Poezie
craii fără de curte
(lui G.T. și M.A.)
2 min lectură·
Mediu
la început, despre daruri:
să nu te crezi în pictori sau profesori
1. ne-am întâlnit – crai întârziați –
într-un grozăvești de toamnă cu soare
defectele noastre ne sporeau farmecul
și încă
mai puteam să bem în picioare
pe multe frunți înaltul la fel răsfrânge noaptea
la noi între sprâncene pășea ca un infirm
ce nu va ieși niciodată la câmp să însămânțeze stelele
să-și deparaziteze vitele
sau să tocească piramidele
cine mai știe?
2. apoi a căzut bruma
am putrezit sau ni s-au frânt genunchii
n-am fi recunoscut pentru nimic în lume evidența
că demonul din sânge ne-a spurcat rărunchii
și azi mai dădm din mâini de parc-am întoarce în larg
mamifere naufragiate –
vâslim din pendula adusă de spate
de arcurile nașterii
3. când s-a pornit să ningă stăteam în prag – uimiți:
ce frumos e!
cârciumarii și doctorii bilei negre strigau la noi:
nu vă mai plimbați pe ușă ca pisica
lui hagi tudose!
atunci ne-am despărțit –
unu-a intrat
unu-a ieșit
iar cel de-al treilea nu e de găsit
4. ceilalți se țin cu dinții de volan
au tuburi de oxigen și costume de cauciuc
și fără plâns aproape că se duc
pe muntele de valuri să-și primească de pomană legile
cumva această foame va stârni
paingii să își țeasă pân’ la cer
rețeaua spânzuraților de cabluri
5. ehei! femeile ni se păreau frumoase
azi le iubim ca pe mamele noastre
nici nu plecăm și nici nu stăm –
de gura lor ne îngropăm
zadarnic frica-și va aprinde farul
salvările vor circula pe contrasens
e prea târziu – reptila își depune oul
într-un loc tainic printre rădăcini
6. atât va să rămână: mușuroaiele
023.596
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Vasile Munteanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 277
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 46
- Actualizat
Cum sa citezi
Vasile Munteanu. “craii fără de curte.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vasile-munteanu/poezie/13901993/craii-fara-de-curteComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
VMchiar mă întrebam unde a dispărut \"Nadja\"; desigur, nu trebuie generalizat în ceea ce privește preambulul; evident că fiecare profesor e locuit pe dinăuntru de un om (atunci când este); recunosc, în Pictor nu ne-am dat încă seama(eu + Profesorele) că ar fi sau nu ar fi unul, dar nici nu ne putem lepăda de el; cu atât mai mult cu cât acesta este mottul său: \" \"Noaptea pogorâse repede. Și mi-am adus aminte de acela care încetase să mai fie, de omul ce-mi păruse un prieten de când lumea și adesea chiar un alt eu-însumi, de Pantazi, când m-a întrebat ce s-ar putea să bem.\" (C de C-V); și, oricum, cine crede că, mințind, minte pe altcine se înșeală.
mulțumesc pentru lectură și pentru dezlegarea la cuvânt.
mulțumesc pentru lectură și pentru dezlegarea la cuvânt.
0
Pentru mine Craii acționează ca un magnet. I-am tradus cu mult timp în urmă și nu e deloc o treabă ușoară să-i traduci pe Crai, mai ale atunci când sunt de Curtea-Veche.
Cât despre poem, pot să spun că îți lasă în inimă aceeași nostalgie a unor vremi trecute, e ca buchetul unui vin vechi, băut împreună cu prietenii de suflet.
Dar cum eu sunt profesoară și autorul declară că nu are nicio încredere în aceștia, mă voi opri aici, de teamă să nu par o mincinoasă...