Limitele dragostei

O emotie naturala,prin cuvinte armonios acordate...

Ioana Geier

Bun venit pe pagina mea. Ne întâlnim se pare pentru prima oară. Intr+adevăr poezia nu se vrea decât o emoție de toamnă nu într-atât de frumoasă ca *Dans nupțial*. Mulțumesc.

Gânduri bune,

Tomna se vad cu adevarat limitele dragostei. Imi plce cum ascunzi frunzele cele prea ofilite. Parca e acceptabil galbenul. Dar va veni si vremea frunzelor aramii, cind aratatorul se invirte mai repede.

Liviu, mulțumesc pentru semn. Așa e: vine vremea frunzelor arămii și ceasul se schimbă în ventilator. Deci să ne bucurăm cât timp sunt frunzele verzi și galbene. Te mai aștept.

Toate cele bune,
Victor

Un poem emotiv care isi atinge scopul, predispunind la gindire!
Deosebite versurile:
\"Arătătorul ceasului între noi
Numără limitele dragostei\".
Este desigur aici o inclinare spre pesimism.
Ultimele versuri dau noi sperante:
\"Suntem amândoi într-o aură mare
Trup al aceleiași ființe\"

Am citit, astazi in zori, cu placere acest poem!

Ioan

Ioan, mi-ai descifrat bine *firea* înclinată spre pesimism, pesimism pe care de altfel l-am regăsit și in ultimul tău poem, dar am încercat să salvez cu finalul. Bucuros de vizită și te mai aștept!

Cu prietenie.

Victor