contorsionistul

un titlu superb pentru un volum de versuri semnat vasile munteanu.

v-ați fi speriat sau ați fi râs zărind printre frunze
un hipopotam cu gât de girafă -
sau poate am fi primit ca atare această \"schimbare la față\".

plăcut, silvia

nu aș cunoaște poziția ta față de editarea unei cărți, aș crede că aici s-ar ghici, din penultima strofă cel puțin, o oarecare intenție de a tipări.
titlul, care este foarte sugestiv, are câte un \"contorsionist\" aproape în fiecare strofă:
cel cu mâinile alungite și limba lungă, cu apăcături și lumină difuză, poetul - cât de bine i se potrivesc aceste atruibute!
apoi, umbra lui - voce, care \"afișează\" eul poetic, ținându-i tovărășie permanentă.
norul transfigurându-se în chipul mamei, iar aici subliniez aceste cuvinte subtile: \"am înțeles prea târziu nu poți iubi de nu înveți să-ți pui singur mănușile când degeră\".
contorsionist la nivel de idee mai mult decât imagine în strofa dedicată tatălui.
și, în sfârșit, finalul care culminează prin imaginea transformării dintr-un animal mai mult gras într-unul mai mult lung, aluzie la primele versuri, un fel de a spune aceleași lucruri prin două mijloace artistice diferite ca \"aspect\", nu ca și conținut.

un text foarte frumos gândit și regizat.

Ottilia Ardeleanu

mulțumesc, Silvia, mulțumesc, Ottilia, pentru semnul de lectură; și pentru încurajare, dar... mulțumesc, nu; oricât de subversiv ar fi cuvântul \"tipărit\", să spunem că se referă strict la bancnote.