propriul chip

cred ca lupta cu daimonul sau lupta cu toate chipurile si inchipuirile posibile, indiferent de numele-tatalui-si-alfiilor lui, de cum sunt edictele sau tablitele, de dinainte, de dupa moise ori alte legi, fie ele dinspre carne, gand, cuvant, act si infaptuire, si indiferent cine le inchipuie sau/si proclama, indiferent dincotro se vor alege alte legi si alte inchipuiri, lupta asta nu se stinge, ca se duce prin poet sau prin ceea ce poetul aduna in el pentru a spune. sau se duce in fiecare pulsatie din ce fiinteaza sub chipul si asemanarea oricaruia purtator de nume sau nenumit. si neasemanarile tot de la un ne_asemanator vin sa vorbeasca uneori alaturi sau in ”cel mic”.

ela

Poemul e unul acid, scris inteligent, rima parțială îl păstrează undeva la mijloc (nici spre clasic, nici spre modern, ci combinate) ceea ce conferă o originalitate aparte.
Tabloul sugerează o frământare cu sinele asemenea gândirii nietzscheiene, de trecere spre un alt nivel, de evoluție. Elementele vizuale îl susțin pe deplin.

Fain!

apreciez ritmul, verva, imaginile.
nu mi place titlu, ca formulare.
apoi, poetul, daca tine partea adevarului, el unde se situeaza? o fi c-un piciorus in cer si altu in noroaie? (vai, vai)
e bine de stiut, inainte de a arata in toate directiile cu degetul; care deget, fix nu contește!

mulțumesc, Ela; am să duc mai departe firul cugetării tale și am să spun că, după cum omul natural dă naștere altor oameni, poetul (acesta despre care vorbește textul un summum de vicii - pentru că și scrisul este un viciu, chiar unul dintre cele mai periculoase), dă naștere - prin intermediul cuvintelor - unor stări particulare; nu cred că va reuși (nici nu cred că este posibil) să se indentifice vreodată cu ceea ce se înțelege prin Cuvânt (nici măcar cu numele său), dar măcar tinde către aceasta și, în definitiv, evoluția (fie ea spirituală și/sau intelectuală) se referă la \"grade\" ale acestei a;a-zise înCuvântări.

mulțumesc, Marius; ce pot spune, parafrazând, probabil că, din punctul de vedere al Luminii, umbrele nu există; Umbritul (să-l numim așa) e cu atât mai vast cu cât te afli mai departe de Centrul Luminii.

mulțumesc, Dorin; poate nu ai să mă crezi, dar astăzi am scris un comentariu la \"O zi din viața unei mâini\" care, din motive tehnice (delogare), nu a mai apărut (probabil am să-l refac săp. următoare); cu atât mai surprinzătoare prezența ta; de asemenea, bine venită observația ta, un comentariu are nevoie de \"+\" și \"-\" (deși, în acest caz, ironia mi se pare inutilă); paradoxal este că tocmai titlul (care nu numai că nu \"contește\", dar mai ales nu îți place) îți spune că discursul nu este unul exclusiv acuzator, ci implicit autoadresativ); în plus, ai putea deduce din primele strofe că locația \"acuzatorului\" (deținător de degete) este... exact, o vitrină - atât numai că el nu mai este plasat dincoace, ci dincolo de ea; motiv pentru care - poți verifica - reflexia nu înseamnă că dispare, ci este și mai obscură; cât despre degetul care... arată, să spunem că el este... arătătorul, măcar pentru simplul motiv că este unul dintre \"degetele de scris\" (cu alte cuvinte, face parte din \"treimea scrierii\" - știi tu, cele trei degete care țin un instrument de scris).


încă o dată, mulțumesc tuturor pentru lectură și pentru semnul despre.

De bună seamă, cum e posibil să iubești poezia și să comiți un vers ca acesta:

în bălți de te miri ce vi se răsfrânge chipul

?

Mie chiar îmi place titlul. Copiii asemeni chipului tatălui, mamei. E mai degrabă un protest pentru modul acesta de afi. Mă rog, împotrivă. Iar arătarea cu degetul e circulară. Regăsirea în toate sferele. Bun.
LIM.

\"bieți clovni cu ruj multicolor\"
BIEȚI are un iz de Păunescu, ar trebui scos, are și el o poezie cu \"bieți clovni\"

\"și-n asfințit erup mici vânătăi de curvă\"
asta-mi place f. mult, dacă-ar fi tot textul așa!
:)

\"și spânzurând ca doi pantofi șiretul
vibrați copii lovindu-i de perete\"
VIBRAȚI și CA DOI PANTOFI ar merita schimbate

\"și de uimire vi se schimbă fața:
c u c i n e s e a m ă n ă c e l m i c ?
și așteptați să treacă anii să-i descoperiți talentul
dar el cu nimeni seamănă
și cocoșați cărați spre case trupul
și-o altă zi în care
nu ați aflat nimic\"

aici sunt prea mulți de ȘI
de fapt în tot textul sunt

textul are forță, se simte încordarea, renegarea și imprecația, dar ar merita lucrat, pentru a se eradica tot ce sună a Esenin sau Păunescu (și asta n-o zic ca pe un reproș), pentru că starea primă de aici e valabilă, nefalsificată

eh, Liviu, după cum se poate observa din cele scrise de Anghel, e loc și de mai bine; mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

da, Anghel, de acord cu tine; observațiile tale sunt pertinente; totodată ele mă pun pe gânduri, dacă Esenin e o prezență constantă a lecturii mele (deși n-am să înțeleg niciodată de ce nevoia de \"a citi Esenin\" - îl știu aproape integral pe de rost), Păunescu nu am mai citit de foarte mulți ani (exceptând unele rare polemici unde am argumentat cu texte din); de asemenea, ai dreptate în ce privește \"finisarea\" - cum am recunoscut și altă dată, textele postate sunt texte \"la prima mână\"; mulțumesc pentru prezență și pentru observații.

Pare sa fie numai bun pentru critici.Insa tocmai in asta consta valoarea substratului acestor versuri.

de acord, domnule Melicovici; curaj (la critică mă refer, desigur)!

...ma bucur ca ti-am citit poezia !... si mi-a placut mai mult cand am recitit-o; si inca doresc sa o re-citesc.

mulțumesc; un motiv, două?

Imi plac imaginile sustinute, insa mai trebuie lucrat:)!