Viorica Pop

Tânărul pe care demn îl cucerești Pare coborât din tainice povești, Până ce fata va aduce-n casă, Fiind aleasă spre a-i fi mireasă. Oricare noră este o intrusă, În casa soacrei când va fi

Copii ce-s uitați de soartă, Abandonați, fără părinți, Nimeni grija nu le poartă, Sunt speriați, nefericiți. Ajung cerșetori de milă, La suflete de lângă ei, Zdrențe dau aspect de silă, Pe

Dacă viața îți va surâde, Profită de orice moment, Consideră-l eveniment, Fericirea n-o ascunde. Ajuns neputincios și prost, Nu subestima puterea, Că-ți semnezi singur căderea, Imaginea

Tinerii nesiguri,câte doi se adună, Merg suspinând sub razele de lună, Buchet de gingășie au în glasuri, Mirajul din sărut le dă popasuri. Natura ce-i susține i-o ispită, Timide sentimente îi

Amintiri sumare apar ca din ceață, Risipite-n creier parcă se dezgheață. Lăsate-n uitare,fără etichete, Timpul le ascunde în colțuri secrete. Din soba cu vatră, focul strălucea, La masa pitică

Imensitatea gliei oprită-i brusc pe mal, Tăiat de apa iute ce curge spre aval, Piedestal stratificat,ce mersul îi conduce, Prea plinul umezelii,spre luncă îl aduce. Își poartă înspre mare pe

Cobor dinspre Picior de Munte, Văzând cum dorm în tihnă merii, Privesc imagini reci, tăcute, Cătând ceva din restul verii. Pădurea, altfel astă vară, Și-a pus o haină arămie, Arbuști țepoși o

Dragostea aprinde tandru vis, Ademenind gândirea trează, Deschizînd divinul paradis, Sub palmierul de pe oază. Platonică,face servicii, Ca experiment spre viitor, Rupînd pe partener de

Democrația este vorbă-n vânt, Și naște vrăjmășie pe pământ, Depreciat e dreptul la cuvânt, Erori ascunde sub al său veșmânt. Degeaba în schimbare am crezut, C-ar da democrației

Fiind gospodar și harnic, Omul chibzuit se-învață, Adunînd multe zadarnic, Ce nu-s necesare-n viață. Concepe lucrul mult gândit, Fiind stîngaci la început, Poate obține ce-a dorit, Sau crede

Ascultă-ți sufletul întâi, Apoi ce porți în minte, Tu ochilor nu da văpăi Și vorba ți-o înghite. Lasă ranchiuna răului, Și schimbă-ți gândul iute, Nu da prilej dușmanului, Să îți pătrundă-n

Multiple stări în suflet ard sau strâng, Emoții noi apar și mă înfrâng, Când am o supărare plâng-tăcând, Cuprins de bucurie râd-plângând. Mă reîntorc din drum tot bâjbâind, Gându-i timorat,

Eram copii desculți și goi, Trăind prezentul în natură, Zburdând prin iarbă și noroi, Pe luncă sau în bătătură. Am fost și buni, am fost și răi, Într-o Moldovă mult dorită, Poznași și plini

Atmosfera-i încărcată, umedă și rece, Prin marama cenușie ploaia începe-a trece, Acoperind pământul uscat și însetat, Ca divine lacrimi,ce în nori s-au infiltrat. Oamenii aduși de spate, parcă

Trăiește clipa unică, Conformă șanselor firești, Treci peste orice replică, Pe adversar să-l păcălești. Trăiește clipa ce-o visezi, Ca pe-o caldă fantezie, Ce-n inimă poți s-o așezi, Ca

Deși bătrân în gânduri și cuvinte, Încă stăpân pe-a sale simțăminte, Viața și-a trăit-o într-un mod solemn, S-a sfârșit asemeni,sufletului demn. Greu a-nțeles că trebuie să plece, Nu se vedea,

Omenia se învață-n primii ani de școală, Imitați fiind părinții cu viața normală, Afirmați cinstit prin muncă și traiul modest, Neașteptînd o rezolvare din mediul celest. Oamenii deștepți

Ne cheamă-n visuri rădăcina, Ce o purtăm ascunsă-n gând, Cu lacrimi vom stropi perina, Trezindu-ne tot suspinând. Simțindu-ne fără lumină, Rupți de glia strămoșească, Prin multe colțuri de

Mereu nehotărât cu gânduri sumbre, De parcă bântuit ar fi de umbre, Copilăria l-a dotat cu flerul, Erorile sporindu-i clar misterul. Viața prin decepții l-a dezamăgit, Fără micul scop,voința

Erupții diafane din sobă strălucesc, Căldura și lumina prin ele răspîndesc, O dragoste de casă și liniște îmi dau, În noaptea ce mă-apasă,încredere-mi redau. Umbre jucăușe se zbat,prind

Pământul gliei strămoșești,revendic, Prin ramuri sunt legat de al meu neam, Privesc spre viitor apatic, sceptic, Căci granițe-n mișcare-s an de an. Printr-un pitoresc ce-l cred desăvîrșit, Am

În viață sunt căderi,succese, Ce duc la prăbușiri,progrese, Depășești erori ce s-au produs, Și te redresezi cu fruntea sus. N-ai răgaz să te oprești din mers, Căci rîvnești întregul

Dragostea oarbă se naște din nimic, Arzând, transformă focu-n vâlvătaie, Timpul pentru ea e veșnic inamic, Zvântând-o ca pe-o lacrimă de ploaie. Când la vedere ea se înfiripă, Cu pasiune mare

Zâmbești cu mulțumire când toate îți merg bine, Zâmbești cu încântare norocul când revine, Zâmbești cu modestie spre lauda adusă, Zâmbești simțind plăcere de gluma bine spusă. Zâmbești cu