Viorica Pop

În coșmar confuz mă adâncesc, Pătrunzînd pe un teren arid, Bâjbâi,încercînd să dibuiesc, Sprijinul ce-mi dă reper solid. Bezna-i adâncă și mi-e frică, Primejdii mici,devin enorme, M-ar speria

Descoperind propteaua necesară, Atingi clipa,când norocul dă un brânci, Stabilitatea n-o mai simți precară, Un exemplu devenind,la ai tăi prunci. Orice părinte vrea evoluare, Când pentru el

Apare viața printre vii, Intrînd în trupuri de copii, Ce vor rămâne bucurii, Doar pentru clipele hazlii. Viața-n fapte intervine, Din parcurs nu se abține, Limpezește din suspine, Înlesnind

Atins de vîrstă,începi să îmbătrânești, Viața o simți ca pe-o deșertăciune. Dar cu disperare,viața o iubești, Căci sufletul tot tânăr îți rămâne. Ai prezent și viitor în al tău gând, Și visele

Nu crezi că faci la nimeni rău, Cu sufletul, dar vorba ta Umblă tot slobodă mereu, Pe mulți poți astfel întrista. Cum te-ai simți, de te-ai afla, În pielea celui ce-l jignești? Altul năravul

Așteptare lungă, grea, obositoare, Sala-i ocupată,mulți stau în picioare, Boala,întrebare-n fiecare pune, Dar oamenii speră în mica minune. Spre ușa de intrare,ochii-s pironiți, Bolnavi-s

Influențe bune tind spre cele rele, Curg doar câte una sau merg paralele. Omului îi place, păreri să primească, După ce începe, să se spovedească. Adună mai multe pentru a alege, Pînă va

Mă plimb,visând la ce-aș fi vrut să fie, Pășesc dansând pe ritm de melodie, Surpriza îmi parvine ne-așteptată, Plăcut este norocul ce mă-îmbată. Spontan pornesc la drum,fără să gândesc, Simplu

Toamna-i așezată,plouă mocănește, Natura buimacă tremură,lucește, Ofilite frunze de frig se-înfioară, Nu-ți vine să dai,nici câinele afară. În inima tristă, picături se-arată, Sufletul adună

O soartă scrisă-n ceruri, printre stele, A hotărât părinții să-mi despartă, Trăgând la sorți acolo, între ele, La tata au decis,să mă împartă. Și dacă împărțeala a fost bună, Doar o fărâmă de

Când pornești pe drumul vieții, Copilule, îți amintesc, Sunt scurți anii tinereții, Ca tot ce este omenesc. Schimbări se perindă-n viață, Și mai rele,și mai bune, Toate la un loc

Toți cei din preajmă,îmi devin colegi, Chipuri umane care nu le-alegi, Te poți baza pe ei,mult sau puțin, Nu te primesc cu ramuri de măslin. În colectiv sunt veseli sau sunt triști, Unii sunt

Măi,cățel rătăcit, ce scâncește de frig, Dacă foame îți este, îți dau un covrig, Ce îl am pregătit pentr-un câine flămând, Deșirat și schilod,doar cu ochii cerșind. El privește smerit,dîndu-și

Lumina e scânteia ce întreține viața, Coboară din înalturi,vestește dimineața, Ea soarele aduce și-adusă e de soare, La drumul de răscruce,cu bezna călătoare. Scăldată în lumină,natura se

Sărmanii cai abia mergeau, Pe deal desfundat de țară, Iar în căruță se vedeau, Sacii plini cu grea povară. Urcau încet,trăgând din greu, Stăpânul rău îi biciuia, Se opinteau la deal

Stă Dumnezeu acolo sus, Și veșnic ne privește, De el nimic nu e ascuns, Surprize pregătește. Când supărat e uneori, Ne lasă în uitare, Îl căutăm, dar printre nori, Nu-și face arătare. Ne

Toamna-i tîrzie,cu timp rece, Stoluri de păsări,se strecoară, Mirajul zilei iute trece, Căci iarna dinspre munți coboară. Lumea se-află în mișcare, Parcă-i viespar care roiește, Cuprinsă-i de

Chear nedorit,ai fost născut, Copil,ce n-ai fost așteptat, Tu rău la nimeni n-ai făcut, Și n-ai de ce să fii iertat. Asta să-ți fie năpasta, Nimeni din ea nu a murit, Sosind pe

Împrăștii stilul tău confuz, Creând în jur climat difuz, În colectiv ești nelipsit, Dar ești ursuz sau adormit. Printre oameni când aluneci, Nu mai încerca să-i judeci, Să-i schimbi nu ai să

Nicicând nu o să afli ce gândesc, Oricând eu dacă vreau,te păcălesc, Nu poți descoperi ce am în minte, Căci pot s-acopăr gândul prin cuvinte. Curajul mă îndeamnă chear s-o spui, Nu pot

Puțin îi este necesar, Omului ca să trăiască, Se zbate totuși în zadar, Dorind aripi să îi crească. Trăiește pentru a lupta, Și luptă,spre a progresa, Dînd la suflet mulțumire, Va fi demn de

Aș vrea să fiu copil mereu, Acolo...într-un sat al meu, Să mă ascund în clăi de fân, Cuvintele abia să-ngân. Să mă mire curcubeul, Să nu aflu ce este greul, Să mă minunez de viață, Prin

Îmi închipui că sunt gâză Și mă dezmorțesc la soare. Frica m-a băgat în priză Dar pornesc la vânătoare. Am ieșit din hibernare, Și mă bucur de lumină, Vreau să aflu ce-i în zare, Și-am dat

Inamicul cel mai dulce Pentru orice muritor, Moșul Ene îl aduce, Pe gene,plutind ușor. Vine seara,ca o boare, Creierul îl relaxează, Trupului dă alinare, Peste suflet el veghează. Somnul