se întîmplă atunci cînd cineva se deschide în fața ei). În ce privește textele mele, recunosc că sînt poate prea complexe pentru unii, dar asta nu este decît o nefericită întîmplare din miile de nefericiri ale lumii.

mulțumesc tuturor pentru trecere.

Virgil, vad ca nu imi raspunzi, lucru care pe de o parte ma intristeaza (mi-as fi dorit-o, intr-un fel) pe de alta ma bucura, asta dovedind ca esti omul care simt ca esti, un spirit treaz si drept. Da-mi voie sa comentez doar aceasta afirmatie a ta referitoare la \"poezia de uz casnic\"... tu nu pici in categoria asta, nicidecum, crede-ma. Te rog analizeaza \"poezia de uz aristocratic\". Eu cred ca poezia ar trebui sa nu fie nici una dintre cele doua, gresesc poate? Oricum, ar trebui sa faca inima sa tresalte, nu crezi? Iar inima nu tine cont de barierele oceanelor. Nu te supara frate, era jocul copilariei noastre, cand scriam cu totii la fel, asa-i? :-)
Cu drag,
Bobadil.

Ai răbdare dragă Bobadile că răspund, \"puțintică răbdare\" că la mine e ora pe invers.
Dar să îți spun \"doar o vorbuliță\". Să știi că am fost ispitit să menționez dimensiunea \"aristocratică\" a poeziei. Acum, știu că mulți avem afinități republicane și înghițim mai greu noțiunea de elită, dar e nerealist să spui că nu există elitism în poezie. Pe de altă parte poezia are și menirea de a \"forma\", dacă are pe cine că uneori n-are, din păcate. Poezia este aristocratică Bobadile că nu degeaba se temeau regii de poeți și de profeți, de poezia adevărată. De aceea o violau în proletcultism comuniștii. Trebuie să fii la nivel aritocratic ca să fii de temut.
Dar am să îți răspund, nu te teme...

Primesc opinia ta si chiar nu vreau acum sa vorbesc despre poezia militanta (nu conteaza daca e proletcultista sau hai sa-i spun aristocultista :-) tot militanta e pentru bietul de mine). Dar m-am linistit ca totul e bine si sper ca acest scurt dialog nu o sa ne fie trecut la off-topic. Ar fi pacat, desi orgoliul e un pacat iar eu acum se pare ca am pacatuit. Am sa te mai citesc (un fel de tautologie, desigur).
Bobadil.

ai dreptate Bobadile, eu nu am milă cu cititorul meu. și de ce aș avea? are el milă cu mine? mă cunoaște de undeva? știe el oare că sînt și eu om ca oricare, cu slabiciuni și defecte, cu zile mai proaste sau mai bune? deunăzi cineva mă numea \"geniu literar\", altcineva spunea că sînt \"inacapabil să urmăresc linia melodică a unei poezii\". Nu există milă Bobadile. uite, chiar tu, mă cocoți pe un piedestal al poeziei neadevărate și apoi mă primești cu brațele deschise și creionul între dinți pe planeta poeților adevărați. unde vezi tu milă Bobadile?
Desigur că nu m-am supărat, mai ales că n-are legătură cu textul. ;) textul prefer să mi-l leg la gît ca pe o botă pe care o leagă ciobanii la grumazul cîinilor să nu fugă

mulțumesc Silvia Miler de trecere

Corneliu, bun venit aici la mine pe sîrmă. Vezi ce interesant se vede lumea de aici? nu-i așa că îți vine să îi iubești pe toți?

erata la titlul precedentului comentariu: Corneliu în loc de Florin

Sunt de acord cu tine ca poezia nu e facuta sa fie inteleasa de toata lumea. Uneori insa, nu intelegi ceva chiar daca nu este expus intr-o forma complexa, Virgil. Sunt si alte motive. Asa ca trec peste usoara ironie strecurata printre randuri:)
Am sa mai trec pe aici, desigur!

\"deasupra oamenilor niciodata ingeri...\"
suntem precum fluturii, zburam pentru o zi si credem ca-a fost pentru o vesnicie...
o poezie frumoasa...nu conteaza intregul, pentru mine poezia se rezuma la o fraza, la un cuvant care intruchipeaza intreaga esenta, care absoarbe sensul deplin...
o observatie foarte sensibila...poate e mai bine...ca oamenii nu sunt niciodata ingeri...

Geta, mulțumesc...

Roxana, mulțumesc de trecere... și sper să ne mai citim.