Vasile Munteanu

mulțumesc, Ottilia, pentru lectură și pentru semnul despre.

nu știu, hristoase (tu ar trebui să ai răspuns la această întrebare, nu? nu ale tale sunt... "fericirile"?); oricum, se adeverește (din nou) despre gura păcătosului că adevăr grăiește; conform afirmației tale, lumea se împarte în "retardați" și "belicoși"; mă întreb și eu, așa, ca prostul, tu, în postura asta de hristos fără cauză, unde te plasezi? măcar atunci când nu propovăduiești "ipocrizismul"...

"Și mă rog, de ce “actor, nescris, cruce, nemoarte, ou... bla bla bla-uri” constituie limbaj de lemn???? Ești tu deținătorul formei și n-am știut eu????PS. Îmi autoadresez textul. Mai lecturează Maiorescu, că l-ai uitat, sau poate nu l-ai citit vreodată."

prietene (al omului...), după cum am recunoscut de nenumărate ori, nu sunt "deținătorul formei" (probabil ai vrut să spui "formulei poetice", dar să zicem că am înțeles ce vrei să comunici, chiar dacă nu te prea ajută cuvintele); în schimb, mai ales în cazul de față, să zicem că sunt "deținătorul conținutului"; asta apropo de distincții de tip maiorescian; despre care, într-un fel, e bine că l-ai descoperit (măcar e mai puțin confuz de ce scrii în halul acesta); însă am să-ți spun de ce elementele enumerării de mai sus constituie limbaj de lemn abia după ce ai să ajungi cu lectura la zi; sper să se întâmple în această viață; pentru că într-adevăr sunt curios ce și cum o să (mi-o) contrapui; și cu ce...

găsit (legat de "altădată") decât un fel de limbaj de lemn (actor, nescris, cruce, nemoarte, ou... bla bla bla-uri), nici măcar răstălmăcit; nu știu dacă ți-am mai spus, dar cel mai aiurea scrii (oricine, dar mai ales tu) când te scremi; iar mai penal decât orice cod este acest "hristos" târât în susul și-n josul, de-a lungul și de-a latul fiecărui text (aproape)- fapt care trădează o acută lipsă de inspirație.

acestea fiind zise, sincer, ți-ai fi putut autoadresa textul (părerea mea este că asta ai și făcut, pentru că alte criterii de evaluare nu ai, dar "ipocrizismul" machiat - sau, vorba, ta, machit - academic precum o curvă spoită cu rimel te împiedică să(-ți) recunoști asta.

când confuzezi însetrarea naturală a unui mesaj cu atribuirea unor calități de ordin moral în detrimentul celor estetice, păcătuiești din nou; dar, nu-i așa, aceasta este tot o stare naturală; una în care, de asemenea, poți confuza obiectul muncii cu munca, redarea papagalicească a unor teorii cu gândirea etc.

spuneam că onomastic în acest text, Marțian, Pictor, Nostia au valoare numai pentru Marțian, Pictor, Nostia; adică ei pot descifra în întregime subtextul; nu că ei, "în sine", nu au nici o altă valoare; ce-i mai orbește orgoliul pe unii...

cât despre faptul că, adresându-mi-te, folosești în aceeași construcție termenii de "măgar" și "organ", mă îndeamnă la sinceritate (drept pentru care am să apelez cu ipocrizie la un banc): e clar acum de ce bei tu; eu beau, așa, ca să-mi lucească ochii...

călduri!

a nu mai confuza anumiți cititori de poezie pe siteuri, grăbiți a trage concluzii de genul: "dacă te afli în fața unuia profund intimist (expus însă trecătorilor în balconul cu vedere la stradă)", am retras din titlu "marțiene"; precizez că onomastica, relația particulară sau teoretizări pe marginea unor texte recente cu autorii introdus aparent ilicit în discurs, au fost pretexte; Marțian, Pictor sau Nostia au această valore numai pentru Marțian, Pictor sau Nostia; pentru oricine altcineva poate să fie X, Y și Z; aceasta nu aduce textului nici o modificare.


mulțumesc, Ottilia, pentru lectură și pentru semnul despre; da, să spunem că am încercat un triptic (cu implicațiile aferente); și mă bucur că te raportezi în primul rând la text, nu la mesajele biografice.

asta cu absența lecturilor ce este, sinceritate sau ipocrizie? că eu, când citesc în loc de Magritte, Margritte, sau deduc din comentariu că, de exemplu, nu ați auzit niciodată despre acest text: "Era un mamifer acvatic. În creierul sau, care functiona cu pila voltaica, întîmplarea facu sa creasca o turla stravezie în care se vedea un clopotar perforat de lilieci tragînd un clopot de asfalt. Dangatele surde se scurgeau ca dintr-o rana peste munti si vai si anuntau, mai bine zis ANNUNZIAU nasterea pruncului Satan, scrobit ca o camasa în punga de plastic si la care venira trei magi pe doua biciclete, ultimul calarind pe o frumoasa pajiste smaltuita cu flori de papadie si rochita-rîndunicii din care fecioarele îsi fac focul în gura, pe urma ard lemnele si carbunii în plamînii lor consumati de turturi, iar fecalele lor magnetice aduna toate àcele pierdute de croitorii care tes destinele Imperiului Perisabil. Mult mai la nord, pe vîrful unei prapastii negre, un cunoscator spune ce se va întîmpla cu sufletul dupa moarte, daca va putrezi si el ca o soseta-mputita sau va scînteia ca diareea filosofala; în orice caz, trebuia sa ridice cu mîinile goale scîrbosenia aceea, s-o verse-n cosul de rachita de alaturi si sa trimita un plic de ceai chinezului din Londra", nu mai știu ce să cred; cât despre anumite motive (ex, "izmă" - vezi Stelaru), nu mă mai complic; dar, oricum, am ampreciat elocvența de care dați dovadă când e de bătut cu sinceritate apa-n piuă despre ipocrizie.

i) pentru că, de exemplu, este orice altceva decât ceea ce pare a fi; și nu este, pare.

ii) dacă era origami, nu mai avea nici un dumnezeu; ar fi săvârșit un păcat similar celuid e la puctul i) - așa cum văd că ești tentat.

iii) nu există "vis urât"; în schimb, de oameni care visează urât e plină lumea; în locul tău, m-aș bucura să nu mă mai trezesc; dar, nu știu de ce, sunt tentat să cred că aceeași ipocrizie te-a determinat la o astfel de afirmație.

iv) n-ai tu nas a viola ființa; nici atât "organ"; în realitate, te violezi singur, dar ipocrizia nu-ți dă voie să recunoști.


una peste alta, la câte concepte aiuristice există în estetică, s-ar mai găsi loc pentru încă unul: ipocrizismul; dar asta ar fi sinceritate curată; așa ceva... "nu se există".

(i-)ai spune; pentru că una este să vorbești despre a ta; alta, despre a altora (la ipocrizie referire, desigur); "de tot"? nu, bre, de(-)loc (de mod și de timp); de fapt, boală am pe punctul i-ului...

(i)eu (i-)aș fi spus: autocafard; așa, ca o pocăire în versuri, un autodafe lip(s)it de resentiment; pentru că, așa gândesc, nu există mai mare ipocrizie ca sinceritatea.

ai schimbat finalul; caut a mă lămuri cum îi șade și mă întorc (pe partea cealaltă a pădurii; cică pe acolo ar umbla sănătoșii...)

despre Luna Plină oglindită în lac, inutil să-ți pomenesc; ieri noapte, pentru prima oară anul acesta, Carul Mare era așezat cu oiștea în jos; ; azi-noapte, din motive de ordine universală (presupun) era înclinat cam la 45 grade; de ce îți spun acestea? din două motive: pentru că știu că i) și tu, ca și mine, te-ai întrebat nu o dată dacă nu există și în afara limbajului o identitate între somnul din apă și somnul din om (un exemplu la întâmplare: hrănirea cu mortăciuni...) - cum ar veni, sunt sigur că înțelegi și pentru că ii) abia această ordine universală este ceea ce eu mi-aș permite a numi "stil"; rostirea umană... să spunem că oscilează undeva între putință și neputință; afirmație clară: neg stilul; nu pot nega însă conținutul acestuia.

vă prezint scuze pentru apelativul "domnișor" (dacă este cazul); am vrut să scriu "stimatul domn-domnișor", dar, fiind spre miezul nopții și gândul fiindu-mi mai mult la copila care nu mai adoarme să pot pleca și eu la pescuit... a ieșit ce a ieșit; nu mă îndoiesc de faptul că, indiferent de starea civilă, sunteți un domn.


mulțumesc pentru revenire.

("stimată doamnă-domnișoară", vorba poetului) Alina: discuția respectivă cu domnul (stimat domnișor :D ) Pop săvârșitu-s-a cale de câteva texte în urmă (respectiv aici: http://www.poezie.ro/index.php/poetry/13987948/cântec_pentru_două_coarde._una_masculină); dacă justificarea vizavi de "ritm imperfect" a(ț)i găsit-o justificată, nu pot decât să mă bucur; oricât de solitar aș fi, uneori, confirmarea că nu ești singurul "dus cu pluta" are efect... umanizant/or; mulțumesc (și) pentru revenire.

domnule Pop: posibil să mă înșel (sunt viu! în plus, nu ar fi prima oară...), dar, deși nu unul formal, ritmul există; desigur, s-ar putea să fie nevoie (așa cum observați, lucru pentru care vă mulțumesc) de lectură repetată pentru "prinderea" acestuia, dar, afirm clar, el există - am scris cu voce tare, mi-"a sunat", iar, cum spuneam, ureche poetică am; mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

Radu: aprecierea ta onorează (sau ar trebui să) pe oricine; da, ai dreptate, "fierberea copilului în mămăligă" e normal să o mai fi citit; eu vorbeam (repetat) despre fierberea mămăligii în copil - am lăsat link mai sus; în ultima strofă e vorba de un crescendo eufonic, care, materializat, devine "imagine", portret (figurativ); ludmila? păcat.

dau exemple și-mi cereți exemple (probabil că în exemplele respective vă este străină implicația logico-gramaticală, caz în care nu am să mă apuc să țin lecții despre); vă spun ce efecte produc acestea și mă întebați despre ce este vorba...

concluzie? aveți dreptate: "fiecare simte și înțelege exact cît vrea și poate" (autorul dixit).

similară.

un alt aspect: în unele construcții, o parte sau chiar jumătate ar putea lipsi, pentru că îndeplinește aceeași funcție în economia expresiei; câteva exemple:
"încă e bine atîta că" sau "uite ce e până la urmă".

incontestabil, textul abordează teme viabile (iar antecomentatorul are dreptate, superuzitate - ceea ce nu este musai reproșabil): moartea, singurătatea în doi, aș plusa și aș spune chiar și în-doi-tul din singurătate, lipsa de valori + alte câteva); conștient de acest aspect (prin urmare, măcar curajul asumării este apreciabil), autorul propune o manieră "personală" de raportare la aceste teme; din păcate, efectul nu este cel scontat, soluțiile estetice eșuând pe o plajă deloc virgină, aceea dintre "pontos" și "porcos"; nu spun că nu se poate face literatură și cu astfel de... concepte, însă îți trebuie un anume rafinament pe care mi-aș permite să-l numesc de idee; ori, aici, pretinsul rafinament mizeză exclusiv pe antagonisme sintagmatice care, așa cum am arătat la începutul acestui comentariu, nu fac altceva decât să se anuleze reciproc.


desigur, îmi puteți sugera să nu mai trec pe la dv prin pagină; dar această soluție este ca și cum eu mi-aș permite să vă sugerez la a renunța să mai scrieți astfel; dincolo de faptul că ar fi nederept, în realitate, soluția este simplă și la îndemână: dacă nu doriți comentarii, aveți această opțiune pe care o puteți activa cu un singur clic; pentru că, altfel, atunci când postați, vă expuneți unui dublu risc: de a fi citit și de a primi comentarii.


apropo, indiferent cum îmi veți răspunde și de ce decizie veți lua, atunci când postați, o să continui să vă citesc.

d-ră/ d-nă Mihai: fără doar și poate aveți dreptate; ritmul imperfect (așa cum am mai spus, chiar de mai multe ori, pt că nu sunteți prima care observă acest lucru) este cauzat de următoarele motive majore: i) deși nu îmi este delocă străină (aș spune dimpotrivă) tehnica de elaborare a unui astfel de text, rareori se întâmplă (de regulă, atunci când pornesc exclusiv dinspre idee) să "meșteresc" un text; pur și simplu [mai ales cum este cazul textului de față, care a pornit dinspre afect(ivitate)] scriu (dacă mi se permite și nu atribuim conotații lăutărești) "după ureche"; apoi, ii) nu am fost niciodată dispus (și constat că am devenit tot mai reticent la acest aspect) să renunț de dragul aspectului tehnic la anumite cuvinte sau anumite construcții care, oricum le-aș reformula, nu exprimă la fel de adecvat ceea ce doresc să comunic; cel mult, strict la nivelul limbajului; dar nu acesta este scopul meu.

cât despre "marota" pentru cuvintele rare [observată recent și de domnul A. Pop - probabil (nu) întâmplător], ce aș putea spune: bufonul are întotdeauna nevoie de un sceptru caraghios (dacă nu am reușit să redau astfel exact ce-am gândit, pentru evitarea echivocului, precizez că am încercat o glumă alegând preferențial sensul cuvântului marotă); pentru că nu acord atât timp cât mi-ar plăcea acestui aspect, să spunem că nu putem vorbi despre dezinteres. atât.


mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

mulțumesc amândurora pentru lectură și pentru semnul despre.

domnule Popovici: recunosc, îmi este străină trimiterea (dacă despre așa ceva este vorba); mai exact (din păcate), aici, reiau una dintre vechile mele obsesii: http://www.poezie.ro/index.php/poetry/145847/visul_copilului_fiert_%C3%AEn_m%C4%83m%C4%83lig%C4%83; cât despre folosirea onomasticii, aveți desigur libertatea de a considera după bunul plac; personal, nu am această libertate; pentru că liber este numai Munteanu, pe robul lui Dumnezeu astfel îl cheamă: Vasile; iar "regalitatea" sa (vezi etimologic) se întinde numai asupra cuvintelor (proprii).

în alta

în primul rând, este întotdeauna plăcut să ți se comenteze alt text decât \"ultimul\"; nu în ultimul rând, sper că știți că sunteți unele dintre persoanele binevenite oricând.



acolo, în s1v1, nu este vorba despre \"a buzunări\", ci despre \"a da buzna\"; mă îndoiesc că ceea ce se înțelege în mod obișnuit prin \"virtute\" mi se potrivește, dar, da, mi-am permis o licență (nelicențioasă, de data aceasta :) ).

nu știu dacă precizarea următoare ajută, dar ceva din interior mă îndeamnă să o comunic: așa cum am gândit/simțit aici, vorbim de o distincție: înțepătură interioară vs exterioară; în ce ar consta aceasta? să spunem ca este ca distincția pe care fetițele mele o operează instinctiv (și la nivelul elementar al limbajului) între apa plată și cea minerală: una este \"apă\", cealaltă este \"țapă\" (adică înțeapă).


mulțumesc pentru prezență.

domnule autor (de bancuri. în versuri); a dv e mai valoroasă, d-le. că are 7. stele. de subsol.

domnule Dediu: probabil că aveți din nou dreptate; oricum, dacă vă înțelegeți singur, este (cel puțin) suficient.


mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.