Ioan Marginean

Să cadă ploaie caldă peste ape Și stropii mari lovească-mă în frunte, Sub dealuri valurile-n lut să sape Și vântu-n trestii dorul să-mi descânte. Să fug desculț pe mal și să mă taie În tălpi,

Drum glacial - fâșie albă între două orizonturi. Pastel de iarnă - copaci de cristal străjuind nemărginirea.

Surâsul tău în zori naște un curcubeu de dor peste gândul meu.

Fulgi de nea- lacrimile iernii pe obrazul pământului.

Unde ai rămas copile care fugi prin holda aurie culegând macii roșii ai verii? Spicele coapte îți lovesc fața și păsări albastre ca visurile tale se înalță speriate spre cerul albastru al

Așterne Doamne, peste satul copilăriei îngropat în zăpada vestitoare de belșug, bătrânul Crăciun al strămoșilor, c-o seară de Ajun arhaic, când vraja străvechilor colinzi umplea ulițele și

Desțelenind un brad din trupul tău pădure, din umbra-ți, înspre mine, răzbate-un glas cu tânguiri eterne. În colțul din grădina-mi, înspre soare, l-am răsădit... acum alături

Frunze tari, ruginite ca anii mei, mi-acoperă sufletul. Prin vii se scaldă soarele în boabe. Dimineața se scurge laptele ceții prin văi. Un bucium obosit din vară tace acum...

Poate era o dimineață liniștită de toamnă când copacii solitari, cu frunze mari și galbene, ne-au străjuit pentru ultima oară trecerea...o dimineață tristă pe care noptea s-a străduit s-o

Stropi mari și calzi sărută obrazul pământului, pe când dintr-o dată, două curcubeie gemene, ca două punți, răsar unind orizonturile. Îmi las gândurile fugare să pătrundă spre

La orizont sărută curcubeul genunchiul pământului. Stropi grei de culoare îmi lovesc tâmplele ascunse între tăceri. Aud cum moare timpul. Cântecul lui de lebădă îmi înfioară sufletul.

Acum, când despărțirea a ucis și ultima clipă ce ne-a fost sortită, îmi pare de atâta dor, că mi-aud gândurile cum bat la poarta sufletului.

În noapte aceea balaurul negru a trecut peste valuri. Spre dimineață marea a întunecat zorii. Soarele s-a strecurat prin pâcla sidefie și a rămas agățat deasupra orizontului. Pe plajă un copil

Ca o nălucă, gonește mașina pe asfaltul fără de sfârșit al șoselei. Ascult, ca în fiecare dimineață, melodii vechi, acompaniate de vuietul monoton al motorului. Gândurile mele,

Bătrâne râu în lutu-ți de sub râpi dorm suflete, și glasuri aud cum își cheamă urmașii. O grea povoară îți apasă valurile încrețite. Mă-mbrățișezi când mă scufund în tine, iau apă-n

Dor singuratic la cumpăna sufletelor. Pleoapa lui întredeschisă naște lacrimi, ca picături de rouă, pe obrazul zorilor. Doar gândul își caută acum, zadarnic, pe căi nenumărate, drumul

Lucrurile acelea există, mi-am zis coborând cu teamă încă o treaptă spre eul dinainte. O carte de povești lăsată neterminată, scaune care și-au uitat rostul asemenea cailor renegați, prin

Privesc acum răsăritul soarelui, simt cum razele lui tinere ne scaldă în lumina lor aurie trupurile obosite de truda nopții trecute, ascult șoaptele nedefinite ale obiectelor, și mă

în zori îmi rămân în urmă pașii rătăciți căutându-mă pe albul câmpului ascuns sub zăpada tânără cernută azi noapte prin sita invizibilă a vazduhului cu ochii orbiți de alb îmi

Când pietre de mori părăsite îmi macină dorul de glie răzbate prin vale o doină cântându-mi din suflet durerea. Trec ca un duh peste sălcii bătrâne și caut cărarea pierdută

Când mâna ta stângă se cuibarește în mâna mea dreaptă degetele mâinii mele stângi se rostogolesc ușor pe sânii tăi rotunzi și tari mâna ta dreaptă îmi caută sufletul și coapsele tale

Noaptea îți simt apropierea măsluită de visuri caut atingerea dulce a corpului tău cu miros de trandafiri sălbatici pe când un dor de nestins se naște și gânduri ascunse în întuneric cad

Ca o fantasmă se ridică din valuri ceața, plutind ca o pătura vie peste vale, pe când în sat cocoșul moșului cânta pentru el ultima oară. Plâng și fug de mine pe malurile râpoase ale

Când mă voi scufunda în mare Și îmi vor crește crabi la mâini, Din somnu-ți lin te voi răpi iubito Și te-oi ascunde sub ai mării sâni. Nu vom lăsa vreun semn în lume, Vom dispărea dintre