Creierul gândește

Victor, in poemul tau apare povestea unei lumi intregi...si o repetitie ciclica neputincioasa...determinata, parca, de influente egale...apa/viata si marul cunoastere...intre ele creierul *cuvant*?...deocamdata nu pot (nu sunt in stare) sa spun mai mult...iar subtitlul ascunde o cheie foarte importanta...e foarte mult aici...uneori sensul cuvintelor pur si simplu ne inghite...
\"Toți așteptau din farfurie
Cuvântul fără gură\"
sincer, ma mir ca sunt primul (pana acum singurul) comentator...spun asta pentru ca ti-am citit textul cu ceva timp in urma...si repet, inca nu stiu ce si cum sa spun dar intuiesc in el (chiar) mari adevaruri...

Ioana, îți mulțumesc că ai încercat să-mi descifrezi poezia.Dar se pare că textualismul acaparează mai ușor fiind mai accesibil.Ție am observat că îți place să cauți în spatele cuvintelor.Ai avut dreptate.Subtizlul e cheia.Poezia nu e altceva decât o pictură de Picasso,așa cum am văzut-o eu.

pictură în acuarelele minții. frumos tablou adus în cuvinte. poemul rotungește starea și rafinamentul cu care a fost conceput nu lasă loc pentru comentarii

\"Tatăl aducea un măr
Toți așteptau din farfurie
Cuvântul fără gură

Creierul gândește:
Apa a tăcut \"

mă înclin în fața acestui text
cu sinceritate,
teodor dume,

Cred ca ai dreptate.Un tablou e mai greu de comentat si mai usor de simtit.multumesc pentru apreciere.Foarte inspirata Clona!

Ganduri bune,
Victor