Poezie

Priviri

1 min lectură·30 martie 2011

Mediu

Cu ochii minții m-avântam mereu

în aerul înghețat parcă, spre geamul

camerei tale prea uzat de-atâtea și-atâtea

priviri ce se succedau care mai de care

să te oglindească.

Ultimii stropi de-amor sfârtecat de vise

mult prea amare, în negura dimineții târzii

se revărsau de astă dată precum frunzele

plopului de vis-a-vis.

Și te priveam îndelung tresărind la fiecare

clipire de gene sau grimasă. Atât de concentrat

încât și cea mai frumoasă ploaie de stele

mi s-ar fi părut mult prea banală.

În monotonia-i simplă vibram chemării universului

și-ntreaga ta ființă mă fascina teribil.

A unsprezecea noapte fară lună, în a unsprezecea

lună din an, ai fost tu. Fantasma.

Și-un alt infern, mai crunt, mai rău mi-arăta

cum în locul plăpândei făpturi

într-un aer de suferință imbecilă

aveam să fiu eu.

002.623

Mihail Setelecan. “Priviri .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mihail-setelecan/poezie/13976266/priviri

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.