Mihail Setelecan

Ingeri cad în cap înfometați și triști la mijloc de octombrie tânjind după ambrozia grețoasă mai vin iar, două ciori cu aripi albe alergând hămesite de boala rușinoasă a uitării de

vinovat de jurăminte false și șoapte fără de rost pe creier o lăcustă-mi coase povești canonice de post în schisme sufletu-mi desface și mieii behăie a șlagăr, un greiere-n bocanci se

în bezna din hol respiram apăsat ca un asistent după program ce-și face loc prin sângele de peste zi și-și tratează echimozele sentimentale cu frectii etilice interne ca să pot intra fără

urmăream fără sens ritmul respirațiilor sacadate scăldate în lacrimi de vodkă până când din scrumieră, din cenușa viselor două corcodușe bete sar pe tobogan direct în crema de

încerările sufletului meu de a-și opri mistuirea au fost mereu zadarnice. încetul cu încetul plînsetul miorlăit al sentimentelor rahitice, mă făceau să mă cred prizonier într-un război

urăsc ploaia nu-mi place să-mi plângă îngerii-n urechi sau să-mi șuiere-n ceafă dogmatici prăfuite mă intrigă bârfele servite-n cești înalte amorezate pline până la refuz cu

Fum în depărtare- în suflet și pe cer norii se razbună.

Am pustiit mult timp în scorbura inimii tale și nu găseam decât umbre, o frântură de sentiment schilodit ce-a rămas blestemat să mocnească atâta timp, câteva amintiri prăfuite

Ochii tăi ce-au devenit curând, lacuri în pădurea unui tărâm de vis care curgea prin mintea mea. Aș fi găsit in ochii tăi contopirea anotimpurilor de tranzit și m-as fi amăgit întins în

Trei mâini. Trei mâini învăluite în misterul cel mai profund, trei mâini înlănțuite fanatic asemeni unui criminal încătușat de-al său mormânt. Trei mâini și-o fărâmă de

Am păstrat numirea ta, dar nu la lumină! Sufletul meu trist s-a plimbat prin grădină uitându-se cum își irosesc ei gândurile anapoda, și ți-am șoptit: .. ce vânt te-aduce la

Nimeni nu-mi va înțelege durerea afară de ploaia ce se prelinge pe-un pervaz strain. Nimic nu-mi va înțelege tristețea afară de fulgerul ce se descarcă pe-un cer al unui alt suflet.. O

Posibil să mă fi văzut mai tras la față îngerul acela cu arpile imaculate, ca mai apoi să vină la mine cu job-uri de atentator sinucigaș și țap ispășitor la eliminarea unui heruvim prea

Dumnezeu este lumina , iar lumina vine de la Dumnezeu. Lumina este cea care deține, prin însăși natura ei divină suflul ființei în ceriu și pământ. Și cuvântul lui Dumnezeu este

La fiecare decadă de minute se aprindea bricheta de damă, gri pe ea cu trandafirul însângerat ca în ticul unui bolnav psihic; Însă îmi plăcea să o văd prin

Mă întorceam de fiecare dată în celula mea umedă de vise, la pereții mei murdari pe la colțuri unde obișnuiam să adorm scriindu-ți numele de dor. Mă

Mă războiesc cu lumea, mă războiesc cu mine, mă războiesc cu Dumnezeul meu doar că Dumnezeu nu se va război cu mine niciodată pentru că El este totdeauna deasupra. Sunt