Victor Țarină

Ar fi trebuit să fie o femeie luna Îmbrăcată în hainele cenușii Ale norilor, sau noaptea Despuiată și orbitoare Dar Dumnezeu a pus o sferă Să lumineze noaptea și a văzut Că aceasta e bine.

Duminică de aur Prevestitoare a unor dimineți Despre care nu se vor scrie cuvinte Înaltă rugăciune Laude pe hârtie ale mutului Între naștere și moarte Un ziar plutind pe apele tulburi Anunțuri

Și iar dulci nostalgii Cei plecați-chipuri uitate Un maldăr de fotografii de familie Zâmbete, priviri sobre Pentru vreun act de identitate Amintirea bunicii Amintirea bunicului

Apa a tăcut Creierul pe masă gândește: Stăteau cu farfuria albă Pe scaune de lemn Mama aducea apă Tatăl aducea un măr Toți așteptau din farfurie Cuvântul fără gură Creierul gândește: Apa a

Am o tandrețe pentru poeziile nereușite E un suflet stângaci care încearcă și el Să domine un poet și nu-i sunt La îndemână cuvintele Am o tandrețe față de greșelile de ortografie Eram mai pur

Soarele s-a spălat pe dinți Pe cer alunecă spuma albă Mă doare prea tare cuvântul Ca să pot povesti mai departe Zvâcnetul vieții în păsări flămânde Sub pat îmi ascund melancolia Trăsnet,

-Vino bunică! zise copilul -Unde?Eu am părul alb! -Vino bunico, dacă-ți spun! -Unde?Eu am părul alb! Ah, drum binecuvântat! Ah, flori albe, flori dalbe! Ah, ah, iubita lui Moș Crăciun A

Cine ne iartă pe noi De ne mai cresc aripi Înaintea somnului? Îngerul cel bătrân Care își uită mereu Ochelarii printre versurile Cele mai rele El mă mai caută Ziua, noaptea Și își uită

Stau și scriu În preajma mesei a apărut cineva Nu sunt speriat nici îngrijorat Deși nu vorbește nimic Se uită la mine Dar nu înțeleg ce ar vrea să spună Nici nu mă ostenesc de altfel Să

Are să vină iarna Și vor îngheța zâmbetele statuilor În fiecare dimineață iar Vor fi găsite pe bănci, îmbrățișate Trupuri albe de îndrăgostiți Și eu cum am să vin la tine Să te mint cu

Poate că și trupul Pământului Are formă de om. Ce am învățat din manuale Ca elev Nu se poate verifica. Poate Ne aflăm pe inelul de bronz Al unui uriaș imponderabil Și noi suntem

Să nu adorm înainte De a termina scrisoarea. De fapt Voiam să spun doar că S-au înmulțit gândacii la bucătărie Și sepia din vană Dă tot mai puțină cerneală Și sufletul meu o sufletul meu A

Nu face nimic-îi spun bătrâneții Ce s-a așezat perversă lângă mine Nu face nimic-îi spun morții Ce stă în picioare lângă mine Și se ține de bară Nu face nimic-îi spun îngerului Ce mă

Înmuguresc stele. E timpul Când te retragi în bucătărie Și te gândești la înviere Coboară o scară pietruită din cer Ca un calvar și un zgomot Te îndeamnă să urci Dar cine poate depune