pur și simplu m-am întors pe cealaltă parte a râului

m-am întors să recitesc. să revăd satul de fapt
un pustiu. de oameni. nici eu nu am știut unde să mă duc.
de parcă aș mai fi avut unde! ce-o fi fost în capul meu?!
și totuși, am luat-o pe pagină înainte ca pe un podeț
din trunchiul unui copac la fel de bătrân la fel de singur.
mă clătinam privind râul învârtejit. doar sprijinindu-mă de un copil,
care până la urmă a dispărut în cei mai fragezi ani ai mei,
am putut trece de partea cealaltă. de acolo mi se părea totul minimizat
și cam sălbatic. nu știu ce mi-a venit am scos telefonul și clic. altădată m-aș fi cățărat pe garduri prin copaci până la cerul în care visele roiau la nesfârșit.
mă-ntreb cum pot oare câinii să fie mai statornici?

nu, nu este o răstălmăcire a textului tău ci, pur și simplu o reacție pozitivă, o stârnire a frumosului din acel altădată al meu. o răscolire...

iată de ce, din punctul meu de vedere, ceea ce ai scris aici înseamnă adevărata poezie.

Ottilia Ardeleanu

că rostul poeziei este (și) acela de a amoționa cititorul și de a echilibra afectiv autorul; mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

nu prea mă opresc pe texte, nu prea las comentarii, dar poezia de față îmi trezește amintiri plăcute despre originile mele, despre cum le știam și starea in care au ajuns. imaginile sunt foarte bine creionate și recunosc că m-am oprit de câteva ori și mi-am inchipuit ½un vânt șerpesc½ care lingea acoperișurile tânjind după o gură de fum și cuiburile de berze construite pe cruci. frumos, iar finalul e cât se poate de real conturând degradarea omului odată cu locurile în care a trăit, distrugerea acelui simț care în trecut l-ar fi împins să cunoască lucrurile de aproape, dar acum ½mi-am scos telefonul și am făcut o poză½. Modernizare.

mă bucur că am putut citi un astfel de text.
numai bine.

comentariul dv demonstrează fericit că această formă de comunicare nu trebuie să fie musai un exercițiu de analiză literară; ați surprins în câteva cuvinte esența textului; mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre; desigur, și pentru cuvinte; nu de puține ori este reconfortant să ți se confirme că universul pe care încerci a-l descrie nu este exagerat de particular.

Nu este deloc particular în această descriere. Acest poem are un \"vin-o-ncoa\" ieșit din comun. Ceva desprins din poveștile dar și din realitățile copilariei. Foarte bine construit felicitari maestre

mulțumesc, domnule Setelcan, pentru lectură și pentru semnul despre; apropo, mă numesc Vasile (Munteanu), nu \"maestre\".

Și vă spun, nu am înțeles de ce este trecută la poezie?

să nu înțelegeți.

poetică a ceea ce rămâne în urmă... nostalgia locurilor natale, nostalgia evenimentelor copilăriei, jalea ce pune stăpânire pe haosul din ce în ce mai sălbatec...! Evidențiez un paragraf deosebit: \"de pe creastă totul arăta la fel. doar că mai mic. garduri căzute. grădini necosite. puzderie de copaci doborâți de furtună. turme fără stăpân. și-un vânt șerpesc lingând acoperișurile tânjind după o gură de fum. până și berzele ocoleau gospodăriile. pur și simplu își făcuseră cuiburi pe cruci. și clămpăneau de câte ori de uscăciune mai trosnea o cracă.\" - aceste cuvinte cu adevărat deosebite m-au impulsionat sa las... un semn de prețuire...! Citit cu multă plăcere!

mulțumesc, domnule Silvestru, pentru lectură și pentru semnul despre.