Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

mesaj de la fata mea

"narcotango" (ed. Vinea, 2013)

1 min lectură·
Mediu
te-am visat rău rău
mama
se făcea că ai mers la un giuvaergiu
și i-ai dat un argint o monedă să îți facă ceva din ea
și ți-a făcut un kitsch
știi care se vând prin bâlciuri de ziua îndrăgostiților
o inimiă roșie care nu era din argint
nu știu din ce era
eu m-am revoltat
am sfărâmat-o între degete
mama
vino în spania
aici lumea nu se grăbește să îmbătrânească
aici este încă mult până la crăciun
văd că tu ți-ai pus deja brad în fereastră și taci
și taci
ca o copilărie
abandonată
mama
cât poți să mai scrii de stafii
014.571
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
103
Citire
1 min
Versuri
20
Actualizat

Cum sa citezi

silvia caloianu. “mesaj de la fata mea.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/silvia-caloianu/poezie/1804234/mesaj-de-la-fata-mea

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Distincție acordată
@vasile-munteanuVMVasile Munteanu
două realități: ontologice, biologice, psihologice (la care punem la fel de bine adăuga pe cele geografice, politice, culturale, sociale, economice șamd); am optat însă pentru acele realități relevante din perspectiva autoarei.

și acest \"de\" prepozițional final (și aș spune eu într-o notă personală Silviei Caloianu), care exprimă natura obiectului determinat: \"stafii\"; ceva a rămas în urmă, ceva a trecut; și influența acestei treceri asupra lumii este una clar-obscură și inexplicabilă.

totul poate fi pus sub semnul unui racourcii istoric, vitalitatea și exuberanța aparține \"copiilor\", care trăiesc plenar prezentul și a căror energie refuză să hrănească speranța unor ipotetice sărbători; cele două tipuri de valori (deși alimentându-se reciproc) nu pot coexista; conflictul, ruptura sunt inevitabile.

cu plăcerea lecturii,
Vasile Munteanu
0