Viorica Pop

Mici ghidușii nevinovate, Făcute de orice copil, Răpus de curiozitate, Pornind în viața lui tip-til. Trântește,râde și pândește, Spre a afla mai repede, Ascultă, tace și gândește, Întreabă

Epavele naturii zac moarte în grădină, Schelete dezgolite sub gheață au odihnă, Soarele fără putere lucește obosit, Căci din lupta grea cu iarna,se simte biruit. Canafi de gheață-s ca dantelă

Am împrumutat odinioară, O carte veche, plină de succes, Raritatea-i totuși o comoară, Pe care nu doresc s-o înstrăinez. Cartea-i amplu cuib de informații, Mesager onest,corect de date, Viu

Ies din tură dimineață, Pașii mi-i târăsc alene, Veștejit mă simt la față, Ene îmi atîrnă-n gene. Ciocârlani îmi sar în cale, Chemând soarele să vină, Iarna o vestesc cu jale, Parcă

La om, poți recunoaște clar, Pojghița exterioară. De suflet însă n-ai habar, Că-n mister se înconjoară. O greutate-i simți în trup, Tributul vieții îl plătește, Ascunde boala ca în

Uneori,mai stau și mă socot, Știu c-atâta vreau, atâta pot, Dar cu gândul, nu vreau să mă-împac, Căci atâta pot, atâta fac. Prețuindu-mi scopul de adult, Îndrăznesc,să îmi doresc mai

Ești frumoasă și plăpândă, Cu urechea stai la pândă, Pari și romantică un pic, Doar dacă nu rostești nimic. Școala vieții-i călăuză, Ca să nu rămîi meduză, Privind spre alți, poți

Pe mama mea, n-am cunoscut-o bine, Aveam trei ani când ea m-a părăsit, Cu timpul, a uitat complet de mine, Și împreună rar ne-am întâlnit. Odată ce m-a dat fără de milă, Gândind... să fie bine

Dacă doresc mereu să am răsplată, La tot ce-înfăptuesc să am o plată, Voi bate pasu-n loc, nu înainte, Timpul voi pierde înșirând cuvinte. Generozitatea încet dispare, Curios fiind parcurg

Gîndind și meditînd puțin,în treacăt, Omul ascunde multe sub un lacăt, O siguranță vrea să aibă-n minte, Deși nimic nu duce în morminte. Imaginea-i impune o prestanță, În jurul lui observă

Când omu-și mână câinele în stradă, Fapta ce-l doare este o dovadă, Căci sărăcia va cădea pe țară, Lotrii viermuind pe lângă hotară. Renunțând la porc și apoi la vacă, Carul în curte reușind

Tînăr fiind te pregătești, Slujind scopurilor tale, Spre fericire să pășești, Fără răsuciri pe cale. Filmul din minte s-a format, Chibzuind sfaturi mărunte, În viață-l vrei adevărat, Soarta

În clipele diverse, privește-n urma ta, Și cugetă, discerne ce-n urmă poți lăsa. Cu gândul spre înainte, mereu râvnești ceva, Și multe se adună să lași în urma ta. La orice acțiune,

Mulțumirea-i vorbă goală, Când purtarea-i anormală. Evocă bunul simț ce-l ai, Respectul care poți să-l dai. Mulțumesc, rostești frecvent, Demonstrând că ești atent. Dar morala de-ți

Aflați la vârsta liniștii sau fricii, Neputincioși sau sobri sunt bunicii. Pentru nepoți păstrează mângâierea, Sunt înțelepți, doar de le ceri părerea. Sunt sceptici și fricoși precum

Nebunul seamănă deruta, Simțindu-l dus mereu cu pluta, Omul normal nu-l înțelege, Pe drumul lui nu poate merge. Naiv, fără controlul minții, Compătimiți vor fi părinții, Discernământul când

Eu știu că omu-i o ființă, Cu un destin subordonat, Născut adesea din dorință, Sau uneori, dintr-un păcat. El drumul dus-întors străbate, Și poate n-ar dori să vină, În lumea plină de

Când te simți bolnav, nu lenevi în pat, Ridică-te cu gânduri sănătoase, Prin mișcare,jumătate ești salvat, Nu lăsa boala să-ți pătrundă-n oase. Mîncînd ceva ușor,sigur n-ai să mori, Ascultă

Oprește-te,mai cugetează, Atent la ce incomodează, Privește numai partea bună, Trecând peste orice furtună. Răzbate drumul cu răbdare, Răsplată ai din căutare, Alege singur ce îți

Omu-i proiectat după un tipar, Folositor sau poate în zadar, Tiparu-i plin de imperfecțiuni, Ce-i vor produce repercusiuni. Omul deține caracter ardent, Utilizat fiind ca instrument, Avînd

Tradiții strămoșești mă leagă de Moldova, Cu sufletul legat, de-acolo îmi trag slova, Dorul mă chinuiește amar ca un pelin, Călcând pământul sacru la viață îmi revin. Meleagul de-inceput,

Iubirea-i bucurie trecătoare, Legată de păcat sau de dorință, Ca o săgeată vine, apoi moare, Lăsând doar amintirea biruință. Un gest sau o privire dirijată, Ce sufletului, vrajă îi

Atât cât viața firu-și toarce, Omul tot face și desface, Eșecul de-ai spori averea, Dezactivează-n el puterea. În cumpătare cât trăiește, Viața în sine-l mulțumește, Dar alergând după

Revoluția a fost cu gând subtil făcută, Dezbinarea și hoția ducînd spre derută, Legile s-au dizolvat,evaporîndu-și rostul, Cel vânat când a fugit,a decedat ca prostul. Devastarea, risipirea