Poezie
Neguri pustii
1 min lectură·
Mediu
Pe glas de vant, pierdut in infiorare,
Catre tarmul stins, in marea cenusie,
Doar cautand pamantul ce se isca-n zare,
In urma zace omul, intins de nasalie...
Atarna greu sfarsitul, iar dorul se-nteteste
Cutreierand cu gandul, bati la porti ferecate,
Cand in umbre adanci, un prunc se zamisleste,
Iar flamura lui alba se-nalta peste noapte...
Furtuna s-a topit si zorii se revarsa,
Peste un colt de zare, zdrentuit si negru,
Curand moartea pribeaga, face-va cale-ntoarsa,
Si-n taina va pieri cu portul ei funebru,
Atunci cand peste bezna ma ridicai privind
Cum orizontu-nfatisand cadavre mii
Se leagana in soare nou, iar norii sai dormind,
Alearga peste campuri, tradand neguri pustii
Te cautam si visul era lung si greu,
N-am sa mai dorm de-acum, iar in singuratate
Aprinde-voi o candela sa-ti fumege mereu
Apoi catre taramu-mi porni-voi mai departe...
003564
0