în ultima clipă…

În sfârșit, Victore, ai adus în pagină ce așteptam eu - un poem în care să arăți că poți scrie despre dragoste blând și cuminte!

mi-a plăcut putrezirea în straturi, creșterea pentru odihna așternutului și plecarea care ne așteaptă la poartă

și mai cred că acest poem i-ar fi pe plac unui prieten drag al meu

cred că ești un expert în zbicirea propriului suflet, așa te simt eu, chiar dacă nu te cunosc

cu apreciere, Silvia

Între furtunile care-mi împiedică sângele să se îngroașe, îmi soct din buzunarul de la piept micul meu gând perfect, îl așez în față, și atunci mă odihnesc... :)
De curând, am învățat să vorbesc cu domnia sa, năsturelul de fericire, fără să mai pierd șirul vorbelor de prea mult drag... Și chiar mi-a plăcut această ultimă conversație, așa că am împărtasit-o :)

..ai o rimă (involuntară, cred ) între versul 1 și 5 (bine-tine) care rupe din ritm și cred că textul ar mai merita un pic de \"lucrătură\" la formă:)
...mi-a plăcut: \"...odihna așternutului înserării petrecute împreună cu plecarea care ne-așteaptă la poartă\"

cu prietenie
dan h.

Mulțumesc pentru sugestii, pe măsură ce învăț, am să încerc periodic să-mi revăd scrierile, mai ales poeziile. Rima era involuntară, o să mă gândesc ce să pun acolo.
Mulțumesc încă o dată.

iti sta bine stilul asta, sa-l mai porti de-acum inainte!:)
si ai reusit un text asa fain, fara aglomerari, fara zorzoane...
mi-a placut plecarea care asteapta la poarta.
Cheers,
Corina

întoarce-mă
și cu istoriile spre tine

si plecarea din poarta
lasa cititorul cu gura apa

ritm, calm si melancolie

de aceea o recitesc :)

Cum faceți voi atât de grea plecarea, lăudând cu atâta har pacea!... Dar oare ați mai prețui într-atâta veșmântul calm, țesut de mână, de nu ar fi așternut peste cicatrice? Desigur, veți spune, doar nu suntem barbare abia ieșite din grotă, cântărindu-te după lățimea blănii de urs! Și totuși! Nenumăratele mele plecări, mi-au dat măsura blândeții: o fâșie îngustă, așternută peste coapse, când ea vrea să doarmă... Și-apoi, din nou, cum ați ști că e marea liniștită fără furtună, cât de bine îi stă iubitului tuns fără să-l fi văzut pletos?...
Plecarea înființează întoarcerea, și locul întru care adaști, capul lăsat încrezător în poala ei, dar poarta! POARTA! Ea spune că iarăși vei zbuciuma cărări necunoscute, legănând în năframă amintirea ei.

Corina, Angela, mulțumesc pentru adierea răcoroasă pe frunte, vă dedic gândurile de mai sus, crescute în momentul meu de pace.

dacă nu ar fi plecarea momentul ar scădea în intensitate
cu cât ești mai conștient de poartă cu atât profiți mai bine de pace
bine se mulează pe sufletul tău și așteptarea și răsăritul
intens poemul în imagini în senzații în suflet
vorba ginei să te mai îmbraci in versuri îți vin bine
lasă ușa deschisă spre vers te găsim mai ușor:)

Mă bucur că am început să pot prinde imaginile și trăirile ce le am uneori, în versuri. În poeziile de început eșuam constant, devenise atât de frustrant încât renunțasem la lirism ca formă de exprimare. Percepțiile și răsfrângerile voastre înseamnă mult pentru mine, e feedbackul de care aveam nevoie pentru a încerca restaurarea poeziei în arhitectura mea interioară.
Mulțumesc :)

Bravo,ai obținut feedbackul!!! Oare asta înseamnă recunoștere? începusem să iubesc căutărle tale... lirica cu brandul Potra, atât de diferită, atât de superbă prin incapaitatea de a fi catalogată cumva...Adoram căutarea, renașterea mitului creatorului. Felicitări ai obținut obișnuitul. Nu încerca să restaurezi nimic, pentru ca ai puterea să creezi.

...de știi ce dihonie mă-ncearcă noaptea, între două paracetamoale?
Nu am obținut nimic. Dar un pendul trece și prin punctul de mijloc.
Am zis că nu mai public nici o poezie până nu termin proza la care lucrez acum. De dragul tău, am să postez acum o altă căutare, de această dată nu într-ale iubirii, ci între ale scrâșnirii dinților.