Copilul din holda aurie

intr-adevar ai facut o schimbare nu doar de stil dar si forma ideilor din poezie are o anume silueta

un anumit cure limpede,

parca ar fi o holda de pe malul acelei frumoase ape pe care ai postat-o in fotografia de pe pagina ta.

,,Vuietul lumii îmi acoperă cu umbra lui sufletul.,,

acest vers parca nu termina poezia ci o reincepe, este la fel unui haiku extins
in care ideea din versul final irumpe la nivelul unui intreg care nu cuprinde doar lumea acestei poezii ci totul

o mica sugestie : albastru repetat in strofa doua trezeste cititorul din ideea frumoasa de acolo , au as lasa doar :,,spre cerul dimineții,,

cu drag

curs limpede

Multumesc de comentar, Cornele!
Sintem desigur toti in cautare, de forma, idee si exprimare!
Copilul, albastrul pictat peste holda aurie si pasarile albastre, visurile,
sint pentru mine o parte a puritatii sufletesti, pe cara in vuitetul lumii se cladeste viitoarea personalitate!

Mersi pentru sfaturi si intelegere!

cu drag
Ioan

Am observat stilul si tematicile satului din cateva poezii, mi-e dor de lanul de grau si de maci si de copilul liber din cauza ca metaforele unui sat linistit, a unui ogor lucrat de maini dibace, suna a pierdere, suna a urbanizare si adio rural... Frumos!

M-a urmarit o intreaga viata, imaginea copilului blond din mine, fugind prin holde aurie, speriind pasarile si iepurii ascunsi in lan.
Ma intreb uneori: E oare acel copil, acel sat linistit imprejmuit cu lanuri, doar o imagine virtula, ceva pierdut! Raspunsul sta in fiecare din noi altfel!

Multumesc de trecere!

Ioan