Victor Țarină

Blana de pe spate ne crescuse moale. Ne adânceam capetele în ea. Era caldă. Ațipeam uitând de povești și căscat. Blana creștea: era moale, caldă. Picioarele se ascundeau bine în ea. Lunecând în jos

Albul mormintelor mă adoarme seara Cuvântul către Tine, ultimul vaiet Cu mine in pat liniștit răsuflă O Pisică fierbinte Totul pare o simfonie Fără început și sfârșit, un cântec larg Încap în

E un aer de spus rugăciuni Ușa îmi naște o fată Ce fumegă și dispare Calendarul freamătă de sfinți Ce vorbesc de fete cuminți Apoi vine ora ninsorii Stăm cu toții la geam Pe stradă trec norii

Insomniile exerciții de nemurire Viața asta repetiție generală Pentru veșnică însingurare Pete de sânge pe geamul rece Dresaj de animale oarbe Toate surpate în refuzul îngenuncherii Și cu

Se adună cuvintele Verzi și uscate ca toamna Arătătorul ceasului între noi Numără limitele dragostei Tu îmi întinzi pe masă Frunzele galbene Fără să te privesc Þi-o ascund pe cea

Câte zâmbete în albumul de familie Câte crucificări și amenințări cu moartea Nașteri sângeroase, cioburi de icoane Unde să mă refugiez, în care trecut? Când mândru primeam cravata de

Dartanian iese dimineața pe ușă Þine discursuri abstracte Prin cinematografe Duelează Uneori pierde În lupta cu sabia Dar laserul de la inel Îi e scăparea Seara urcă drumul spre

Nu e loc pentru orgiile Primului sărut În șanț un ziar rupt Anunță o identitate pierdută Îmi ia privirea ceva strălucitor Pe trotuar: un strop de apă Din deșertul Saharei Și înaintez greu

Fluturii nopții în jurul lămpii Ca și mine, da, ca și mine Aproape descurajat de lumină Înspăimântat de focul inimii Și târziu adormit pe sânul iubitei Unde noaptea visez În nuanțe de

Cântec vechi al unei fete Plânset cu o singură lacrimă Curge sânge din colțul unui zâmbet Și peste toate ciudățeniile lumii Eu învinsul și învingătorul Ascunzându-mi rânjetul în

Dimineață Sub ploaia aurie Ies gol în oraș Lumea e atât de grăbită Că nu întoarce privirea Ori poate Am murit azi noapte? Altfel de ce aș trece gol Pe străzile dragi Ale cetății? Cu

Aș putea sta în bucătărie Să aștept cenușa galbenă a zorilor Ca presărând-o în păr și pe față Să zic:*Merit să mai trăiesc o zi Sunt pur cum sunt morții după îngropare Ca o femeie care și-a

Și aici, după geamătul rugăciunii Ar fi potrivit întâiul plâns Așa cum a fost el atunci la început Þipăt de nou născut sufocat de aer Speriat de ruptura de mamă Ruptura de moartea altcuiva Și

Ieșind din cafenea, deodată M-am schimbat la față Hainele mi-au devenit albe Strălucitoare Printre oamenii grăbiți Nici un cunoscut Căruia să-i spun Iată, m-am schimbat la față Totul a

Ar fi trebuit să fie o femeie luna Îmbrăcată în hainele cenușii Ale norilor, sau noaptea Despuiată și orbitoare Dar Dumnezeu a pus o sferă Să lumineze noaptea și a văzut Că aceasta e bine.

Duminică de aur Prevestitoare a unor dimineți Despre care nu se vor scrie cuvinte Înaltă rugăciune Laude pe hârtie ale mutului Între naștere și moarte Un ziar plutind pe apele tulburi Anunțuri