Vasile Munteanu

dar important este că n-a ieșit bine scrisă; aș spune chiar că și lungimea versurilor este sugetivă (aspect al formalului care într-o vreme m-a preocupat exagerat...), însă prefer să las aprecierii cititorilor posibila semnificație a \"dozajului\"; iar tu, cititorul, simți că n-ai bea; cu acest autor; \"într-adins, ca să se mire\" unul și altul că... penibilul nu se repetă (la nesfâșit; numai câteodată....); ce mi-a plăcut? faptul că există o constantă a stării, o anume detașare (implicit lipsa afectării); curajul de a relua o temă desuetă, acompaniat fericit de îndemânarea de a evita locuri comune; puținele asocieri cu rol pur estetic, dar suficiente pentru a provoca semantic;

concluzie?

mai adu una!

cred că singura forțare a acestui text este acel \"spiritus rigor mortis\"; oricum, îmi place cum, aici, ți-ai decantat starea și cum, spre deosebire de alte texte, limbajul transmite fericit ideea; și nu m-am referit întâmplător la \"decantare\"; pentru că limpezimea acestui text este rezultatul unei materii dense, vâscoase; care, chiar dacă și-a încheiat \"fermentarea\", nu are nevoie de mai mult de o clătinare pentru a tulbura întregul conținut; amestecând culorile și/sau mințind gusturile.


cu plăcerea lecturii,
Vasile Munteanu

cel mai mult mi-a plăcut cum refuzul acestei răsuciri de gât este resortul real al evocării; exercițiu de voință (implicit demnitate), dar și cauza regretelor; micile gesturi pe care, dacă nu ni le-am fi refuzat, viața noastră ar fi urmat un alt curs; pentru că a nu acționa este la fel de important cu a acționa.

mi-a mai plăcut \"portretul unei generații\", cum fără exgerări de limbaj și culoare, redai nebunia unei vârste și a unui mediu; cum triezi din general (cu ajutorul speranței - împlinite/eșuate?) femininul.



nu în ultimul rând, mi-a plăcut că ai decis să repostezi :)

cu plăcerea lecturii,
Vasile Munteanu

mulțumesc, Iulia, mulțumesc, Eugen, pentru lectură și pentru semnul despre.

orice privire e biderecțională? mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

mulțumesc, Iulia, pentru lectură și pentru semnul despre; bun venit (aici, în pagină; nu cred că mă înșel, comentezi pentru prima dată).

anexă bâlbâită (cum ar veni, apendice_le apendice-lui...): dimpotrivă, eu cred că moartea este un fenomen care ne scapă; pe unul de celălalt și pe fiecare de sine; când nu ți-or mai crește nici unghiile, nici părul, să-mi ceri un pahar cu apă; din cauza aceasta te deshidratezi...

mulțumesc, Silvia, mulțumesc, Ottilia, pentru semnul de lectură; și pentru încurajare, dar... mulțumesc, nu; oricât de subversiv ar fi cuvântul \"tipărit\", să spunem că se referă strict la bancnote.

domnule Voicu Tudor,

i) critic sau cititor? pentru a răspunde în acord cu anumite canoane estetice, ar trebui să mă lansez în teorii contradictorii, ceea ce nu intenționez; prin urmare, punctul meu de vedere este unul cât se poate de simplu (îmi place să cred că nu simplist): atât scriitorul, cât și criticul se adresează cititorului; numai că acest lucru se realizează din direcții diferite - unul din interiorul textului, celălalt din exterior; motiv pentru care se și presupune că un critic este (sau ar trebui să fie, în realitate lucrurile petrecându-se destul de rar astfel) obiectiv; dacă literatura ar fi posibilă fără critică? fără doar și poate; cum, de altfel, și critica ar fi posibilă fără literatură (a se vedea perioada de început a literaturii române, când critica era cu mult înaintea fenomenului literar) - ceea ce este și mai nociv; dar asta e ca și cum am spune că se poate circula cu mașina fără aportul agenților de circulație; rolul criticului (eu așa consider) este tocmai acesta, de a îndruma, de a participa la respectarea unor reguli estetice universal valabile, care să-l ferească pe cititor de autorul \"abuziv\", iar pe autor de cititorul neinițiat; pentru că sensul unei scrieri (una care corespunde acestei caracterizări) cred că acesta este: de a conduce (pe cineva/undeva/la ceva); știu că un astfel de răspuns nu epuizează subiectul, dar sper că am răspuns satisfăcător întrebării dv.
ii) vizavi de \"vântul care iese din mine\" nu pot spune mare lucru; fiecare își apropie sensul care îl reprezintă; dacă formularea respectivă nu participa la tabloul descris, poate i-aș fi dat dreptate cititorului respectiv.
iii) idem
iv) după cum bine se știe, nici un text, indiferent de autor, nu poate satisface gustul oricărui cititor; cât timp există cititori care nu rămân indiferenți (mai ales dacă reușesc să se apropie de sensul dorit de autor) scopul acestuia, al textului, a fost atins.



mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

mulțumesc, Alex, pentru semnul de lectură; am recitit, nu mi s-a părut că ar exista o discrepanță între strofe; poate ar fi bine sa nu uitam ca textul are un titlu, sa vedem ce semnifica si sa raportam fiecare strofa la acest titlu cumva algebric: f(x), unde f = titlul, x = strofa.

\"pașii mă duceau singuri\" (cum ar veni, de capul lor?), \"de parcă exact\" (sau aprox, sau precis), \"scormonisem un cuțit\" (se scormonește in ceva sau cu ceva, un cuțit nu poate fi scormonit; în cel mai rău caz, formularea este atât de arhaică, încât devine hilară); \"decât doar\" (pleonasm), \"așa se împotmoleau gândurile în mintea tulbure\" (formulare nefericită în întregime, verbul, ca verbul, dar unde s-ar putea \"împotmoli\" gândurile, în picior?), iar \"de fapt\", iar \"așa\", \"a stat cuminte și avea răbdare cu duiumul\" (mai hilară decât precedenta), \"cu o zi înainte de să mor\" (sau cu o zi după de să trăiești), \"îl țineam în mână\" (Rambo l-ar fi ținut între dinți...), \"a urmat în continuare\" (pleonasm), \"lăsa lacrimile să curgă singure\" (iar \"singure\"? și ce altceva le-ar fi putut face, să le dea brânci?), \"fata era la curent... că\" (a fi la curent \"cu ceva\", nu \"că ceva\").


îmi place să cred că infantilismul acestor formulări este cauzat de o încercare nefericită de a stiliza exagerat de personal un anume tip de inocență; sau poate că ai scris la mișto, așa, de dragul de a vedea \"cine pune botul\".

mulțumesc, Ottilia, pentru lectură și pentru semnul despre.

inițial mă gândisem la mămăligă (auriul specificului etnic...); frișca, hai, mai mergea, dar lumânarea în mămăligă mi s-a părut... (prea) de tot absurdă(-ul); unde mai pui că, așa, fiecare aniversare își primește... ce-i al ei.

oricum, mulțumesc pentru neașteptatul semn de lectură; sincer, am destule texte (de) la care nu am așteptări prea mari; acesta este unul dintre puținele postate pentru care chiar îi părea puțin rău.

mulțumesc, Katy, pentru lectură și pentru cuvinte; textul la care faci referire este: http://www.poezie.ro/index.php/poetry/13961701/fiind_băiet,_furam_din_librării._în_dublu_exemplar.


Silvia, cât timp ceva rămâne, cât de puțin, n-a fost în zadar; mulțumesc pentru semnul de lectură.

mulțumesc, doamnă Mainka, pentru lectură și pentru cuvinte; gardul?

să spunem că este deopotrivă o negare a instinctului de proprietate, și o inversare a valorilor sociale - mai direct spus, așa cum corect ați interpretat, libertatea (naturală) dispare tocmai prin delimitarea acestei proprietăți; îngrăditura, în loc de a delimita ce este de ce nu este al meu, pur și simplu constrânge, închide, izolează; concluzie: proprietarii sunt cazurile sociale ale unei infirmerii.

nu voi renunța la ultimele (3)versuri; e vb acolo de o absență a unei arderi specifice (vezi \"gazul\") și de o alterare (\"salvarea\" lipsită de salvator; parafrazând o cunoscută cugetare: \"prea multe\" salvări, nici o salvare).


încă o dată, mulțumesc pentru prezență.

Ottilia, atunci când este argumentată, respect părerea cititorului, indiferent de perspectivă; dacă spune un cititor că \"înfloriți\" e \"folk\", probabil că, în accepțiunea sa așa și este; chiar dacă nu văd de unde și până unde (probabil că, în copilărie, a fost constrâns să asculte până la refuz Hrușcă et comp); personal, am simțit și gândit cele de mai sus plimbându-mă agale printre cei apx 100 de pomi (majoritatea puiandrii și majoritatea plantați de către mine), care au înflorit întâia oară; nu neg, dacă aș fi chinuit o chitară, aș fi scăpat de emoția estetică de moment și acest text nu ar fi existat, netrezind astfel unora dintre cititori amintiri neplăcute; apoi, de exemplu, faptul că acești pomi \"depun mărturie\" este considerat o \"personificare\" trădează o manieră de interpretare pedagogică, școlărească, pe care nu am să mă apuc să o corectez, ar fi inutil; în definitiv, toți aveam anumite șabloane la care ne raportăm și e bine că ele sunt diferite; măcar din simplul motiv că unul dintre rosturile acestora este și acela de \"a depune mărturie\" despre noi; iar acesta nu este o personificare.

oricum, mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

aveți dreptate, domnule Tătaru, dacă puneți problema la modul folk și nonfolk, aveți întotdeauna dreptate; măcar din simplul motiv că lucrurile sunt fie \"bagatelizate\", fie \"prețioase\"; deduc din lapidara dv analiză (și fără supărare, superificială, de suprafață) că sunteți adeptul prețiosului; foarte bine, soare e destul (încă; unii cred că în curând va fi prea mult).

mulțumesc, Alex, pentru lectură și semnul despre.

Ștefan: nu trebuie să îți faci griji, cum nici textul nu este scris de un \"expert\", nici comentariul nu trebuie să revoluționeze cine știe ce criterii academice; mulțumesc pentru prezență.

mulțumesc, Kosta, pentru lectură și pentru semnul despre.

mulțumesc, Diana, pentru lectură și pentru semnul despre; deși îmi spun mereu că este ultimul text, probabil vor mai fi; chiar dacă \"totul a fost spus\".

mulțumesc, domnule Silvestru, pentru lectură și pentru semnul despre.