Roxana Breazu

In fiecare dintre noi salasluieste mugurele iubirii eterne, nemuritoare, infinite. Trecem prin moarte si prin viata ca sa il regasim, acel suflet care s-a desprins asemenea noua, din bobocul

Daca ar putea inchide ochii Din calea vantului biciuitor, Cavalcada nestingherita, A intamplarilor... Nu se mai gandeste la ceea ce vede, Asa cum tu nu te mai gandesti ca respiri. A trecut un

Din ochii tai adanci soarele se scurge mereu... Zorii devin mai albi, eterati.. Ai aripi de fluture si sclipiri de stele Esti trup de nor si suflet de vis Si cand privesc in tine...privesc spre

Esti atat de departe... Prin crepuscul, luna isi poarta valul de sidef... Nacrul ochilor tai adanci, iris de fluture... Petala de stea... Vesnicia e rece... Mereu singur...anini in visul

Ploaia are inca parfumul tau, Te vad mereu cazand, prin ceruri fara numar, Infasurat doar in mantia inserarii... Si huma are parca o farama din tine... Ca si cand ai fi trup din tot ce

In causul palmei tale, inima mea se sfarma, Picurand sfasietor lacrimi moi de roua... Cu fiecare clipa, inspir umbra ta adanca si cruda... Sunt precum smoala in mainile tale Usor, tandretea ta ma

N-am pe nimeni sa-i spun ca ma doare… Cine-a visat c-o buruiana se transforma-n floare, Sunt doar povesti pentru nesabuiti, Pentru sarmani ca noi de ura schingiuiti… N-am casa si cutreier peste

Te sarut rana deschisa, te sarut si ma inchin, in puroiu-ti blestemat arde-sarmanu-mi destin... si ale tale vane rosii varsa in mine disperare... ce se stinge-n duiosia, unei patimi ce nu

Si ma nasc si ma frang in amurg, Precum o stea ce mereu cade... Tot mai adanc... Cu bratele sufletului Cuprinzand Un tremur de aripa... Si infinitul din tine...

Orizontul frant in bucati inghetate, Cioburi de sticla, smoala curgand, Topindu-se huma se mistuie-n ape, Si plaga se-ntinde sub cerul plangand... Se spanzura vantu-ntre ramuri Pe cand in mal

Gerul iernii patrunde-adanc in crusta, Pe cand aburii cetii se sting, se destrama Tristete,-nvaluitan cernita naframa Privesti din urma supusa si frusta... Un freamat nou, aer intremator Desi

Pe glas de vant, pierdut in infiorare, Catre tarmul stins, in marea cenusie, Doar cautand pamantul ce se isca-n zare, In urma zace omul, intins de nasalie... Atarna greu sfarsitul, iar dorul

El a uitat, in inceputuri dulci, Sa planga, suflet, sa viseze, El a uitat, sarman, trecand, La moartea-i sa se intristeze... Ea a uitat si indragind, Doar chipul vrajii fara nume, Cand

Cand tac, e pentru ca ascult si nu-i tacere De-mi daruiesti, ci vorbe stinse, Ascunse in adancul unei mari intinse Ce peste mine se revarsa la o mangaiere... Si un cuvant de as rosti mi-e

fericirea sta cuprinsa intr-o clipa... ..unica, fragranta, iluzorie... cand ochii se impaienjenesc si arterele pulseaza... indoielile se frang glasul se stinge, alert vapaia urca, moleseala

O clipa doar, trezit din agonie si fluturandu-si mantia jegoasa Scheletul zdrenturos al unei patimi, isi clatina din teasta-i gaunoasa Se stinge o vapaie, se mistuie-n otrava, cu manai-i

Ochii tai, valtoarea haosului celest... Pielea ta, crepuscul catifelat... Bratele tale, leagan de vise moi Tu insuti... Un crampei de nemurire...

Te rog sa mori si pentru mine Sa cazi din cerul infinit... In ciob, si praf, si-ntunecime Sa-mi fi iar gand nefericit... Cutezi sa plangi si picura din tine, Cand stinsa e lumina ta... Doar

Esti asa frumos dormind, Plutind spre lumea mea Tacerea toata stapanind... Un colt pictat de stea...

Cand visele nu mor, si atarna greu in tine, Zadarnice comori de suflete curate La capataiul tineretii unei zile, Doar aurite rani pe veci zac incrustate Faptura-ti calda pare din raze

Sangerie panza, un val de nor ascuns Cersind doar indurare, si-o clipa de tacere, Ca apoi a muri pe cerul nepatruns, De-amarele regrete, nevolnica durere Cand ura in lumina, o umbra ce

Daca ti-as spune cine sunt, un fluture stingher Incuviinta-vei sa anin de ciobul tau de cer? Si stralucesti, si stralucind, lumina-ti tot mai vie E ca o ploaie cazand lin prin ceata aurie Sub

Lumina blanda a lunii care se oglindea tacut in ochii ei, lumina aceea o inconjura ca o raza alba raspandind o stralucire pura si diafana, mangaietoare si calda, ca o amintire ce-i sfredelea