în loc de rugăciune

ca-n finalul tragediei îndrăgostiților din Verona trage după ea tristețea bacoviană. Speranțele sunt, aș zice, ovidiene. "Doar mâinile ca un foarfece mare", singurătatea repetată ca o dragoste de eroare, tund norii dezvelind o Aglaie "galbenă ca un bostan" automnal.

1. frumoase rezonanțe aici:

"inima cerului se învârtește
triumfător cu larmă de cvadrigă
iar luna capătă chipul aglayei
fierbând în copil mămăligă"


o mică invidie am
pentru aglaya veterani
o iubesc și eu
de pe vremea-și ținea marea
in eșarfa aceea de pe spatarul scaunului
și-i era frică să scoată mâna de sub pătură

nu-ți povestesc mai mult
să nu spui că am luat-o pe arătură
pentru că n-aș suporta desculț pe zgură

2. aici
nu l-aș fi folosit încă
pe vasile

"frunzele curg! cum răsună
au vuiet de apă în glas
pentru tine vasile munteanu
acesta-i un fidel ipostas"

mulțumesc amândurora pentru lectură și pentru semnul despre.

domnule Popovici: recunosc, îmi este străină trimiterea (dacă despre așa ceva este vorba); mai exact (din păcate), aici, reiau una dintre vechile mele obsesii: http://www.poezie.ro/index.php/poetry/145847/visul_copilului_fiert_%C3%AEn_m%C4%83m%C4%83lig%C4%83; cât despre folosirea onomasticii, aveți desigur libertatea de a considera după bunul plac; personal, nu am această libertate; pentru că liber este numai Munteanu, pe robul lui Dumnezeu astfel îl cheamă: Vasile; iar "regalitatea" sa (vezi etimologic) se întinde numai asupra cuvintelor (proprii).

înainte de-a cârcoti, voi sublinia faptul că dincolo de ce voi spune îmi place, în poezia asta, tot ce-am trecut sub tăcere.
deci:
- observ că-n fiecare catren rimează al doilea cu ultimul vers și resimt o anume melodicitate care e tulburată nu de lipsa rimei din restul strofei, ci de alternanța versurilor de 8, 9, 10 și 11 silabe. mă poticnesc uneori când citesc, ritmul se fracturează și nu pot să leg fenomenul de nicio intenție auctorială, de aceea am și numărat silabele să văd unde mi-e necazul.
8 11 9 11
11 11 11 9
11 11 9 10
9 8 11 9
8 8 10 8
restul, precum am sugerat inițial îmi place mult, și cred că mesajul transpare în ciuda tehnicii imperfecte. sau poate tocmai de aceea?
nu te-am citit mult dar deja îmi pare că ai o marotă pentru cuvintele rare. i-adevărat?

d-ră/ d-nă Mihai: fără doar și poate aveți dreptate; ritmul imperfect (așa cum am mai spus, chiar de mai multe ori, pt că nu sunteți prima care observă acest lucru) este cauzat de următoarele motive majore: i) deși nu îmi este delocă străină (aș spune dimpotrivă) tehnica de elaborare a unui astfel de text, rareori se întâmplă (de regulă, atunci când pornesc exclusiv dinspre idee) să "meșteresc" un text; pur și simplu [mai ales cum este cazul textului de față, care a pornit dinspre afect(ivitate)] scriu (dacă mi se permite și nu atribuim conotații lăutărești) "după ureche"; apoi, ii) nu am fost niciodată dispus (și constat că am devenit tot mai reticent la acest aspect) să renunț de dragul aspectului tehnic la anumite cuvinte sau anumite construcții care, oricum le-aș reformula, nu exprimă la fel de adecvat ceea ce doresc să comunic; cel mult, strict la nivelul limbajului; dar nu acesta este scopul meu.

cât despre "marota" pentru cuvintele rare [observată recent și de domnul A. Pop - probabil (nu) întâmplător], ce aș putea spune: bufonul are întotdeauna nevoie de un sceptru caraghios (dacă nu am reușit să redau astfel exact ce-am gândit, pentru evitarea echivocului, precizez că am încercat o glumă alegând preferențial sensul cuvântului marotă); pentru că nu acord atât timp cât mi-ar plăcea acestui aspect, să spunem că nu putem vorbi despre dezinteres. atât.


mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

no, mi-am dat seama că nu vorbesc cu un novice, de aia nici nu am reproșat sincopele de ritm, ci le-am subliniat în ideea că am bănuit că "se există o explicație" pe care mi-ar fi plăcut să o aflu.
cât despre ... marotă, nu știu discuția cu pop, eu am remarcat predilecția pentru cuvintele rare, ca o marcă distinctivă, mai mult în glumă și ca să mă dau mare că "am ochi". pezevenghiul iar mi-a luat-o înainte, văd. mie-mi plac cuvintele scrise greșit, de exemplu, anacoluturile și alte basme de-astea, ărin urmare pot să înțeleg explicația, ba să și fiu de acord cu ea.

ps. sunt prea bătrână să fiu domnișoară și prea altfel să fiu doamnă. deci, dacă sunt dubii, "Alina" ar fi perfect.

mi-a placut, in ciuda ruperilor de ritm
sau poate chiar de aia mi-a placut
(e drept ca la a doua sau a treia citire) - prima sigur m-a enervat
mi-a placut pentru ca, in acest caz, zicala "ce cistigi la pod dai la vama" se poate aplica dar altfel - ce pierzi la rima / ritm cistigi la sugestivitate si claritate
ti se impleticeste limba uneori, dar esti obligat, in felul asta, sa revii (si am senzatia ca "semnele" astea-s deliberat puse in anumite locuri)
enfin, pentru ca mi-am propus sa nu mai "insir" prea multe, imi pare "productiva" si aceasta abordare a formelor clasice, fixe, chiar daca mi-ar fi placut (si) sa nu ma poticnesc deloc
dar, prefer, in ultima instanta, inovatia, amprenta personala

("stimată doamnă-domnișoară", vorba poetului) Alina: discuția respectivă cu domnul (stimat domnișor :D ) Pop săvârșitu-s-a cale de câteva texte în urmă (respectiv aici: http://www.poezie.ro/index.php/poetry/13987948/cântec_pentru_două_coarde._una_masculină); dacă justificarea vizavi de "ritm imperfect" a(ț)i găsit-o justificată, nu pot decât să mă bucur; oricât de solitar aș fi, uneori, confirmarea că nu ești singurul "dus cu pluta" are efect... umanizant/or; mulțumesc (și) pentru revenire.

domnule Pop: posibil să mă înșel (sunt viu! în plus, nu ar fi prima oară...), dar, deși nu unul formal, ritmul există; desigur, s-ar putea să fie nevoie (așa cum observați, lucru pentru care vă mulțumesc) de lectură repetată pentru "prinderea" acestuia, dar, afirm clar, el există - am scris cu voce tare, mi-"a sunat", iar, cum spuneam, ureche poetică am; mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

Radu: aprecierea ta onorează (sau ar trebui să) pe oricine; da, ai dreptate, "fierberea copilului în mămăligă" e normal să o mai fi citit; eu vorbeam (repetat) despre fierberea mămăligii în copil - am lăsat link mai sus; în ultima strofă e vorba de un crescendo eufonic, care, materializat, devine "imagine", portret (figurativ); ludmila? păcat.

munteanu
nu va inselati
cum nici eu nu ma insel, nu am spus ca poezia nu are ritm
putem admite, cred, fara nicio problema, ca "in ciuda ruperilor de ritm " (si astea nu-i obligatoriu sa fie zece, pot sa fie si doar doua, sau trei) nu afirma absenta ritmului
oricum, in comentariul meu, m-am straduit sa subliniez ca acestea (ruperile) sint in beneficiul acestei poezii

vă prezint scuze pentru apelativul "domnișor" (dacă este cazul); am vrut să scriu "stimatul domn-domnișor", dar, fiind spre miezul nopții și gândul fiindu-mi mai mult la copila care nu mai adoarme să pot pleca și eu la pescuit... a ieșit ce a ieșit; nu mă îndoiesc de faptul că, indiferent de starea civilă, sunteți un domn.


mulțumesc pentru revenire.

domn cum sint am trecut fulgerator peste acel apelativ
chiar daca l-as fi privit mai din esenta, tot nu ar fi fost prilej de suparare
imi inchipui, pasajul de noapte are importanta lui

(de data aceasta nu as fi revenit, dar nu vreau sa va simtiti stinjenit de lipsa unei reactii, sau sa va intrebati, cel putin pina la urmatoarea incursiune, precum printisorul "este sau nu este, pop, vexat"

că veni vorba de schingiuirea picioarelor, obicei vechi la tine (picioare metrice, desigur), eu unul am renunțat de mult (demult) să-ți mai fac analize prozodice.
evident, și în textul de față, ca în multe altele de același gen, prozodia e departe de orice canon, mai precis, e varză. dar interesant e că în foarte puține cazuri lucrul ăsta supără, așa după cum au observat și antecomentatorii mei. marea majoritate a ruperilor de ritm, a strofelor cu metrică alandala, sau a remixurilor cu vers alb îmi par absolut fermecătoare la V. Munteanu. sigur, e un truism să afirmi că nu merită să sacrifici sensul în căutarea unei rime spectaculoase, ori să bagi un epitet sau o conjuncție de umplutură doar să-ți iasă măsura, dar e vizibil că nici nu te străduiești, domnule. oricum, căutat sau nu, nu știu, rezultatul e (foarte, super) pozitiv. ceea ce astfel poate fi numit, de-acum încolo, stil, dpmdv, să-ți trăiască...

despre Luna Plină oglindită în lac, inutil să-ți pomenesc; ieri noapte, pentru prima oară anul acesta, Carul Mare era așezat cu oiștea în jos; ; azi-noapte, din motive de ordine universală (presupun) era înclinat cam la 45 grade; de ce îți spun acestea? din două motive: pentru că știu că i) și tu, ca și mine, te-ai întrebat nu o dată dacă nu există și în afara limbajului o identitate între somnul din apă și somnul din om (un exemplu la întâmplare: hrănirea cu mortăciuni...) - cum ar veni, sunt sigur că înțelegi și pentru că ii) abia această ordine universală este ceea ce eu mi-aș permite a numi "stil"; rostirea umană... să spunem că oscilează undeva între putință și neputință; afirmație clară: neg stilul; nu pot nega însă conținutul acestuia.