Vasile Munteanu
Verificat@vasile-munteanu
nu sunt poetul ce l-ați așteptat să vină și nici poetul care nu va mai veni - sunt visul nedormit, mirarea, primăvara sunt azi aici, dar mâine nu știu unde voi mai fi și dacă să nu [1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10 București via Pitești…
de asemenea, mi-aș permite să remarc nota extrem de personală (contrastând cu inflația de patetisme \"de sezon\"), vitalistă, detșarea și descriptivul aproape plastic.
cu plăcerea lecturii,
Vasile Munteanu
Pe textul:
„Toamna pe uliță" de Daniel Bratu
același,
Vasile Munteanu
Pe textul:
„domnul îngereanu și corul" de Vasile Munteanu
Iolanda: în primul rând, posibil ca, dpvd psihologic, să ai dreptate (deși nu știu exact la care anume comentarii faci referire); în al doilea rând, am încercat (pe cât posibil, dacă ai remarcat o astfel de situație, te rog să îmi atragi atenția) să scriu/postez/comentez ca oricare alt autor și să iau decizii așa cum ia oricare alt editor și să nu las cele două aspecte ale manifestării mele pe site să interfereze; iar, în ultimul rând, obsrevațiile tale ar merita câteva precizări: i) \"istoriei\" alăturat cocardierilor, deși pare redundant (dpdv logic, pentru că, ai dreptate, ei nu pot fi gândiți în afara acesteia), are rolul de a sugera un anume tip de generalizare, o detașare de o \"revoluție\" sau alta; ii) consider că, pe de o parte, \"piciorul\" ca formă de atingere, este antonimul perfect al mâinilor din versul precedent, iar, pe de altă parte, în dragoste (ca și în noroc) expresia \"a da cu piciorul\" dobândește dpdv semantic valoare maximă și iii) da, exceptând \"instrumentarul\" specific, nu este un pretext, nici măcar un text, ci chiar este amintirea cuiva; mulțumesc pentru lectură și pentru semnul de cuvânt (cu scuzele necesare pentru acele ipotetice ocazii în care am exagerat).
Ioan: am fost întotdeauna de acord că majoritatea textelor mele ar merita o șlefuire; din nefericire, nu cred că acest lucru se va întâmpla vreodată; m-am împăcat cu ideea, pentru mine poezia înseamnă aventură, explorare; nu am vocație de șlefuitor; mulțumesc din nou pentru preumblarea ta printre cuvinte.
Pe textul:
„chartija na rucăr" de Vasile Munteanu
Pe textul:
„chartija na rucăr" de Vasile Munteanu
Pe textul:
„jack, am lăsat în urmă" de Vasile Munteanu
același,
Vasile Munteanu
Pe textul:
„dedica ție" de Vasile Munteanu
Cifrul Hill, utilizat în criptografia clasică, reprezintă un cifru al substituției bazat pe algebra lineară. A fost primul cifru poligrafic în care operarea simultan cu mai mult de trei simboluri era posibilă practic. Fiecare literă este tratată ca o cifră din baza 26: A = 0, B =1 ș.a.m.d. Un bloc de n litere este considerat ca un vector cu n dimensiuni, multiplicat cu o matrice n × n, modulo 26. Componentele matricei trebuie alese aleatoriu, astfel încât matricea să fie inversabilă în Z la n (pentru a asigura posibilitatea decriptării). Atribuiți-i lui Z valoarea echivalentă cu numărul total al cetățenilor și obineți o „matrice națională”. Nu voi dezvolta aici noțiuni de teoria matricelor. Ceea ce voiam să spun este că, în definitiv, socialul este un alt tip de calcul rațional, în cadrul căreia cetățenii (încă de la naștere) sunt identificați (deci primesc un anume tip de identitate) printr-o valoare matematică; și că întotdeauna se vor găsi indivizi pricepuți în a opera cu mulțimi (chiar și cu mulțimea vidă, vezi „cazul teroriștilor”).
În altă ordine de idei, din curiozitate și, mărturisesc, intrigat de vehemența dovedită de unii dintre antecomentatori pentru a arunca în autor cu piatra extremismului, am căutat pe google ceea ce i se reproșează; rezultatul a fost următorul:
6720 rezultate” în limba română (I-aș împușca dacă aș putea)
11.100.000 în limba engleză (I shot them if I could)
Ce trebuie făcut? Aceia care, de-a lungul istoriei, direct sau indirect, au suportat diverse forme de teroare, să se transforme la rândul lor în torționari?! Să înțeleg că „nedreptatea” este un criteriu direct proporțional cu numărul indivizilor care o aplică? În definitiv, fiecare este responsabil pentru cum gândește și cum acționează. „Ia-ș împușca” este (pentru că asta am vrut să dovedesc mai sus) o expresie (fericită sau nefericită) care, nu-i așa, fiind o expresie, nu face altceva decât să exprime o stare afectivă justificată mai mult sau mai puțin rațional.
Lăsați oamenii să gândească și să se exprime liber (chiar dacă le îngrădiți legal „libertatea de a trage cu arma”).
Pe textul:
„Campania de tâmpire a României" de Victor Potra
Pe textul:
„„un clit de leamne” propriu-zise dosoftei" de Vasile Munteanu
o zi bună.
Pe textul:
„ani ilegali pe șoseaua de brumă/ drumul spre locul de casă" de Vasile Munteanu
Pe textul:
„pat între garduri" de Vasile Munteanu
Andrea: probabil că în orice text este tot atâta poezie ca și în cazul unei femei - cât și ce fel de poezie se găsește în ochii cititorului; mulțumesc pentru semnul de lectură.
Liviu: cum spuneam altă dată, tipul acesta de astralitate are rolul de a ordona gravitația; mai ales prin mișcarea de rotație (între indivizi :) ); importantă rămâne interacțiunea; onorat de prezență și cu mulțumiri pentru cuvinte.
Pe textul:
„husky y sangria" de Vasile Munteanu
Liviu-Ioan: ai dreptate; dacă-mi permiți o parafrază, nu poezia este sub rimă, ci rima sub poezie; este unul dintre motivele pentru care nu pun mare preț pe meșteșugul mulțimii de versificatori care cred că poezia se reduce la canon; mulțumesc.
Cornel: totul se petrece între aceste valori; la fel începe și se termină și viața; dar, da, merită să ai răbdare să trăiești până la capăt; și curajul de a recunoaște acest capăt; mulțumesc.
Cezara: nu știu ce înțelegi prin definitiv, dar cred în puterea copilului de a supraordona intenției raționale (bune sau rele) a unui adult intuiția sa vitală.
Pe textul:
„în tine prețuiesc folclorul" de Vasile Munteanu
viziune a unui anotimp epidermic răsturnat, a cărui în-suflețire este percepută dinspre suprafața lucrurilor surprinse într-un imediat al des-compunerii, al de-gradării (cu toate aspectele pe care acest tip de algoritm semantic îl implică).
asisităm la estetizarea unei ipo-stazieri, a unei încremeniri în formă incipientă, în care mișcarea este redusă la formă, iar planul celor două tipuri de imagine (interioară vs exterioară) este sugerat de imediata apropiere a clar-oscurului (negrul, absența becurilor, „departe înspre noapte” șcl)
și, pentru ca senzorialul unui astfel de anotimp să fie deplin, autorul recurge (prevestind iarna) la „patină”, la eufonia căptușită în praf a anticariatelor
cu plăcerea lecturii,
Vasile Munteanu
Pe textul:
„October spleen" de Marius Surleac
în altă ordine de idei, țin să-ți spun că efectul pe care ai mizat, acela al impactului la receptare, funcționează; iar el este dublu - pe de o parte, pentru că forțează limbajul [fără să-l rupă, în orice caz, nu mai mult decât, volens nolens, cititorii de poezie (post)modernistă s-au obișnuit], iar, pe de altă parte, pentru că el vine din partea unui autor care umbla pe buzele cititorilor săi sub formă de împrumut al \"satului cu păsări\".
iată că poetul are curajul de a da pasărea din sat pe corbul de pe \"route 66\" și îmi permit să afirm că, deși rata de schimb implica un risc maxim, tranzacția este una reușită; cu atât mai mult cu cât el își păstrează nota mai mult sau mai puțin personală a lexicului.
mai remarc scriitura cu „mesaj multiplu” și abilitatea stilistică a disimulării onomasticii și sensurilor.
Să fie primit(e)!
Pe textul:
„ce frumos e afară dragă de tine țară" de florian stoian -silișteanu
și acest \"de\" prepozițional final (și aș spune eu într-o notă personală Silviei Caloianu), care exprimă natura obiectului determinat: \"stafii\"; ceva a rămas în urmă, ceva a trecut; și influența acestei treceri asupra lumii este una clar-obscură și inexplicabilă.
totul poate fi pus sub semnul unui racourcii istoric, vitalitatea și exuberanța aparține \"copiilor\", care trăiesc plenar prezentul și a căror energie refuză să hrănească speranța unor ipotetice sărbători; cele două tipuri de valori (deși alimentându-se reciproc) nu pot coexista; conflictul, ruptura sunt inevitabile.
cu plăcerea lecturii,
Vasile Munteanu
Pe textul:
„mesaj de la fata mea" de silvia caloianu
Andrei: te-ai apropiat de text cu sensibilitatea ce te caracterizează; mulțumesc.
Andrei Tiberiu: îmi pare bine că ți-a plăcut; mulțumesc.
Pe textul:
„mai frig dondănim mai spre ape" de Vasile Munteanu
spun public, am aflat ceva:
trăim în Terra Portucallis,
iar... esperando moare ultima.
Pe textul:
„Pui de daci" de Ruse Ion
Noemi: ai dreptate, între înmugurire și lumină prezentul are uneori consistență de crustă; mulțumesc pentru lectură și pentru cuvinte.
Pe textul:
„planeta chewing gum" de Vasile Munteanu
Ștefania: acordând semnelor de punctuație o anumită valoare, eu prefer dubla implicație: \"și... și...\"; deci spune aceluia care te-a învățat că e mai bine să faci după capul tău decât să porți pe umeri capul altuia; mulțumesc pentru lectură și pentru semn.
Pe textul:
„planeta chewing gum" de Vasile Munteanu
