Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

elefanții

4 min lectură·
Mediu
I
Luasem nu mai țin minte de unde
500 de euro și am venit cu prima ocazie
La tine în ospeție
Așa - doar ca să te văd
Să știu cum o mai duci și eventual poate să te cuprind nițel
Să uit de coțofana mea
Þara în care trăiai era una micuță însă toate condițiile
Vorbeau că ar fi una cu standarde europene
Nu aveam nicio informație despre tine
Și îmi era în grijă cum o să te găsesc
Ultima veste era că te-ai îndrăgostit
De un elefant și ai de gând să folosești o magie
A unui vrăjitor care trăia în această micuță țară
Ca să te facă elefanțică
Așa că am oprit primul băiețel pe care l-am întâmpinat
Și el mi-a zis că știe despre
Cine întreb doar că murise recent o elefănțică
Și nu știa dacă-i vorba neapărat despre tine
Am început să tremur - transpiram peste tot
Mi-era în grijă că nu cumva am întârziat
II
Administratorul mi-a zis că nu pot avea acces
La elefanți deoarece ei trăiesc în nori
Am zis că asta-i o nebunie
Că elefanții trăiesc în zoo sau în locuri special amenajate
În mod normal
Nicidecum in cer
Am murmurat d i a n a adică numele tău
Dar mi-a zis să nu-mi fac griji
Mi-a dat o hârtiuță pe care era notată o adresă
Și numele tău la sfârșit
Mi-a stat mult mai ușor și m-am oprit din tremurat
Adiministratorul a ridicat mâna și cu degetul
Indica spre norii care erau f. tulburi și închiși la culoare
Era o atmosferă apăsătoare oarecum
Semăna cu acea din mortal kombat
Puteai vedea elefanții mari – imenși cum mergeau printre norii
Întunecați - pe cerul tulbure și nocturn
Așa era cu adevărat
Elefanții se plimbau fericiți și cumva saltând pe cer
Nu-mi venea să cred
Adminul m-a invitat să vin mâine seara să văd cu ochii mei
Să văd cu proprii mei ochi
Cum se urcă elefanții spre cer
Dat fiind faptului că elefanțica aceea care murise de curând
Nu erai tu și mai ales aflând că tu nici nu te-ai transformat în elefanțică
Am mers să te caut
Am dat de tine foarte repede și arătai la fel ca ultima dată
Minunat – erai aceeași copiliță arătoasă și plină de viață
III
Îmi povestisei că într-adevar vroiai să te transformi
În elefant și vroiai să te căsătorești cu elefantul frumos
Doar că – animalul de el – nu te-a așteptat și s-a căsătorit
Cu altcineva și se plimbă acum undeva pe cerul de deasupra noastră
Am schimbat 200 de euro în banii locali
1 euro mi-a ieșit 155 de bancnote = o fanta juma de litru
Se părea că asta nu-i deloc semnificativ
Am mâncat
Þin minte că am și baut și că te-ai lipit la un moment dat de
Trupul meu durduliu
Cât era pe ce să uit de coțofana mea
Dar nu am uitat pentru că simțeam ceva
Prea intens față de ea
Tremuriciul mă apucase din nou
Și straniu că cerul niciodată nu se făcea normal
Încontinuu elefanți gigantici se plimbau deasupra
Și nici măcar nu puteam să-mi explic cum
De naiba au ajuns acolo unde îi vedeam
Era ca și cum am nimerit într-o țară care nu respectă
Anumite legități ale fizicii sau ceva de genul ăsta
A doua zi ne-am dus ambii la administrator
Și el tocmai se apuca să dea drumul unui elefant spre cer
Era unul tânăr
Un pui de elefant
Care mergea ca și noi pe pământ și la un moment dat
O scară în formă de spirală a apărut sub picioarele lui
Ca materie amintea a un fel de ceață sau mai degrabă a fum
Pe care călca elefantul și se îndrepta spre sus
Cu toate prostiile astea am uitat iarăși
Pentru câteva ore de coțofana mea
Care îmi dăduse papucii
Dar în aceeași seară
Când mă umflam cu ceva bere mi-am amintit
De ea și am început să tremur cum nu mai
Tremurasem niciodată în viața mea
086.968
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
666
Citire
4 min
Versuri
86
Actualizat

Cum sa citezi

hose pablo. “elefanții.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/hose-pablo/poezie/13899369/elefantii

Comentarii (8)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

mie mi-a placut foarte mult textul asta, e asa un soi de inocenta care te caracterizeaza. plus ca nu cazi in patetic, sunt versuri ca \"Administratorul mi-a zis că nu pot avea acces/La elefanți deoarece ei trăiesc în nori/Am zis că asta-i o nebunie\", sau ca \"Era ca și cum am nimerit într-o țară care nu respectă/Anumite legități ale fizicii sau ceva de genul ăsta \" care scot din cliseu misto, pentru ca aduc un fel de mirare asumata. o zi faina faina
0
Distincție acordată
@vasile-munteanuVMVasile Munteanu
personal, am citit textul dimineață și primul impuls a fost să îl recomand (mă bucur că Liviu Nanu a luat această decizie); am ezitat pentru că partea de ludic mi s-a părut stângace, plată (deși interpunerea planurilor este una reușită), de o inocență neverdică, alocuri chiar inexpresivă (aș spune că, poate paradoxal, poate nu, într-un anumit conext, un cuvânt voit-simplu sună la fel de pompos ca unul autentic); pentru că am ezitat și trebuia să plec, mi-am propus să revin și să citesc pe îndelete.

a face poezie negându-i instrumentele pur decorative, metaforice (așa cum încearcă Hose Pablo), presupune, în primul rând, un risc major: acela de a câdea în capcana simplei frazări (cu nimic mai puțin găunoasă ca simpla metaforizare); iar când intervine construcția mecanică (rețeta), liricul este sufocat, iar intuiția estetică anihilată, plătindu-se tribut tehnicii compoziționale, manierismului, care pe acest autor se pare că îl paște \"mult prea devreme și mult prea curând\".

de aceea cred că această poezie merită citită (motiv pentru care mi-am permis să o evidențiez cu mijloacele specifice siteului) pentru apodicticul său: ceea este spiritual păcătuiește prin vulgaritate, ceea ce este ludic este lipsit de forță lirică și/sau elevație; acest raport cauzal este cel mai bine demonstrat de finalul (întâmplător sau nu) fizio_logic: \"mă umflam cu ceva bere mi-am amintit/De ea și am început să tremur\".

apoi, poezia aceasta e scrisă cu frâna de mână trasă; motivul elefanților (sublim utilizat) reușind să rupă aderența lecturii începute într-un descriptiv anost dpdv estetic, pentru ca această elementară contabilitate (fie ea și în euro) să arunce textul într-un derizoriu domestic cu pretenție ciclică, repetabilă; dacă la aceasta adăugăm și eroticul exprimat jurnalistic: \"erai aceeași copiliță arătoasă și plină de viață\", este suficient pentru a avea o imagine de ansamblu a textului pe care, deși s-ar putea să nu pară, îl consider unul parțial reușit, eșecul venind din faptul că autorul supralicitează și scurtcircuitează cele două planuri: ideatic și afectiv; legitatea fizică (l-am citat pe autor) este, uneori, simplă: un bec în plus nu produce mai multă lumină, cauzează întuneric.

de ce critic manierismul acestui text care îmi place? pentru că (nu cred în generațiile poetice, nu am să dau nume), poeții tineri contemporani împlinesc și pervertesc poezia deficitară a predecesorilor mai puțin tineri.
0
@hose-pabloHPhose pablo
va multumesc pentru ca ati avut rabdare sa cititi si pt pareri.

multumesc si pt recomandare
totusi as mai avea de lucrat la topica acestui text si la vocabular, evidet...
0
@traian-rotarescuTRTraian Rotărescu
incep cu lucrurile de bine ( sincer, modul cum ai reusit in final sa transformi sau, mai degraba, sa muti accentul aspura administratorului devenit \"personaj -cheie\", oarecum kafkian.

Adica ideea de autoritate, faptul ca pana si miracolele se supun unr \"legitati\" ca au nevoie de o anumita autoritate etc..mai ales ca tine de constructia \"ideatica\", detasandu-se de incarcatura personala, semn ca iti pasa, intr-adevar de constructia poetica...esti un \"purist\" ca sa zic asa. Fie si la misto, dar se simte.


vezi ca e suficient \" dat fiind faptul ca... sau poti pastra forma genitivala (?) din cauza faptului ca.. etc daca tii mortis.
0
@crisan-codrutaCCCrisan Codruta
tara aceea micuta,ma trimite cu gandul la planeta Micului print,la candoare la inocenta...elefantii-la baobabi...nu-ncap acolo,trebuie sa plece spre cer...frumos poem...te-ntoarce spre tine
0
@gena-gurauGGgena gurau
pe mine mă treci pornind cumva de la shrek, ajungînd la celebrul dans al hipopotamilor - o secvență dintr-un film walt disney - printr-o poveste realistă, în care, contrar tendinței mele de a lega detalile într-o manieră structurată, nici că-mi mai pun problema unde s-ar rupe sau nu firul logic al narațiunii.
îmi pare ceva ieșit din comun, dar plasat atât de mișto în autentic, încât chiar revin cu bucurie asupra poveștii.

aici nu există frazeologie pompoasă sau încărcată în simbolistică de tot felul.
este o idee intensă în esența ei - evadare din durerea pricinuită de renunțarea ei la tine, prin căutarea și mersul acolo unde știi că ți-ar fi bine.
subscriu!

alegerea elefanților ca motiv central și totodată, substitut, chiar este haioasă, inedită și cu impact.


(iar am impresia că am vorbit mult și fără sens...
nașpa)

0
@hose-pabloHPhose pablo
multumesc
0
@vlad-cVCvlad C.
cand am vazut poemul, mi-am zis \"nu citesc atat, nu am chef, dar hai sa vad prima strofa\". L-am citit tot si mi-a placut. M-a facut sa ma simt si mai copil. Multumesc pentru elefantii pe care inca ii vad plutind... Frumos,
Bafta.
0