Vasile Munteanu

în primul rând, aș opta pentru virgulă în locul lui \"și\"

în al doilea rând, refrenul acesta obsedant (precum și suprarealismul \"autohtonizat\") amintește (mie) mai mult de Lorca decât de Bacovia.

un cititor,
Vasile Munteanu

cred că s-a strecurat o greșeală: sunt bune (la cele două fragmente inserate mă refer); pentru că despre poezie nu ați spus nimic (încă).

mulțumesc, Liviu, pentru cuvinte și pentru apreciere; când zici: iată poetul! totuna e cum ai spune: iată înțelatul! e bine știut că poezia-i o zeiță a frumuseții (nu a moralității...:) ), azi e la mine, mâine la tine, în altă zi nu se știe la cine.

mulțumesc, Ștefan, pentru cuvinte; da, cuvântul, așa cred, este o \"crustare\" a pământului care suntem; și, în funcție de \"plămădeală\", depinde de noi care munte, care mușuroi.

va înțelege și un \"emir al deșertului\" că lumea sa e o lume a prafului (efemerului)

\"poezia pură e sublimă, dar are un singur defect: nu există\" (E. Ionescu; iar eu îmi permit să contrazic numele oricui, dar acest Spirit, ba)

una e să se scrie DIN sine și alta să se scrie PE sine; narcisiștii (pe care i-aș numi crepidamiști - vorbitorii de limbi moarte intui-vor că licențiosul este esența viului) au să înțeleagă într-o bună zi asta; sau nu - dar Poezia nu va avea nimic împotrivă.

lume bună (îmi venea să zic \"veche\", dar m-am temut că nu mulți vor atribui respectivului adjectiv valențele vinului) la mine în pagină - \"la Pontul Euxin tace-o statuie\" (de asta nu mai scapi...); cred că primul vers generează o oarecare adversitate din cauaza ambiguității: \"uitarea din nevedere\" (din/prin ce vs de unde); în plus, face parte din genul acela de generalizări pe care nu le digerăm permanent, indiferent de (pre)dispoziție; oricum, mulțumesc pentru prezență (pur și simplu pentru prezență) și pentru apreciere.

chiar mă întrebam unde a dispărut \"Nadja\"; desigur, nu trebuie generalizat în ceea ce privește preambulul; evident că fiecare profesor e locuit pe dinăuntru de un om (atunci când este); recunosc, în Pictor nu ne-am dat încă seama(eu + Profesorele) că ar fi sau nu ar fi unul, dar nici nu ne putem lepăda de el; cu atât mai mult cu cât acesta este mottul său: \" \"Noaptea pogorâse repede. Și mi-am adus aminte de acela care încetase să mai fie, de omul ce-mi păruse un prieten de când lumea și adesea chiar un alt eu-însumi, de Pantazi, când m-a întrebat ce s-ar putea să bem.\" (C de C-V); și, oricum, cine crede că, mințind, minte pe altcine se înșeală.

mulțumesc pentru lectură și pentru dezlegarea la cuvânt.

nu e nevoie să vă cereți scuze, mai ales când aveți dreptate; mulțumesc pentru lectură și pentru atenționare.

mulțumesc, Liviu, pentru prezență și pentru cuvinte.

încă se mai dezbate asupra conceptului de frumos (la fel de incert ca și adevărul).

pentru ritm, încearcă să pui accentul (muzical mă refer) la jumătatea primului vers (există și \"cheia\" pe-acolo pe undeva, chiar într-o \"tăiere\"); iar repetiția, da, ai observat bine, există, la fel ca în \"Bolero\" - desigur, fără orchestră.

oricum, mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

mulțumesc, Emi, pentru întreita apreciere (scuze că răspund și în numele lor); iartă lipsa lor de reacție, sunt atât de orgolioși, încât, atunci când se întâmplă să fie apreciați, mai tare se închid în ei (rămâne între noi, cred că un psiholog sau un psihiatru ar explica adecvat un astfel de comportament); altminteri, afinitatea se poate explica în multe feluri (deși poate părea paradoxală), dar, mai ales, astfel: \"păcătoasa treime a Argentinului celor 30 de halbe\" (după cum spune reclama, \"prietenii știu de ce\" Argentin); poate și poezia; poate și filozofia; poate o maladivă nevoie de ecou; poate o mai maladivă nevoie de Nimic.

în general, Veronica, există într-adevăr o ruptură între imagine (mai ales aceea indusă - fie în exterior, fie autoindusă) și esență; suntem vs părem că suntem; evident, dacă ne prefacem un timp destul de îndelungat, uităm cine suntem cu adevărat; dar să însemne asta că nu (mai) suntem? da, în absența sinelui (autenticului), golul; mulțumesc pentru lectură și semnul despre.

uneori, Dana, nu e nevoie de cuvinte; indiferent de premisă, astfel de comentarii sunt trecute la offtopic; prin urmare, cu scuzele de rigoare...; mulțumesc pentru lectură și semn.

ce pot să răspund, George: ce spui tu spun eu în primul comentariu; deși nu cred, nu te pot contrazice; mulțumesc (doar) pentru lectură.

mulțumesc, Carmen, pentru cuvinte; după cum se poate deduce, textul e, pentru început, un răspuns; dar și obiectul răspunsului a fost la rândul său un răspuns...; apoi, constituie deopotrivă o confesiune (către prieteni) și o pledoarie (a apărării, în fața instanței acuzatoare a... poeților - aceiași); nu în ultimul rând, așa cum sugerează primul vers, e chiar cuvântul care, rostindu-se, va sfârși prin a se uita pe sine.

cu reciprocitate,
Vasile Munteanu

mie îmi place că acest text nu este (și nici nu s-a vrut haiku); în definitiv, în funcție de figura geometrică, după al doilea, toate diamantele arată la fel; aidoma boabelor de orez...; aici, descriptivul poate să respire și, în ciuda faptului că discursul este la fel de concentrat, întregul nu mai pare o stampă, personalitatea autorului lăsându-se pe deplin sugerată, este și motivul pentru care emoția poetică nu se rezumă la formă, iar neexprimatul conduce către noi sensuri.

D-ră/D-nă Ina-Ștefania Lazăr


deoarece ați solicitat acest lucru în scris, am luat asupra mea sarcina explicațiilor (pe cât posibil lămuritoare) de ce textele dv au fost considerate (de editori diferiți) ca fiind de „Atelier” (precizez că nu mă număr printre editorii care v-au verificat textele; sper ca această precizare să aducă un plus de credibilitate minimului de obiectivitate pe care îl reclamă un astfel de demers).

în plus, înainte de a spune câteva cuvinte despre textele dv (menționez că am citit tot ce ați postat), vă rog să nu considerați spusele mele „literă de lege”; ele dau numai un punct de reper vizavi de concepția pe care acest colectiv redacțional (și îmi permit să afirm că orice om cu un minim de exercițiu literar) o are asupra Poeziei și a literaturii în genere.

nu am să mă lansez în cine știe ce exercițiu complex de analiză literară; am să caut pe cât posibil să mă rezum la esențial.

pentru început, cred că putem cădea de acord că un text (fie el poetic sau nu) este în forma sa incipientă expresia unui sentiment (pozitiv sau negativ) pe care autorul îl manifestă vizavi de cineva/ceva (iar acest aspect este mult amplificat atunci când avem de-a face cu „teozofia” autorului); și sunt de acord că textele dv satisfac acest prim criteriu, acesta fiind probabil resortul implicit al nedumeririi dv cu privire la „desconsiderarea” textelor publicate; dar sper că veți fi în continuare de acord cu mine că
acest criteriu este insuficient pentru ca un texte să fie considerat poetic și/sau literatură; este nevoie de transfigurarea acestui sentiment brut (cu mijloace estetice specifice) și de prelucrarea sa în laboratorul intelectului, al spiritului; din păcate, textele dv nu satisfac și acest criteriu.

mai departe, trebuie precizat că instrumentarul poetic (dpdv tehnic) la care recurgeți pentru a descrie în cuvinte sentimentul/sentimentele brute care vă animă este unul rudimentar (de la sintagme absolut nefericite sau desuete, până la rime de un facil dezarmant; la acestea se adaugă logica deficitară – pentru că nu este adevărat că poezia nu respectă criteriul logic; chiar dacă poate părea astfel, poezia nu este o simplă înșiruire de elemente stilistice); nu am să redau toate exemplele (pentru că ar trebui să dau copy/paste probabil la texte în întregul lor); pentru exemplificare, am să mă rezum la: „Am nevoie să compun poezie precum am nevoie să mă rog; pentru mine e cam la fel”; utilizarea adverbului introduce o relativitate care, dpdv logic, este ilicită după un raport de egalitate; în plus, imperativul celor două necesități (poetică și mistică) nu mai pare deloc atât de categoric și, astfel, reușiți să fiți autocontradictorie într-o succesiune directă.

în concluzie, împărtășesc deplin opinia colegilor mei vizavi de textele dv; desigur, un gest înțelept din partea dv ar fi să nu dezarmați; așa cum aminteam la început, materia primă nu vă lipsește; aveți nevoie de timp, de efort și de exercițiu pentru a vă corecta carențele și, după cum stipulează regulamentul, în definitiv, acesta este scopul „Atelierului”; sunt sigur că peste un timp și în urma unui efort susținut vă veți reconsidera opinia asupra propriilor texte și asupra nivelului actual de exprimare.


excelsior (mai sus!)

nu-mi plac: \"ramurile devenirii\" și misticismul explicit (îngeri, demoni, lumină)

dar

în schimb, îmi place acalmia acestei obsesii onirice și firescul prin intermediul căruia dialogul se transformă în monolog; personal, nu agreez \"vizualele\", dar, aici, cuvântul e mai mult o umbră, ca un ecou intuit, nu perceput acustic; da, cred că asta impresionează cel mai mult în aceste cadre, liniștea, truda aceasta a ochiului de a reconstrui obiectiv obiecte care vin din sine, nu aparțin lumii artificiale, capabile să capteze atât sensibilitatea, cât și spiritu(alu)l din om; și spun reconstruire obiectivă pentru că aici nu avem de-a face cu un travaliu, ci cu ordinea unei diversități străbătute de aceeași perspectivă (în cazul de față... luminoasă); iată de ce se poate deduce că acela care înregistrează și re_produce aceste imagini - sufletul - este o cameră obscură.


plăcut,
Vasile Munteanu

Emilian: din partea mea, metehne vechi; pentru exemplificare, încearcă http://www.poezie.ro/index.php/personals/71182/Cel_ce_ridica_poezia_de_poezie_va_pieri (și mai sunt, dar nu mai caut); desigur, ai dreptate asupra structurării; dar, după cum spuneam la un alt text, zilele mele sunt lipsite de coerență; nu am găsit altă justificare stilistică (glumesc); mulțumesc pentru prezență.

da, și timpul, Ștefan, și timpul e o formă de undă; sau poate că nici nu există; totul există pentru că suntem mici; ce înseamnă sus/înainte sau jos/înapoi la scară universală? mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

cu alte cuvinte, Silviu, creieresc, deci exist; infailibil (și carteziană) raționament; mulțumesc pentru presupoziție.

știu și eu, Alexandru, poți pierde ce n-ai avut? ne jucăm, ne jucăm, literaturizăm; \"teme, motive, mituri\"...; mulțumesc pentru aplecarea întru text.



încă o dată, mulțumesc tuturor pentru lectură și pentru semnul despre.

personal, am citit textul dimineață și primul impuls a fost să îl recomand (mă bucur că Liviu Nanu a luat această decizie); am ezitat pentru că partea de ludic mi s-a părut stângace, plată (deși interpunerea planurilor este una reușită), de o inocență neverdică, alocuri chiar inexpresivă (aș spune că, poate paradoxal, poate nu, într-un anumit conext, un cuvânt voit-simplu sună la fel de pompos ca unul autentic); pentru că am ezitat și trebuia să plec, mi-am propus să revin și să citesc pe îndelete.

a face poezie negându-i instrumentele pur decorative, metaforice (așa cum încearcă Hose Pablo), presupune, în primul rând, un risc major: acela de a câdea în capcana simplei frazări (cu nimic mai puțin găunoasă ca simpla metaforizare); iar când intervine construcția mecanică (rețeta), liricul este sufocat, iar intuiția estetică anihilată, plătindu-se tribut tehnicii compoziționale, manierismului, care pe acest autor se pare că îl paște \"mult prea devreme și mult prea curând\".

de aceea cred că această poezie merită citită (motiv pentru care mi-am permis să o evidențiez cu mijloacele specifice siteului) pentru apodicticul său: ceea este spiritual păcătuiește prin vulgaritate, ceea ce este ludic este lipsit de forță lirică și/sau elevație; acest raport cauzal este cel mai bine demonstrat de finalul (întâmplător sau nu) fizio_logic: \"mă umflam cu ceva bere mi-am amintit/De ea și am început să tremur\".

apoi, poezia aceasta e scrisă cu frâna de mână trasă; motivul elefanților (sublim utilizat) reușind să rupă aderența lecturii începute într-un descriptiv anost dpdv estetic, pentru ca această elementară contabilitate (fie ea și în euro) să arunce textul într-un derizoriu domestic cu pretenție ciclică, repetabilă; dacă la aceasta adăugăm și eroticul exprimat jurnalistic: \"erai aceeași copiliță arătoasă și plină de viață\", este suficient pentru a avea o imagine de ansamblu a textului pe care, deși s-ar putea să nu pară, îl consider unul parțial reușit, eșecul venind din faptul că autorul supralicitează și scurtcircuitează cele două planuri: ideatic și afectiv; legitatea fizică (l-am citat pe autor) este, uneori, simplă: un bec în plus nu produce mai multă lumină, cauzează întuneric.

de ce critic manierismul acestui text care îmi place? pentru că (nu cred în generațiile poetice, nu am să dau nume), poeții tineri contemporani împlinesc și pervertesc poezia deficitară a predecesorilor mai puțin tineri.

\"nu înjurați, zadarnic e totul/ negustor de cuvinte nu sunt\" (un clasic al lit.universale); mulțumesc pentru semnul de lectură.

mulțumesc; un motiv, două?