Viorica Pop

Frumusețea este vibrantă melodie, Răscolește sufletul ca o simfonie, Vedereii îi conferă punți de armonie. Și o nostalgică dorință reînvie. Avînd context alunecos și discutabil, Ce

Ceva când i se întâmplă altuia, Asculți, privești neutru și tăcut, Nu poți simți deloc pe pielea ta, Un sentiment ce ți-e necunoscut. Durerea nimănui nu îți revine, Coarda din suflet nu a fost

Nimic în viață nu creezi, De nu gândești, de nu visezi, Nimic nu poți să făurești, Dacă nu crezi și nu muncești. Când sensul vieții-i limitat, Devii mai econom treptat, Măsura dacă nu-ți

Când nu poți ajunge la scopul dorit, Înghiți în sec sincer, te simți umilit, Ridică-te-n forță, pornește la drum, Þelul vei atinge, însă nu acum. Când scopuri ascunse te mai ispitesc, Spre tot

Nu încerca inducerea-n eroare, De vrei să-ți mai păstrezi ceva onoare, Că-mi pot schimba părerea despre tine, De te jignesc, nu o să-ți cadă bine. Nu-ți cer să-mi dai, ce nu mi se

Ca vultur singuratic, rătăcitor pe creste, În cioc port pana păsării măiestre, În ghiare-mi țin viața, de foarte mulți ani, În ochi am jeratec, doar pentru dușmani. Ce mișună-n zare nu-mi scapă

Prezentul vibrează-n dileme umbrite, Sforile ce-s trase sînt nebănuite, Știrile, alarma se grupează-n gânduri, Adevărul afli, citind printre rânduri. Sînt cusute multe, slab cu ață albă, Și în

Duhul apelor mă cheamă, Mă îndeamnă să n-am teamă, În valuri să-mi curăț chipul, Cum se curăță nisipul. Vraja-ntinde și o cerne, Făcând suflete eterne, Ispita lui ca piaza rea, Atrage-n

Când Dumnezeu impune o distanță, Ochii îți așează-n alte dioptrii, Îți mai retează din a ta prestanță, Diluându-ți simțămintele dintâi. Îți schimbă chipul, ia ceva din gură, Mintea îți reduce

De nu vrei s-ajungi de ocară, Nu-ți fă magazin sub scară, Căci renunți la spații verzi, Și liniștea ai să ți-o pierzi. Traiu-n comun e liniștit, Cît bunul simț este strunit, Obicei din rea

Încerci să fii perfect,prin muncă și voință, Avînd suflet generos și bună credință, Așteptând răsplata din sferele divine, Înspre provocări,ispite omul se reține. Diavolul provocator înspre

Oricare om găsește câte ceva de spus, La orice provocare există un răspuns, Spectacolul vorbirii poate crea valoare, Respectul și-l impune prin fapte, fiecare. Perfida nuanțare a

Păstrez o tainiță în suflet, Plină, cu întâmplări ciudate, Rămîn secrete cât am umblet, Păstrîndu-le ca mici păcate. Dar poate n-am să iau cu mine, Pe cele ce, nu le pot duce, N-aș câștiga

Nimic nu se pornește, când nu e de pornit, Rezolvările apar la timpul potrivit, Prieten îți devine într-o zi străinul, Cerul împletește cu păcăleli destinul. Privesc spre semeni care,își văd de

Totu-i roz și-ți este bine, Ce-i rău încerci să ocolești, Dar dă buzna peste tine, Și singur greu ai să răzbești. Când chinuiești un animal, Sau rupi un pom abia plantat, Omul căzut îți e

O cunoști dinainte, Când o vezi, n-ai cuvinte, Cu-n surîs ea te-a vrăjit, Și gândul ți-a ispitit. Îi admiri unduirea, O dezbraci cu privirea, Înspre tine plutește, Mintea îți răsucește. O

Emoțiile mă doboară, Prin stres ce liniștea-mi omoară, Emoțiile mă distrug, Din calea lor nu reușesc să fug. Emoțiile mă înfrâng, Mă amețesc, mă fac să plâng. Emoțiile nu-mi dau pace, Mă lupt

Detest furia omenirii, Ce-n mine nu stă cuibărită, Blândețe am prin legea firii, Dacă-n principii nu-s lovită. Nu pot să fac la nimeni rău, Oricît de dur aș fi rănită, Rezistent devin ca un

Percepi descurajat că înbătrânești, Consideri viața o deșertăciune, Însă de trăire nu te plictisești, Cît sufletul exuberant rămâne. Perspective încă-ți stăruie în gând, Și visele le-ai vrea

Cupidon sau Dragobete, Adună băieți și fete, Unind inimi fericite, Ce-și doresc a fi stîrnite. Fetele pot să aleagă, Băieții taine dezleagă, Legându-se pentru probă, Printr-un deghizat în

Moldoveanul vrea, să trăiască bine, Chear de-i sărac, dă haina pentru tine, El nu visează la o casă mare, Mai mult la suflet, dăruie onoare. Își dorește-n taină, trai cinstit și demn, Chear de

Evoluând spre vârful scării, Ai urcat în ritmul cunoscut, Cobori pe panta resemnării, Obosit, cu gîndul abătut. Viața o privești ca pe decor, Nepoții încă-i simți aproape, Parc-ai coborît la

Tu doamnă, ce la stele îți place să visezi, De totuși căsnicia ai vrea să ți-o păstrezi, Ghidează-te prin reguli, ce ajută-n viață, Purtându-le în gând în orice dimineață. Greșeala recunoaște-o

Închid ochii strîns,gândind că aș fi orb, Însă patimaș, lumina vreau să sorb, Și îi mulțumesc, în gând lui Dumnezeu, Că pedeapsa aspră n-am primit-o eu. Adâncul nepătruns,ideia-mi